Caz șocant! Fetiță răpită cu doi ani în urmă, găsită în viață de polițiști într-o cameră secretă. Cum a fost posibil

By MaraPress

By MaraPress

O fetiță de șase ani, dispărută în urmă cu doi ani, a fost găsită abia acum într-o cameră ascunsă, sub o scară, în locuința răpitorului său.

Acum, doi ani mai târziu, poliția a făcut percheziții la o casă de pe Fawn Road. La scurt timp, poliția a localizat-o pe copilă într-o cameră mică improvizată, sub o scară închisă.

„Copilul a fost localizat într-o cameră secretă, improvizată, sub o scară închisă care duce la subsolul reședinței”, a spus Poliția Saugerties, potrivit TheSun.

Oamenii legii au scos scândurile, iar copilul și răpitorul ei, Kimberly Cooper, au fost găsiți ascunși în incinta întunecată și umedă.

Toți cei implicați în această răpire, trei persoane, au fost arestați pentru punerea în pericol a copilului.

Fetița a fost transportată la sediul Poliției Saugerties, unde a fost evaluată de paramedici și predată tutorelui său legal.

De când a dispărut, în 2019, și până acum polițiștii au investigat numeroase piste legate de dispariția copilei. „Câteva dintre aceste indicii au condus poliția la casa de pe Fawn Road. Din păcate, de fiecare dată, rezidenții au negat orice cunoștință despre locul unde se află fetița”, a spus departamentul de poliție.

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Educație

Atelier de caligrafie pentru copiii sigheteni

În oaza de răcoare din curtea Casei Memoriale Ioan Mihalyi de Apşa, Muzeul Maramureșan organizează un atelier de caligrafie destinat copiilor cu vârste cuprinse între ...
Educație

Aparatură de ultimă generație pentru două licee din Sighet

Municipiul Sighetu Marmației derulează în calitate de partener proiectul “STEM Educație în Școlile Vocaționale și Profesionale”, finanțat de Uniunea Europeană. În acest sens, două licee ...
ȘTIRI

Din cele 120 de milioane de doze de vaccin, România donează încă 200.000

România intenţionează să doneze Bangladeshului 200.000 de doze de vaccin AstraZeneca, a anunţat, vineri, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, în cadrul unei declaraţii comune de ...
Sociale

A scos cuțitul la un agent de pază dintr-un supermarket, pentru că i-a cerut să poarte mască!

Un bărbat de 56 de ani din Sibiu a fost reţinut şi amendat, miercuri seara, de un echipaj de poliţie, după ce a ameninţat cu ...
Sport

Sportivii maramureșeni, premiați de Consiliul Județean

Juniori, tineri și seniori sportivi maramureșeni care au obținut rezultate remarcabile în acest an la campionate naționale, europene şi mondiale de sporturi olimpice şi neolimpice, ...
Administrație

Cererile de finanțare pentru proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere, de apă și canalizare din Rona de Jos, depuse pe programul „Anghel Saligny”

Primăria comunei Rona de Jos, Maramureș, a depus mai multe cereri de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“.  Acestea depășesc 45,3 milioane de lei ...
Administrație

SUA: Transportul de arme către Ucraina ar putea deveni mai dificil în zilele următoare

Secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, susține că poate deveni mai greu de transportat arme către Ucraina în zilele următoare. „Este esenţial ca ...
Evenimente

Kelemen Hunor a fost prezent astăzi în Sighetu Marmației

Comunitatea maghiară din Sighetu Marmației a organizat astăzi solemnități cu ocazia comemorării eroilor revoluției pașoptiste maghiare. La această acțiune a răspuns prezent și Viceprim-ministrul României, ...
Politică

George Simion, liderul AUR a fost prezent în Sighet

În această dimineață, cel mai vehement parlamentar, George Simion, a fost prezent în municipiul Sighetu Marmației, unde a strâns semnături pentru demiterea președintelui României, Klaus ...
Sociale

Seini: Premii de fidelitate pentru cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsnicie

Primăria orașului Seini felicită toate cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsnicie. Soții, care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsătorie, adică și-au ...
Administrație

Bani pentru proiectele de dezvoltare a Maramureșului

Proiectul de rectificare a bugetului județului Maramureș, adoptat în ultima ședință de Consiliu Județean, prevede majorarea veniturilor și cheltuielilor cu suma de 5,3 milioane de ...
Administrație

Ionel Bogdan: Facem pași concreți pentru realizarea parcurilor industriale în județul Maramureș

Aleșii județeni au acordat vot favorabil proiectelor de hotărâre prin care Consiliul Județean solicită comunei Groși și orașului Șomcuta Mare să transfere câte un teren ...
Administrație

Se asfaltează străzile din comuna Poienile de Sub Munte

A fost emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere în comuna Poienile de sub Munte. Prima strada care va intra în ...
Sociale

Taxa de salubrizare suspendată în Baia Mare

Băimărenii nu vor plăti în perioada imediat următoare taxa de salubrizare. Decizia a fost luată de primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.  În acest sens, ...
Educație

168 de candidați pe 6 posturi de ajutor de șef de post

PESTE 160 DE CANDIDAȚI, PENTRU CELE 6 POSTURI DE AJUTOR DE ȘEF DE POST 168 de candidați s-au înscris la concursul organizat de Inspectoratul de ...
Sport

VIDEO- ACCIDENT la Raliul Maramureșului

În cadrul Raliului Maramureșului a avut loc primul eveniment nefericit. Echipajul cu nr. 70 din concurs nu a mai putut lua un viraj strâns la ...