Casa Pălărierului din Sighet, inclusă în circuitul spațiilor destinate activităților artistice

By MaraPress

By MaraPress

Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială, sportivă, de agrement, tineret şi femei, din cadrul Consiliului local al municipiului Sighetu Marmației, a avut o întâlnire cu reprezentanții oamenilor de cultură din oraș.

Reprezentanții culturii sighetene prezenți la întâlnire au cerut lămuriri pe diferite subiecte, principalele neclarități fiind legate de fonduri. Au fost reluate vechile probleme cu care se confruntă cultura sigheteană, precum lipsa infrastructurii culturale, necesitatea revigorării unor evenimente care se organizează an de an în orașul nostru și care nu mai generează entuziasm, precum și realizarea unui sondaj de opinie în vederea stabilirii preferințelor în materie de cultură, a sighetenilor.

A fost remarcată de asemenea necesitatea acordării respectului cuvenit sighetenilor care au devenit adevărate repere culturale pentru oraș, repunerii în valoare a clădirilor din centrul istoric, crearea unui teatru de vară care să poată deveni un spațiu cultural multifuncțional, dar și reluarea colaborărilor cu orașele cu care Sighetu Marmației a încheiat acorduri de înfrățire.

O veste bună comunicată în cadrul acestei întâlniri a fost cea legată de includerea în circuitul spațiilor destinate activităților artistice a “Casei Pălărierului” situată pe strada Bogdan Vodă, în imediata vecinătate a Primăriei. Cu sprijinul și implicarea oamenilor de afaceri și de cultură din oraș, aceasta va fi dată în folosință anul viitor.

sursă foto: Salut Sighet

Urmăriți-ne și pe FACEBOOK

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Administrație

Autoritățile județene vor ca pârtia olimpică de la Borșa să fie finalizată în toamnă

Pârtia olimpică de schi de la Borșa, cea mai importantă investiție în domeniul turistic la ora actuală în România, urmează să fie finalizată în această ...
Administrație

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului a fost marcată și în Maramureș

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului marcată prin fapte în Maramureș, la Althera, unicul centru de terapii alternative din România. Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu ...
Sociale

Cod galben de instabilitate atmosferică în Maramureș

ANM a emis astăzi, 10 iulie, o atenționare meteorologică de cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul orar 12:00-22:00. Este vizată zona Carpaților Occidentali, ...
Educație

Asociația Autism Baia Mare a lansat proiectul „Laboratorul de creație și grădinărit”

Asociația Autism Baia Mare anunță cu mare interes lansarea proiectului „Laboratorul de creație și grădinărit”, în cadrul căruia va organiza până în luna decembrie 2021 ...
Sociale

Sighetean condamnat pentru trafic și deținere de droguri de risc

Ieri, 18 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri, au pus în executare un Mandat de Executare a Pedepsei Închisorii, emis de Tribunalul ...
Sănătate

Un nou maraton de vaccinare la Baia Mare

În perioada 1 – 4 iulie 2021, în Piața Libertății din municipiul Baia Mare, va avea loc Maratonul de Vaccinare ”Împreună pentru Viață!”. Persoanele care ...
Sănătate

Campania de vaccinare „Orașul vaccinează satul” ajunge astăzi la Desești

Instituția Prefectului-Județul Maramureș, Direcția de Sănătate Publică Maramureș, autoritățile administrației publice locale și echipele mobile din centrele de vaccinare de la nivelul județului, alcătuite din ...
Cultură

Primele dovezi ale unei locuiri în peșteră acum 5000 de ani în Maramureș

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie a desfășurat, în perioada 24 – 30 noiembrie 2021, prima campanie de săpături arheologice într-o peșteră din județul Maramureș, ...
Sociale

Pagube mari la Borșa, în urma viiturii

Bilanțul nopții trecute: 17.000 de metri pătrați de acoperișuri ale blocurilor de locuințe din Borșa și Baia Borșa luați de vânt, zeci de arbori căzuți ...
Evenimente

Amenzi pentru viteză au fost acordate ieri în Dragomirești

Ieri, 03 martie a.c., polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Poliției orașului Dragomirești și ai Secției 2 Bogdan Vodă, au acționat în zona ...
Cultură

#JCulture, un proiect de păstrare și promovare a patrimoniului evreiesc din Sighet

În perioada 28 – 30 iunie a avut loc la Ivano Frankivsk conferința de lansare a proiectului #JCulture-Păstrarea și promovarea patrimoniului evreiesc în zona transfrontalieră. ...
Sociale

Șoferul accidentului din Baia Mare din stația de autobuz a fost arestat preventiv

Tribunalul Maramureș a dispus arestarea preventivă a șoferului în vârstă de 20 ani care a intrat cu autoturismul în stația de autobuz de lângă VIVO ...
ȘTIRI

Comunicat oficial Poliția de Frontieră – Numărul refugiaților care au intrat în România

În data de 15.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 58.405 de persoane, dintre ...
Sănătate

Se apropie valul 5 al pandemiei

Spitelele din Iaşi se pregătesc de valul cinci al pandemiei, iar medicii atrag atenţia asupra noii tulpini de COVID. 48 de paturi au fost aduse ...
ȘTIRI

UE pregătește un document de îngrădire mai teribil decât certificatul verde

Europarlamentarul Cristian Terheș a dezvăluit, vineri, la Antena 3, că Uniunea Europeană pregătește un instrument prin care fiecare cetățean european va fi obligat să se ...
Administrație

Se asfaltează străzile din comuna Poienile de Sub Munte

A fost emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere în comuna Poienile de sub Munte. Prima strada care va intra în ...