Continuă demolarea garajelor ridicate ilegal în Baia Mare

By MaraPress

By MaraPress

Continuă demolarea garajelor ridicate ilegal în Baia Mare. Este o primă etapă a proiectului prin care autoritățile intențioează să elibereze orașul, cartierele mai ales, sufocate de garaje, construind în schimb 16 parcări supraterane.

Săptămâna trecută au fost demolate, pe cale administrativă, mai multe garaje situate pe Bd. Unirii. Au mai fost demolări recente ale unor garaje ridicate nelegal pe strada Mărgeanului respectiv în zona Bilașcu. Potrivit autorităților, se intervine în condiții optime, cu deranj minim, iar apoi use va interveni pentru igienizarea și reamenajarea zonelor eliberate.

În acest fel va fi fluidizată circulația pe arterele principale, dar și pe străzile din cartiere. Se vor amenaja locuri de joacă, de relaxare, zone verzi, având în același timp suficiente locuri de parcare și pentru depozitare. Prin acest demers se dorește dezvoltarea orașului, dar și creșterea calității vieții băimărenilor.

„Până la finalul anului vom demola toate garajele ridicate nelegal. În etapa a doua vom demola și garajele autorizate, însă aici vom avea grijă să oferim în schimb cetățenilor câte un loc gratuit, în noile parcări, pentru o anumită perioadă de timp, atât pentru mașină cât și o boxă pentru depozitare în demisolul parcărilor supraterane. Știu că subiectul este unul sensibil și de aceea vreau sa asigur fiecare băimărean care deține un garaj autorizat că nu vom demola nimic până nu vom ajunge cu proiectul în punctul în care putem a doua zi să intrăm să construim într-un ritm alert parcările supraterane. Îmi doresc să minimizăm cât mai mult perioada de disconfort care apare inevitabil în cazul unor astfel de investiții majore, însă aș vrea să înțelegem fiecare că Baia Mare are nevoie de reurbanizarea cartierelor, că merităm cu toții și locuri de parcare suficiente, și spații de depozitare, dar mai ales un oraș mai civilizat, mai curat, mai verde, unde toți cetățenii, nu doar cei care dețin autoturisme, să aibă cele mai bune condiții de trai.” precizează primarul Cătălin Cherecheș.

sursă foto: Cătălin Cherecheș

Urmăriți-ne și pe FACEBOOK

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Evenimente

Țigări confiscate de către polițiștii maramureșeni

La sfârșitul săptămânii trecute, ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară în localitățile Ocna Șugatag, Bârsana ...
Administrație

Au fost finalizate lucrările de reabilitare pe Drumul Județean 187, Leordina – Poienile de Sub Munte

Ieri, 15 noiembrie, a fost inaugurat DJ 187, Leordina (DN 18) – Ruscova – Repedea – Poienile de Sub Munte, drum reabilitat în cadrul unui ...
Administrație

Aeroportul Internațional Maramureș va opera zboruri externe, de linie, în mod regulat începând cu anul 2022

Dezvoltarea Aeroportului Internațional Maramureș este unul dintre obiectivele principale ale executivului Consiliului Județean. În acest sens, în ședința de astăzi,5 octombrie, aleșii județeni au aprobat ...
Sociale

Două autoturisme au luat foc in Baia Mare

A fost noapte de foc în Baia Mare. În noaptea de sâmbătă spre duminică, imediat după ora 1.00, pompierii militari au fost alertați despre izbucnirea ...
Sociale

Invitație la un eveniment caritabil, la Desești

În 21 iunie, a doua zi de Rusalii, Parohia Ortodoxă Desești va organiza un eveniment caritabil în sprijinul lucrărilor la infrastructura „Centrului de zi pentru ...
Educație

Concert de colinde în 16 decembrie la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighetu Marmației

Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighetu Marmației organizează în data de 16 decembrie un concert de colinde, susținut de către corul catedralei, Corul ...
Sociale

AȘA DA SAU AȘA NU? Consilier local sighetean, la plantat de flori în spațiul public!

Câțiva sigheteni, printre care și consilierul local Adriana Curmei, au amenajat spațiul verde din sensul giratoriu situat la intersecția străzilor Alexandru Ivasiuc și Dragoș Vodă ...
Politică

Anunţul din Rusia care dă fiori României: „Obiectivele Moscovei includ întreaga Europă de Est, inclusiv membri ai NATO”

Un fost ministru de Externe al Rusiei a avertizat că obiectivele Moscovei includ întreaga Europă de Est, cu intenţia de a „ataca, de a exercita ...
Educație

Webinarii organizate de Camera de Comerț și Industrie Maramureș

COMUNICAT DE PRESĂ Camera de Comerț și Industrie Maramureș va organiza, în perioada 14 – 29 octombrie a.c., în colaborare cu specialiști în domeniul protecției ...
ȘTIRI

Bărbații din Ucraina scapă, cum pot, de război. 12 au trecut râul Tisa înot și au cerut azil în România

Un număr de 12 bărbaţi ucraineni au fost descoperiţi de poliţiştii de frontieră pe teritoriul românesc după ce au trecut prin râul Tisa, aceştia cerând ...
Sănătate

Aditivul alimentar E171 va fi interzis începând din această vară.

Comisia Europeană a adoptat, vineri, o interdicţie de utilizare a dioxidului de titan (E171) ca aditiv alimentar, executivul comunitar precizând într-un comunicat de presă că ...
Sociale

Atenție la escroci! Înşelăciune prin metoda ciupitura

Polițiștii băimăreni de investigații criminale efectuează cercetări pentru identificarea unui bărbat care a înșelat casiera unei societăți comerciale cu suma de 400 de lei. Cazul ...
ȘTIRI

Masuri draconice în China pentru COVID. Oamenii înghesuiți în cutii metalice unde îngheață de frig

Confruntată cu un nou val de infectări, China a introdus un lockdown draconic, imaginile distribuite pe reţelele de socializare arătând tabere imense de carantină, în ...
Administrație

1.000.000 lei au fost alocați în bugetul pentru anul 2021 pentru sprijinirea financiară a unităților de cult din județul Maramureș

1.000.000 lei au fost alocați în bugetul pentru anul 2021 pentru sprijinirea financiară a unităților de cult din județul Maramureș. Acestea trebuie să îndeplinească condițiile ...
Sociale

De ziua Bunului Simț: Coșuri de gunoi vandalizate pe strada Mihai Eminescu din Sighet

Mai multe coșuri de gunoi de pe strada Mihai Eminescu din Sighet au fost vandalizate în această seară, 4 noiembrie. Acestea au ajuns pe zona ...
Educație

S-au aprobat scenariile de desfășurare a activității în unitățile de învățământ preuniversitar din Maramureș

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat în ședință, scenariile de desfășurare a activității pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar din Maramureș, în conformitate ...