Nicolae Ciucă, prim-ministrul României acuzat de plagiat

By MaraPress

By MaraPress

Jurnalista de investigație Emilia Șercan a dezvăluit marți dimineață, în PressOne, că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138 în lucrarea de doctorat pe care a susținut-o în 2003 la Universitatea Națională de Apărare Carol I (UNAP).
Potrivit investigației, conținutul din cel puțin 19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare Carol I (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului. Prima teză identificată de PressOne ca sursă de conținut plagiat pentru lucrarea lui Ciucă îi aparține lui Paul Dănuț Duță și a fost susținută la UNAP în 2001. Lucrarea științifică se numește „Acțiuni militare internaționale legitime” și a fost coordonată de profesorul Emil Chețe, îndrumătorul pe care l-a avut și premierul.  Cea de-a doua teză îi aparține lui Mircea Mândru și a fost susținută, tot la UNAP, în 1999. Lucrarea, care are titlul „Conținutul principalelor acțiuni strategice ale armatei României în cadrul operațiunilor multinaționale, altele decât războiul”, a fost coordonată de profesorul Valentin Arsenie, mai arată Emilia Șercan. Pe lângă cele două teze, acesta a preluat conținut și din două cărți.  Jurnalista precizează că a avut acces la teza de doctorat a premierului în decembrie 2021, după trei solicitări scrise făcute de PressOne către Biblioteca Națională începând cu luna mai 2021. Ea a primit săptămâna trecută acces și la Biblioteca UNAP, însă nu poate prezenta fotocopii, pentru că atât regulamentul Bibliotecii Naționale, cât și cel al UNAP interzic fotografierea paginilor dintr-o teză de doctorat.

„Analiza lucrării a revelat – pe lângă copierea mot à mot – patru tehnici clasice de mascare a plagiatului folosite în teza prim-ministrului. Într-o declarație transmisă aseară, premierul Nicolae Ciucă susține că teza sa de doctorat «a fost întocmită în concordanță cu cerințele legale existente la momentul respectiv»”, a dezvăluit jurnalista de investigație Emilia Șercan, în articolul publicat în PressOne.
Ce spune premierul Întrebat de PressOne despre pasajele plagiate, premierul Nicolae Ciucă a spus că teza de doctorat „a fost întocmită în concordanță cu cerințele legale existente la momentul respectiv”. „Vă asigur că în toată cariera mea de ofițer al Armatei României mi-am asumat toate responsabilitățile, indiferent de funcția ocupată. Nu voi renunța la acest principiu nici în cariera de politician. Teza mea de doctorat este rodul cercetării științifice din anii de studii doctorale și reflectă munca depusă”, a mai spus prim-ministrul.
Articolul integral poate fi găsit pe www.pressone.ro

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Uncategorized

The Health Industry Is Changing Fast. Here’s How to Keep Pace

Cursus iaculis etiam in In nullam donec sem sed consequat scelerisque nibh amet, massa egestas risus, gravida vel amet, imperdiet volutpat rutrum sociis quis velit, ...
Evenimente

Rusia a început atacul Ucrainei cu avioane, tancuri și nave militare | Explozii în mai multe zone, inclusiv Kiev

Potrivit ultimelor informații, a început operațiunea de debarcare a forțelor ruse în Marea Neagră și Marea Azov, spun surse din Ministerul Apărării din Ucraina Update ...
Administrație

Ce străzi din Sighet vor rămâne fără apă, în data de 18 ianuarie.

Reprezentanţii Vital anunţă întreruperea furnizării apei potabile marţi, 18 ianuarie, în intervalul orar 09.00-14.00, în SIGHETU MARMAŢIEI, pe străzile Făget, Mocăniței, unde se execută lucrări ...
Educație

S-au aprobat scenariile de desfășurare a activității în unitățile de învățământ preuniversitar din Maramureș

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat în ședință, scenariile de desfășurare a activității pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar din Maramureș, în conformitate ...
Sociale

Barza neagră s-a întors în Cheile Lăpușului

Barza neagră s-a întors în Cheile Lăpușului, arie protejată de interes național, din județul Maramureș, informează Societatea Ornitologică Română, Sucursala Cluj. Oaspete de vară, grațioasa ...
Sociale

Serviciul de Pașapoarte Maramureș, deschis și sâmbătă

Angajații Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Maramureș vor avea program de lucru cu publicul sâmbătă, 18 decembrie, în intervalul orar 8.30 -16.30. În acest context, a ...
Sociale

Podețul peste părâul din Rezervația Naturală Creasta Cocoșului, refăcut de salvamontiști

Zilele trecute, salvamontistii angajati si voluntari ai SPJ Salvamont Maramureș, au refăcut podețul peste pârâul din rezervatia naturala Creasta Cocosului. Podețul era complet deteriorat datorită ...
Sociale

Maramureș: Nu mai sunt pacienți cu coronavirus internați la ATI

La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției sunt centralizate următoarele date referitoare la situația epidemiologică: 20351 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul ...
ȘTIRI

Noi constrângeri pentru români

Conform Hotărârii CNSU nr. 76 din 30.09.2021, art. 4, (k) organizarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum ...
Sociale

Jandarmeria Montană Maramureş în sprijinul iubitorilor de munte

   Siguranța și sănătatea cetățenilor sunt prioritare pentru jandarmii maramureșeni astfel că și în acest sfârșit de săptămână jandarmii montani acţionează în zona de responsabilitate ...
ȘTIRI

Profeția incredibilă a lui Arsenie Boca. Părintele a spus că România va fi invadată de Rusia

Cu puțin timp înainte de a se stinge din viață, părintele Arsenie Boca a făcut o previziune sumbră pentru România. Călugărul spunea că țara noastră ...
ȘTIRI

Recesământul agricol – adevăratul scop și ce presupune acesta

În perioada 10.05.2021 – 31. 07. 2021, are loc recesământul agricol la nivelul întregii țări, prin urmare toate unitățile administrativ teritoriale fac obiectivul acestei cercetări. ...
Administrație

Continuă lucrările la podul de la Seini

Execuţia noului pod peste Someş care va face legătura între judeţele Maramureş şi Satu Mare este în grafic. Momentan, se lucrează la amenajarea rampei de ...
Sănătate

Se apropie valul 5 al pandemiei

Spitelele din Iaşi se pregătesc de valul cinci al pandemiei, iar medicii atrag atenţia asupra noii tulpini de COVID. 48 de paturi au fost aduse ...
Sănătate

Maraton de vaccinare la Baia Mare

Prefectura Maramureș, Consiliul Județean , Municipiul Baia Mare și Direcția de Sănătate Publică Maramureș organizează, în perioada 24 – 27 iunie 2021, în Piața Libertății ...
Administrație

Piețe tradiționale pentru producătorii locali din Maramureș

Producătorii locali vor avea în scurt timp, în Maramureș, piațe de desfacere a alimentelor sănătoase. Luni,30 august, în cadrul ședinței de Consiliu Județean, s-a aprobat ...