Un bărbat din Bocicoiu Mare a decedat după ce a căzut de pe o schelă

By MaraPress

By MaraPress

Ieri, 30 iunie, polițiștii Secției 6 Poliţie Rurală Sarasău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a căzut de pe o schelă metalică în timp ce lucra la faţada unei locuinţe.

La fața locului, polițiștii au identificat victima ca fiind un bărbat de 48 ani din Bocicoiu Mare.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, în timp ce se afla singur pe schela de pe care efectua lucrări de renovare a faţadei locuinţei, o parte improvizată şi prelungită cu panouri din lemn a schelei a cedat, iar bărbatul a căzut de la înălţimea de aproximativ 3,5 metri pe plan vertical, lovindu-se în zona capului.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj al ambulanţei care a transportat victima la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cu toate că au fost derulate manevre de resuscitare, victima a decedat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Urmăriți-ne și pe FACEBOOK

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Administrație

Ordinea de zi a Ședinței Ordinare a Consiliului Local Sighetu- Marmației de luni, 31 mai 2021

În data de 31 mai 2021, luni, a fost convocată Ședința Ordinară a Consiliului Local Sighetu- Marmației, începând cu orele 14:00. Pe ordinea de zi ...
Administrație

Primăria Sighetu Marmației are un nou purtător de cuvânt

Primăria municipiului Sighetu Marmației a desemnat un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Mirela Buftea Nemeș, funcționar public în cadrul Aparatului de specialitate al ...
Cultură

Festivalul Național Concurs „Ion Petreuș” are loc în acest weekend

Consiliul Județean Maramureș și Ansamblul Folcloric National „Transilvania” vă invită la cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Național Concurs de Folclor „Ion Petreuş”,un eveniment care ...
Cultură

A fost afișat programul festivalului de teatru „Atelier”, de la Baia Mare!

Festivalul Internațional de Teatru Atelier, care prin prisma celor 27 de ediții reușite a ajuns să fie un eveniment important în calendarul actorilor, a oamenilor ...
Administrație

Ionel Bogdan: Facem pași concreți pentru realizarea parcurilor industriale în județul Maramureș

Aleșii județeni au acordat vot favorabil proiectelor de hotărâre prin care Consiliul Județean solicită comunei Groși și orașului Șomcuta Mare să transfere câte un teren ...
Administrație

Ordinea de zi a Ședinței Ordinare a Consiliului Local Sighetu- Marmației de luni, 31 mai 2021

În data de 31 mai 2021, luni, a fost convocată Ședința Ordinară a Consiliului Local Sighetu- Marmației, începând cu orele 14:00. Pe ordinea de zi ...
Administrație

Aeroportul Internațional Maramureș va opera zboruri externe, de linie, în mod regulat începând cu anul 2022

Dezvoltarea Aeroportului Internațional Maramureș este unul dintre obiectivele principale ale executivului Consiliului Județean. În acest sens, în ședința de astăzi,5 octombrie, aleșii județeni au aprobat ...
Sociale

Două autoturisme au luat foc in Baia Mare

A fost noapte de foc în Baia Mare. În noaptea de sâmbătă spre duminică, imediat după ora 1.00, pompierii militari au fost alertați despre izbucnirea ...
Sport

23 de sportivi din cadrul clubului Ultimate Kickboxing Sighet au fost premiați

Un număr de 23 de sportivi sigheteni, campioni nationali, europeni și vicecampioni mondiali, aparținănd clubului sportiv Ultimate Kickboxing Sighet au fost premiați în cursul zilei ...
Administrație

3 miliarde de lei pentru toaleta publică din Sighet?

Prin votul consilierilor sigheteni PSD, PRO Romănia, PMP și UDMR, administrația publică va investi 320.000 RON într-o toaletă publică, prin transformarea garajelor primăriei, în toalete ...
Sociale

30% reducere la factura Vital, pentru cetățenii afectați de executarea lucrărilor efectuate la magistrala DN 800 mm

Primarul municipiului Baia Mare a solicitat conducerii societății Vital SA reducerea cu 30% a facturilor aferente lunii iunie pentru acei cetățeni din Baia Mare care ...
Administrație

30 de străzi din Sighet urmează să fie reabilitate. Primăria pregătește documentația pentru finanțare

Astăzi, 18 octombrie, în cadrul ședinței extraordinare de Consiliu local au fost aprobate cererile de finanțare și devizele estimative pentru două obiective de investiții extrem ...
Sociale

Serviciul de Pașapoarte Maramureș, deschis și sâmbătă

Angajații Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Maramureș vor avea program de lucru cu publicul sâmbătă, 18 decembrie, în intervalul orar 8.30 -16.30. În acest context, a ...
Economie

Cum se creează prețul pentru carburanți. Cât ar trebui, de fapt, să coste un litru de benzină

A fost isterie în România zilele trecute, după ce tot mai mulți șoferi au invadat benzinăriile și au creat cozi de nedescris și totul din ...
Administrație

Ritm de lucru susținut la barajul Runcu din județul Maramureș

În momentul actual, pe șantierul de la bajarul Runcu, se execută excavații și aducerea la secțiune a galeriei evacuatorului de ape mari. De asemenea, continuă ...
Alegeri Locale

Rafila a sesizat Corpul de Control al premierului cu privire la întocmirea PNRR. Acuzații de conflict de interese la Ministerul Sănătăţii

Rafila a sesizat Corpul de Control al premierului cu privire la întocmirea PNRR. Acuzații de conflict de interese la Ministerul Sănătăţii Alexandru Rafila a sesizat ...