Skip to content

Poveștile ucrainenilor din Gara de Nord: „Mi-am pierdut toate lacrimile. Nu mai pot să plâng”

Călătoresc zile în șir, cu ce apucă, cu ce găsesc, speriați și obosiți, pentru a scăpa de coșmarul războiului, un scenariu pe care nici măcar nu și-l puteau imagina în urmă cu numai câteva zile. Cu viața împachetată într-o valiză, ajung în Gara de Nord din București. Este povestea a mii de ucraineni care fug în aceste zile din țara lor. Pentru mulți, însă, România este doar o stație de unde apoi se îndreaptă spre alte țări.

,

Gara de Nord a devenit de mai bine de o săptămână un loc de refugiu pentru ucrainenii care reușesc să fugă din calea războiului. Odată ajunși aici sunt preluați de autorități și apoi ajutați să plece în alte colțuri ale lumii, la rude sau la prieteni. Zilnic sunt organizate curse spre Turcia, Polonia sau Germania – țări unde sunt cele mai mari comunități de ucraineni.

„Mi-am pierdut toate lacrimile. Nu mai pot să plâng. Nu știu. Toată lumea este șocată. Sper că totul va fi bine, că ne vom recupera țara. Este înspăimântător și cu toții ne dorim să ne întoarcem acasă cât mai curând”, ne spune, în engleză, o femeie din Ucraina cu glasul gâtuit de teamă și  de durere.

Alții nu știu engleză, dar asta nu e o piedică. Românii se folosesc de aplicațiile de traducere ale telefonului pentru a-și oferi ajutorul.

Aproximativ 130 de refugiați din Ucraina, ajunși în urmă cu câteva zile în România, pleacă spre Berlin. Se duc la rude, la prieteni sau unde văd cu ochii.

Cu viața împachetată într-o singură valiză și cu copiii în brațe, caută un adăpost.

„Fiul meu mai mare învață la Berlin. Colegii lui de grupă au zis că ne vor ajuta”, spune o altă ucraineancă ce se pregătește să urce într-un autocar.

Unii dintre refugiați au stat câteva zile în casele românilor, care și-au deschis ușa pentru ei. Deși timpul petrecut împreună nu a fost lung, despărțirea a fost grea, adesea în lacrimi. Dincolo de cuvintele simple de la despărțire, se ascunde poate cel mai profund sentiment uman: empatia.

– Mulțumesc!

– Sună-mă!

– Mulțumesc! Mulțumesc mult! Mulțumesc!

– La revedere! Te rog, sună-mă!

„O singură noapte au stat. Sunt foarte speriați. Ei sunt din Odesa. E greu. Oricine ar face asta. E greu”, ne spune în lacrimi doamna care a găzduit-o pe femeia din Ucraina și pe fetița ei de care tocmai s-a despărțit.

sursa:digi24

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp