Sara Vișovan, o tânără de 26 de ani suferă de o boală foarte gravă și are nevoie de ajutorul nostru

By MaraPress

By MaraPress

Sara Vișovan, o tânără în vârstă de 26 de ani , suferă de o formă rară de cancer foarte agresiv și avansat, numit ANGIOSARCOM CARDIAC PRIMAR CU METASTAZE HEPATICE, OSOASE, PULMONARE și recent descoperite CEREBRALE.
Costurile sunt foarte mari, așadar, soțul acesteia, Mihai Vișovan, a postat pe pagina sa de facebook un mesaj în care cere sprijinul nostru:
,,

Nu este un lucru pe care îl facem cu ușurință, însă am ajuns în momentul în care avem nevoie de sprijinul vostru mai mult decât oricând. Soția mea, Sara Vișovan în vârstă de 26 ani, a fost diagnosticată în luna August cu un cancer foarte agresiv și avansat, numit ANGIOSARCOM CARDIAC PRIMAR CU METASTAZE HEPATICE, OSOASE, PULMONARE și recent descoperite CEREBRALE. Momentan suntem în Turcia la clinica Anadolu, unde avem șansa să fim tratați de o echipă medicală foarte competentă și implicată care lucrează intensiv ca Sara să poată lupta împotriva acestei boli extrem de rare, agresive și puțin studiate.
Boala nu a dat nici un semn specific până la începutul lunii august a acestui an când a ajuns la urgențe cu lipsă severă de aer și de atunci a început acest coșmar care a progresat rapid. Din păcate, dacă nu aveam această echipă aici in Turcia care să lupte alături de ea, nu știm care ar fi fost în momentul actual starea ei.
De aceea, vă cerem sprijin financiar, dacă aveți această posibilitate, din cauza costurilor care cresc foarte rapid de la o zi la alta. În prima săptămână de la internare s-au achitat 15.000 EUR ca urmare a complicațiilor care au apărut pe parcurs și a numeroase investigații care au fost efectuate.
Ca urmare a uneia dintre investigații, Sara a avut nevoie de o operație la nivelul coloanei vertebrale în valoare de 21.000 EUR de urgență pentru că era în pericol de a nu mai putea merge din cauza bolii care avansează într-un ritm accelerat. S-a realizat și un plan de radioterapie care a costat 7000 EUR.
Toate acestea AU FOST ACHITATE, însă în săptămânile care urmează costurile vor crește din nou și nu știm exact cât va fi întreaga suma de care va fi nevoie.
În total s-au cheltuit până acum în această clinică 43.000 EUR într-un interval de 10 zile.
În viitorul apropiat i se va face fizioterapie ca să poată umbla din nou, a căror costuri nu ne sunt cunoscute momentan și din cauza vitezei cu care avansează boala, cei din echipa de aici vor să îi administreze și imunoterapie a căror costuri pot să ajungă între 400 și 4000 euro per ședință.
Fiind o boala puțin studiată și FOARTE RARĂ, nu se cunosc tratamente exacte, iar numărul complicațiilor care apar este mare, pana când starea ei se va stabiliza. Vă rugăm din inimă dacă puteți să ne ajutați, vă rămânem recunoscători pentru orice donație care ne va ajuta să ducem la capăt investigațiile și tratamentul Sarei.
Donațiile se pot trimite în conturile de mai jos, deschise de către mine și banii vor fi alocați direct pentru a achita costurile medicale.
Dacă sunteți o firmă și doriți să donați pentru Sara, avem un cont de donații deschis printr-un ONG. Vă rog să mă sunați la 0744624761 sau sa îmi scrieți în privat ca să vă trimit contractul ce trebuie completat.
Vă mulțumim din suflet!
Totalul donațiilor a depășit suma de 100.000 Euro, iar familia mulțumește tuturor pentru sprijinul acordat, însă de asemenea Sara are nevoie de ajutor pentru a trece peste această etapă dificilă.
EDIT 13.10: Planul de imunoterapie costă 16000 euro.
Revolut: +40744624761
Titular: Visovan Mihai-Francisc
IBAN: RO17INGB0000999912024143
Valuta: RON
Nume banca: INGB Centrala
BIC/Swift: INGBROBU
TItular: Mihai Visovan
IBAN: LT673250060291607341
Valuta: Orice moneda inafara de RON
Nume banca: Revolut Bank
BIC/Swift: REVOLT21
Titular: MARIA POPA
IBAN: RO45RZBR0000060015327523
Valuta: EURO
Nume banca: Raiffeisen Bank
BIC/Swift: RZBRROBU ”
Toți cei care doresc, pot să ajute această tânără cu orice sumă de bani la unul dintre conturile de mai sus.
Familia mulțumește tuturor celor care sunt alături de ei în aceste grele momente.
  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Sport

Înfrângere pentru CSM Sighet în primul amical al anului

Echipa de fotbal a Clubului Sportiv Municipal Sighet a cedat în primul amical al anului într-un meci disputat în deplasare, împotriva celor de la U ...
Sociale

Jandarmeria Montană Maramureş în sprijinul iubitorilor de munte

   Siguranța și sănătatea cetățenilor sunt prioritare pentru jandarmii maramureșeni astfel că și în acest sfârșit de săptămână jandarmii montani acţionează în zona de responsabilitate ...
ȘTIRI

Tatăl Raisei, revoltat după ce şoferiţa martoră a accidentului poliţistului a șters imaginile surprinse de camera de bord: „Să răspundă în faţa legii”

Șoferița care a surprins accidentul mortal provocat de un polițist din Capitală a fost chemată luni la audieri. Femeia a fost citată abia la o ...
Administrație

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

Comuna Sarasău, în calitate de beneficiar, anunță lansarea proiectului F-PNRR-Dotari-2023-4380 cu titlul „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ŞCOLII GIMNAZIALE SARASĂU DIN ...
Sociale

Starea podului de pe DN17, Săcel-Moisei, rupt de viitură

Podul de la Săcel este în proces de refacere, după ce sâmbătă, 10 iulie, a fost rupt de o viitură puternică. Prefectul județului Maramureș, Vlad ...
Administrație

Casa memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmaţiei va intra într-un amplu proces de reabilitare

Casa memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmaţiei va intra într-un amplu proces de reabilitare, banii necesari intervenţiilor fiind atrași din fonduri europene, anunță Primăria Sighet. ...
Evenimente

Amenzi pentru viteză au fost acordate ieri în Dragomirești

Ieri, 03 martie a.c., polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Poliției orașului Dragomirești și ai Secției 2 Bogdan Vodă, au acționat în zona ...
Administrație

Lucrările de reabilitare a drumului județean DJ 187, Leordina – Ruscova – Repedea – Poienile de Sub Munte, sunt realizate în proporție de 80%

Lucrările de reabilitare a drumului județean DJ 187, Leordina (DN 18) – Ruscova – Repedea – Poienile de Sub Munte, sunt realizate în proporție de ...
Cultură

Ne-a părăsit Ioan Godja-Ou din Văleni, la vârsta de 102 ani!

Ne-a părăsit Ioan Godja-Ou din Văleni! Cine a fost Moșu’ Ou? Născut în anul 1919, în localitatea Văleni, Moșu’ Ou a fost un țăran cărturar, ...
Educație

Se permit serbările de sfârșit de an!

Vestea pe care au așteptat-o toți elevii, toți părinții și toate cadrele didactice s-a oficilizat Serbările de sfârșit de an școlar vor fi permise cu ...
Sociale

Cresc din nou cazurile de COVID-19 în județul Maramureș

În ultima perioadă, conform informațiilor primite de la Direcția de Sănătate Publică Maramureș, la nivelul județului Maramureș se înregistrează o creștere a infecțiilor cu virusul ...
Sociale

Maramureș: Doar 529 de persoane vaccinate în perioada 6-8 august

În județul Maramureș, conform datelor primite de la Direcția de Sănătate Publică, au fost imunizate, în centrele de vaccinare, în perioada 6 – 8 august, ...
ȘTIRI

Criza din Ucraina. Rusia trece la ameninţări la adresa Occidentului. „Va avea cele mai grave consecinţe”

Moscova a ameninţat vineri Occidentul cu „cele mai grave consecinţe” dacă va continua să ignore „îngrijorările legitime” privind consolidarea militară a SUA şi NATO în ...
Administrație

Primăria Sighet reamenajează spațiile verzi și locurile de joacă pentru copii

Primăria Municipiului Sighetu Marmației continuă procesul de reamenajare și de modernizare a spațiilor verzi din municipiu, dar și a locurilor de joacă pentru copii. Atât ...
Sport

Târgu Lăpuș, gazda Campionatului Național de Oină

Ieri, 14 noiembrie, s-a desfășurat prima zi a Campionatului Național de Oină în Sală Seniori, Campionatul Național de Oină în Sală Juniori I și Campionatul ...
Sociale

O tânără de 23 de ani din Baia Sprie a accidentat un pieton de 58 de ani din Baia Mare

Azi, 14 ianuarie, în jurul orei 07.30, polițiștii din Baia Sprie au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Șurdești. La fața locului, polițiștii ...