Debut cu dreptul pentru CSM Sighet

By MaraPress

By MaraPress

Echipa de fotbal a Clubului Sportiv Municipal Sighet a debutat cu dreptul în noul Campionat al Ligii a IV-a , Seria Nord, după victoria obținută pe teren propriu în fața celor de la CS Remeți, scor 7-0.

Partida a fost dominată în totalitate de către formația sigheteană, reușind să deschidă scorul în minutul 20 prin Novoselenszki Raul, care a finalizat o acțiune luată pe cont propriu.  La cabine s-a intrat cu avantajul de un gol, urmând ca în repriza a doua să înceapă recitalul de goluri. Căpitanul echipei, Novoselenszki Raul a mai înscris de 4 ori, fiind urmat pe lista marcatorilor de Gubics Cristian și Catrina Cristian, cu câte o reușită fiecare.

Așadar, CSM Sighet și-a adjudecat statutul de favorită, reușind să se impună fără emoții, în fața unui adversar accesibil.

În următoarea etapă, sighetenii vor evolua tot pe teren propriu, de această dată în fața celor de la CSO Borșa.

REZULTATE LIGA A IV-A SERIA NORD

CSO BORȘA 2-6 ZORILE MOISEI

ACS METALUL BOGDAN VODĂ 0-3 RECOLTA SĂLIȘTEA DE SUS ( NEPREZENTARE)

AS IZA DRAGOMIREȘTI 2-6 SALINA OCNA ȘUGATAG

BRADUL VIȘEU DE SUS 4-0 AVÂNTUL BÂRSANA

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
ȘTIRI

Codul Rutier 2022. Noi reguli pentru a obţine permisul de conducere

Codul Rutier 2022. Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, noua lege care prevede noi reguli pentru cei care vor să obţină permisul de conducere. Codul Rutier ...
Sănătate

Victor Costache acuză Ministerul Sănătăţii că blochează banii pentru ATI COVID: „M-a sunat domnul profesor Săndesc la limita lacrimilor”

Victor Costache acuză Ministerul Sănătăţii că blochează Programul Național de Terapie Intensivă, program care a fost finanţat chiar de premierul Cîţu la rectificarea bugetară. Victor ...
Sănătate

Echipa SMURD Maramureș la ceas aniversar!

În urmă cu câteva zile, echipa SMURD a județului Maramureș a împlinit 12 ani de activitate. Pe această cale, prietenii noștri care sunt mereu alături ...
Politică

Nicolae Ciucă, prim-ministrul României acuzat de plagiat

Jurnalista de investigație Emilia Șercan a dezvăluit marți dimineață, în PressOne, că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul ...
ȘTIRI

Florin Cîţu, despre acuzaţiile de plagiat la adresa lui Nicolae Ciucă. „Va trebui să clarifice în faţa românilor situaţia cu teza de doctorat”

Preşedintele PNL a afirmat marţi seara că premierul Nicolae Ciucă trebuie să clarifice cât mai repede situaţia privind acuzaţiile de plagiat în cazul lucrării sale ...
Companii si Bani

Coca-Cola și Pepsi își anunță retragerea din Rusia

Coca-Cola a anunțat că își suspendă operațiunile în Rusia, ca urmare a războiului din Ucraina, relatează BBC. ACTUALIZARE 23:36. Pepsi-Cola a anunțat, de asemenea, că își încetează vânzările ...
Sociale

Incediu puternic izbucnit la o centrală termică, în Ocna Șugatag. Proprietarul are arsuri pe o suprafață de 25% din corp

Detașamentul Sighetu Marmației a intervenit, alături de SVSU Ocna Șugatag, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o centrală termică. S-a intervenit cu două echipaje de ...
Sociale

Exercițiu de salvare montană cu elicopterul | Salvamont Maramureș

Inspectoratul General de Aviație participă, weekend-ul acesta, la un exercițiu de salvare montană organizat de către Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș. Exercițiul se desfășoară în ...
Evenimente

IMAGINI: INCENDIU la o hală din Borcut

Imagini șocante de la un incendiu ce a avut loc la o hală din Borcut. ISU Maramureș a intervenit cu 6 autospeciale de stingere a ...
ȘTIRI

Jaful pandemiei. Stenograme care duc la premier: „Auzi, o rugăminte către domnul prim-ministru”

O stenogramă care arată o legătură directă de prietenie şi de interese între compania care achiziţiona măşti şi fostul premier Ludovic Orban a fost prezentată ...
Evenimente

Amenzi pentru viteză au fost acordate ieri în Dragomirești

Ieri, 03 martie a.c., polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Poliției orașului Dragomirești și ai Secției 2 Bogdan Vodă, au acționat în zona ...
Administrație

Lucrările de asfaltare pe DJ 184B, Copalnic Mănăștur-Șomcuta Mare, au fost finalizate

Pe Drumul Județean 184B se derulează în prezent lucrări de reparații și modernizare a drumului. Pe o lungime de 3 kilometri au fost efectuate lucrări ...
Fotbal

Academia Emeric Dembroschi organizează înscrieri pentru copiii născuți între anii 2013 și 2019

Academia Emeric Dembroschi din Sighetu Marmației organizează înscrieri pentru copiii născuți între anii 2013 și 2019. În cadrul clubului mai sus menționat toți cei care ...
Educație

Ajutor din partea Rotary Club Voievodal Sighetu Marmației pentru țara vecină

Asistăm în aceste zile la una dintre cele mai negre perioade din istoria Ucrainei, țară vecină, care se află într-un plin război cu Rusia. Așadar, ...
Administrație

Înaintează lucrările la barajul Runcu

Înaintează lucrările la barajul Runcu, anunță reprezentanții Apelor Române Someș-Tisa. În prezent, la baraj avansează următoarele lucrări: realizarea voalului de etanșare-foraje, pe o lungime de ...
Sociale

Maramureș: Nicio persoană infectată cu COVID-19 în ultimele 24 de ore

La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției sunt centralizate următoarele informaţii referitoare la situația epidemiologică: 🔹20420 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul ...