Tradiții și obiceiuri de Înălțarea Domnului, în Maramureș

By MaraPress

By MaraPress

Pe 10 iunie, la 40 de zile de la Paşte, credincioşii ortodocşi prăznuiesc ridicarea la ceruri a Mântuitorului Iisus Hristos de pe Muntele Măslinilor. În  această zi oamenii se salută unul pe celălalt cu „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevărat S-a înălţat!”.În credinţa populară, această sărbătoare se mai numeşte şi Ispas sau Paştele Cailor, după numele personajului mitic cu acelaşi nume.

De Înălțarea Domnului, sărbătoare numită și Ispas, prin sate se înstruţau gospodăriile cu crengi de tei, de frasin sau de paltin, care ce-o avut. În unele locuri, prin casă, pe la ferestre și la fântână, se punea mentă culeasă proaspăt, despre care se știe că-i bună de leac:„Și ninta ceie crăiască, o strângem la Ispas ș-o punem în casă, pe după icoane și pe paturi și pe jos și pe tăt locu și călcam pă ie și-nchidem ușa. Mnirose în casă frumos, așe, te rădica mninosu cât era de mândru.” (de la Luchiana Făt, Desești).

În popor, se zicea că florile de leac trebuie culese până-n Ispas, că după aceie, Fata Pădurii le ciuntă vârfu și nu mai au puteri tămăduitoare.La Ispas se ieşea cu prosesii și icoane pentru sfințirea ţarinii.

Tot de Ispas, se spune că îs și Paștile cailor. Atunci, caii sunt sătui preț de un ceas și nu mai mănâncă. „Până-i lume, în veci, calu mănâncă și roade, da la Ispas, numa on ceas are pauză: se opre și nu mai mănâncă nimic. Așe îi”. (de la Luchiana Făt, Desești, în Memoria Ethnologica)

sursă text: Cultura Tradițională Maramureș

Urmăriți-ne și pe FACEBOOK

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Sănătate

Studiu: Doza a treia (boosterul) crește de peste 10 ori numărul de anticorpi, la 6 luni de la rapel

Așa numita doză booster sau doza a treia crește de peste 10 ori numărul de anticorpi protectivi față de valorile înregistrate la 6 luni de ...
Educație

Elevi maramureșeni, incluși în proiectul School Bike

Proiectul School Bike a ajuns la a treia etapă, etapa practică. După ce săptămâna trecută au avut loc sesiunile de informare a elevilor privind prevederile ...
Sociale

Primăria Sighet reamintește cetățenilor și firmelor că au obligația să curețe zăpada de pe trotuare

Primăria Sighetu Marmatiei informează că, odată cu venirea iernii şi a zăpezii, deținătorilor cu orice titlu de bunuri imobile, persoane fizice și juridice, le revin ...
Educație

Elevii maramureșeni s-au întors din vizita de studiu din Polonia

Voievodatul Podkarpackie din Republica Polonă, regiune înfrățită cu Județul Maramureș, a găzduit în perioada 07 – 12 decembrie 2021, întâlnirea internațională organizată de Fundația Jagiellońska, ...
Politică

Declarat colaborator al Securității, Traian Băsescu pierde dreptul de a folosi vila de protocol din PrimăveriiCiteşte întreaga ştire: Declarat colaborator al Securității, Traian Băsescu pierde dreptul de a folosi vila de protocol din Primăverii

Fostul președinte Traian Băsescu are la dispoziție 60 de zile să elibereze vila de protocol din cartierul bucureștean Primăverii, aflată pe Strada Gogol, se arată ...
Sociale

Accident grav în Cavnic

Un bărbat de 54 de ani din Cavnic, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a intrat în coliziune laterală cu un parapet metalic situat pe partea ...
Sociale

Intervenție preventivă în comuna Remeți din județul Maramureș

Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș, alături de cetățeni din cadrul Serviciului Voluntari pentru Situații de Urgență Remeți acționează în satul Teceu Mic pentru ...
Sociale

Salvamont Maramureș a primit în administrare o cabană în zona Dealul Moiseiului

Serviciul Public Salvamont Maramureș a primit în administrare o cabană în zona Dealul Moiseiului, pe care o va folosi atât ca bază de salvare cât ...
Administrație

Lucrările de asfaltare pe drumul către Luhei – Poienile de Sub Munte, în linie dreaptă

Președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan, a efectuat ieri o vizită în Poienile de Sub Munte pentru a verifica stadiul lucrărilor de asfaltare pe DJ 187, ...
Sociale

Acțiuni complexe de control la Ocolul Silvic Poieni

Prefectura Maramureș s-a autosesizat cu privire la aspectele prezentate în mass-media referitoare la încălcarea legislației în vigoare, săvârșirii unor abateri de la cadrul legal și ...
ȘTIRI

Profeția incredibilă a lui Arsenie Boca. Părintele a spus că România va fi invadată de Rusia

Cu puțin timp înainte de a se stinge din viață, părintele Arsenie Boca a făcut o previziune sumbră pentru România. Călugărul spunea că țara noastră ...
Politică

Anunţul din Rusia care dă fiori României: „Obiectivele Moscovei includ întreaga Europă de Est, inclusiv membri ai NATO”

Un fost ministru de Externe al Rusiei a avertizat că obiectivele Moscovei includ întreaga Europă de Est, cu intenţia de a „ataca, de a exercita ...
Administrație

Continuă acțiunile de revitalizare a turismului montan în județul Maramureș

Echipe formate din reprezentanți ai Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, voluntari din cadrul organizațiilor nonguvernamentale, însoțiți de angajați din cadrul Consiliului Județean Maramureș au ieșit ...
Administrație

Autoritățile județene vor ca pârtia olimpică de la Borșa să fie finalizată în toamnă

Pârtia olimpică de schi de la Borșa, cea mai importantă investiție în domeniul turistic la ora actuală în România, urmează să fie finalizată în această ...
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte IUSTIN la Catedrala Ortodoxă Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – Sighetu Marmației Concert de pricesne susținut de artista Paula Hriscu, Un ...
Sociale

AȘA DA SAU AȘA NU? Consilier local sighetean, la plantat de flori în spațiul public!

Câțiva sigheteni, printre care și consilierul local Adriana Curmei, au amenajat spațiul verde din sensul giratoriu situat la intersecția străzilor Alexandru Ivasiuc și Dragoș Vodă ...