Un câine izolat pe malul râului Vaser a fost salvat de salvamontiștii maramureșeni

By MaraPress

By MaraPress

Un câine izolat pe malul râului Vaser a fost salvat de salvamontiștii maramureșeni.

Situația a fost semnalată azi, 7 iunie, de o turistă care se afla cu Mocănița, pe Valea Vaserului. În urma analizei situației, s-a decis intervenția de urgență, iar salvatorii montani voluntari ai SPJ Salvamont Maramureș, din formatia Vișeu, au plecat în misiunea de a recupera animalul. Intervenția a durat mai bine de opt ore, timp în care salvatorii au parcurs peste 16 km, atât motorizat cât și la pas, intrând în apă, legați și asigurați în corzi. Până la urmă interventia s-a încheiat cu bine, iar câinele a fost recuperat din zona dificilă în care se afla de mai mult timp.

Câinele a fost transportat în localitatea Vișeu, la domiciliul unuia dintre salvatori, până în momentul în care va fi preluat de turista a semnalat situația si care și-a exprimat dorința de a-l adopta.

Datorită faptului că intervenția s-a desfășurat în zona Paltin, iar cainele avea nevoie de un nume. salvatorii i-au pus numele „PALTIN”.

sursă foto: Salvamont Maramureș

Urmăriți-ne și pe FACEBOOK

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
ȘTIRI

Un tânăr a intrat cu mașina într-o casă din Bârsana

Din primele informații, în jurul orei 07:00, un tânăr cu domiciliul în localitatea Ieud, se deplasa spre casă dinspre Sighetu Marmației, iar datorită vitezei excesive ...
Sociale

Salvamont Maramureș a primit în administrare o cabană în zona Dealul Moiseiului

Serviciul Public Salvamont Maramureș a primit în administrare o cabană în zona Dealul Moiseiului, pe care o va folosi atât ca bază de salvare cât ...
Administrație

Proiecte pentru creșterea eficienței energetice în Sighetu Marmației

În ședința de Consiliu local de joi, 30 septembrie, aleșii locali au votat o serie de proiecte importante pentru Municipiului Sighetu Marmației. Un punct important ...
Sănătate

Bilanț provizoriu. Numărul de cazuri noi de Covid și decese din ultimele 24 de ore

Aproape 7.600 de cazuri noi de Covid au fost raportate duminică, 16 ianuarie. Potrivit bilanțului privizoriu, 28 de decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ...
Administrație

Primăria Sighet reamenajează spațiile verzi și locurile de joacă pentru copii

Primăria Municipiului Sighetu Marmației continuă procesul de reamenajare și de modernizare a spațiilor verzi din municipiu, dar și a locurilor de joacă pentru copii. Atât ...
Sociale

Starea podului de pe DN17, Săcel-Moisei, rupt de viitură

Podul de la Săcel este în proces de refacere, după ce sâmbătă, 10 iulie, a fost rupt de o viitură puternică. Prefectul județului Maramureș, Vlad ...
Administrație

Ministrul Muncii: Am modificat legislaţia, toţi ucrainenii care intră în România şi vor să se angajeze o pot face

Toți cetăţenii ucraineni care intră în România şi doresc să se angajeze o pot face fără niciun fel de aviz sau restricţie, ci în baza ...
Sociale

Scapă Maramureșul de problema ,,munților’’ de deșeuri

Problema gestionării deșeurilor pare să fie una care nu ocolește pe nimeni. De data aceasta este rândul Maramureșului, care, după închiderea depozitelor temporare, nu pare ...
Administrație

Marcel Ciolacu: „Îl anunţ pe Cîţu că, dacă se rupe coaliţia, vom avea alegeri anticipate”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a transmis liderului PNL, Florin Cîţu, duminică, la Antena 3, că dacă se va rupe coaliţia de guvernare, vom avea alegeri ...
Sociale

Jucătorii CSM Știința Baia au revenit acasă, după ce au fost blocați în Africa de Sud

Jucătorii CSM Știința Baia, alături de staff-ul tehnic, au revenit în această seară, 30 noiembrie, în siguranță acasă, la Baia Mare, cu o aeronavă Tarom. ...
Sănătate

Pastilele cu iod, motiv de dispută între medici şi Ministerul Sănătăţii. Când şi cum vor fi distribuite populaţiei

Direcţiile de Sănătate Publică au început să plaseze românilor pastilele cu iodură de potasiu. Alexandru Rafila a declarat că această sarcină ar trebui să revină ...
Cultură

Dumitru Pop – Tincu, onorat cu titlul de TEZAUR UMAN VIU

Dumitru Pop – Tincu, urmașul celebrului meșter popular Stan Ioan Pătraș, creatorul Cimitirului Vesel de la Săpânța, a fost onorat cu titlul de TEZAUR UMAN ...
Sănătate

Numeroase evenimente derulate de Spitalul Municipal Sighet, în luna mai

Programele transfrontaliere în care este implicat Spitalul Municipal Sighetu Marmației au făcut ca luna mai din acest an să fie una plină de evenimente. În ...
Administrație

Încep lucrările de asfaltare a străzii Avram Iancu

Începând de luni 25 octombrie 2021 încep lucrările de asfaltare a străzii Avram Iancu, anunță Primăria Sighet. Pentru ca utilajele să poată interveni în condiții ...
ȘTIRI

Criminal periculos, care a ucis o femeie şi a înscenat un accident, prins de mascaţi în Bucureşti

Un criminal periculos a fost prins de polițiștii din București. Bărbatul, cetățean francez, în vârstă de 35 de ani, era urmărit internațional la solicitarea autorităților ...
Educație

Asociația Autism Baia Mare a lansat proiectul „Laboratorul de creație și grădinărit”

Asociația Autism Baia Mare anunță cu mare interes lansarea proiectului „Laboratorul de creație și grădinărit”, în cadrul căruia va organiza până în luna decembrie 2021 ...