Una dintre cele mai frumoase cascade din lume se afla in România, dar s-a prăbușit!

By MaraPress

By MaraPress

Cascada Bigăr, unul dintre cele mai frumoase monumente ale naturii din ţara noastră, s-a prăbușit, a anunțat Romsilva. Jumătate din spectaculoasa cascadă s-a rupt în două, se pare că din cauza greutăţii proprii. Imaginile au întristat întreaga țară.

”Avem, din păcate, şi o veste neplăcută. Cascada Bigăr, una dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, s-a prăbuşit astăzi din cauze naturale”, a transmis, luni seară, Romsilva, pe pagina de Facebook.

Sursa citată a precizat că travertinul şi muşchii care s-au acumulat în timp, au crescut în dimensiuni şi greutate, iar cascada a cedat sub propria greutate.

Unii spun însă ca o cauză ar putea fi şi intervenţia omului, însă autorităţile din zonă infirmă acest lucru.

Adrian Stoicu, primar Bozovici: „Eu zic că nu se confirmă chestia cu apă care s-a luat păstrăvărie. Păstrăvăria fiind tot a Romsilva, taxa se încasează tot de Romsilva. Noi, ca și comună, am beneficiat doar de acei turiști care veneau în zonă și de acei agenți economici care aveau activitatea pe raza comunei. Vorbim de zeci de mii de turiști anual. Lunar erau 7-8-10.000.”

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Administrație

Continuă demolarea garajelor ridicate ilegal în Baia Mare

Continuă demolarea garajelor ridicate ilegal în Baia Mare. Este o primă etapă a proiectului prin care autoritățile intențioează să elibereze orașul, cartierele mai ales, sufocate ...
Administrație

1.000.000 lei au fost alocați în bugetul pentru anul 2021 pentru sprijinirea financiară a unităților de cult din județul Maramureș

1.000.000 lei au fost alocați în bugetul pentru anul 2021 pentru sprijinirea financiară a unităților de cult din județul Maramureș. Acestea trebuie să îndeplinească condițiile ...
Cultură

Magazin de suveniruri, la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramures anunță că a deschis, în incinta instuției, un magazin de suveniruri. „Găsiți la noi produse deosebite, create ...
Sociale

Atenție la escroci! Înşelăciune prin metoda ciupitura

Polițiștii băimăreni de investigații criminale efectuează cercetări pentru identificarea unui bărbat care a înșelat casiera unei societăți comerciale cu suma de 400 de lei. Cazul ...
Sociale

Cresc din nou cazurile de COVID-19 în județul Maramureș

În ultima perioadă, conform informațiilor primite de la Direcția de Sănătate Publică Maramureș, la nivelul județului Maramureș se înregistrează o creștere a infecțiilor cu virusul ...
Sănătate

Sara Vișovan, o tânără de 26 de ani suferă de o boală foarte gravă și are nevoie de ajutorul nostru

Sara Vișovan, o tânără în vârstă de 26 de ani , suferă de o formă rară de cancer foarte agresiv și avansat, numit ANGIOSARCOM CARDIAC ...
ȘTIRI

Locuitorii Kievului se pregătesc asiduu să-şi primească invadatorii: „Pământul nostru va fi mormântul lor! Rusia nu este aici la ea acasă”

Locuitorii capitalei ucrainene nu stau cu mâinile în sân aşteptând să fie salvaţi de armată din furia ruşilor, ci se pregăteşte fiecare după puterea şi ...
ȘTIRI

SUA susțin că Rusia va folosi un videoclip care arată un atac fals ca pretext pentru a invada Ucraina

SUA susțin că Rusia va folosi un videoclip care arată un atac fals ca pretext pentru a invada Ucraina. Un înalt oficial al administrației a ...
Sociale

Jucătorii CSM Știința Baia au revenit acasă, după ce au fost blocați în Africa de Sud

Jucătorii CSM Știința Baia, alături de staff-ul tehnic, au revenit în această seară, 30 noiembrie, în siguranță acasă, la Baia Mare, cu o aeronavă Tarom. ...
Administrație

Întâlnirea trimestrială de lucru a Autorității Teritoriale de Ordine Publică Maramureș, la Primăria Sighet

Municipiul Sighetu Marmației a găzduit ieri, 28 iunie, întâlnirea trimestrială de lucru a Autorității Teritoriale de Ordine Publică Maramureș. La întâlnire, alături de gazda evenimentului, ...
Educație

Webinarii organizate de Camera de Comerț și Industrie Maramureș

COMUNICAT DE PRESĂ Camera de Comerț și Industrie Maramureș va organiza, în perioada 14 – 29 octombrie a.c., în colaborare cu specialiști în domeniul protecției ...
Educație

Bani și o icoană, în dar pentru Roșu Alexandru, elevul de nota 10 la Bacalaureat al Colegiului Național Dragos Vodă

Roșu Alexandru, elevul de nota 10 la Bacalaureat al Colegiului Național Dragos Vodă, a primit în semn de apreciere o sumă de bani și o ...
Sociale

Cadavrul unui bărbat de 42 de ani din Seini, găsit într-o groapă septică

Polițiștii din Seini au fost sesizați ieri, 18 decembrie, prin apel la 112 de către o femeie de 54 de ani din oraș cu privire ...
Educație

Înscrierile la Academia de Poliție sunt în curs de desfășurare

Înscrierile la Academia de Poliție sunt în curs de desfășurare!Tinerii interesați de o carieră în Jandarmeria Română se pot înscrie, până pe 11 iulie 2021, ...
Sociale

Florin Cîțu: Susțin planul ambițios de investiții pentru județul Maramureș

Premierul României, Florin Cîțu, a efectuat ieri, 4 iunie, o vizită de lucru în municipiul Baia Mare pentru a vedea proiectele de investiții propuse de ...