Înfrângere pe teren propriu pentru CSM Sighet

By MaraPress

By MaraPress

Sâmbătă, începând cu ora 15:00, echipa de fotbal a municipiului SIghetu Marmației a evoluat într-o nouă etapă a Ligii a III-a, de această dată primind vizita celor de la FC Bihor Oradea, o echipă cu tradiție în fotbalul românesc.

Prima repriză a fost controlată în totalitate de echipa bihoreană, care a reușit să deschidă repede scorul, în minutul 9 , prin Lupșe David, după o lovitură de colț, reușind astfel să conducă cu 0-1 încă din startul partidei. După înscrierea golului, bihorenii au fost cei care au rămas la conducerea jocului, drept dovadă fiind și golul doi venit cu trei minute înainte de finalul primei reprize, marcat de Andrei Gheorghiță care a rămas liber în careu, reușind un șut din voleu, ducând scorul la 0-2, acesta fiind și scorul primelor 45 de minute.

La pauză, antrenorul formației sighetene, Adrian Iencsi a avut un discurs dur și motivator în același timp , iar băieții antrenați de către acesta au avut o altă atitudine și determinare, fiind cei care au dominat jocul în a doua repriză de la început și până la sfârșit, punând presiune pe fundașii bihoreni.

Golul celor de la CSM Sighet a venit în minutul 66, prin Gondiu Gheorghe care a marcat cu o lovitură de cap, readucând speranțele că se poate egala, de ce nu și să câștige partida.

Din păcate pentru sigheteni, partida s-a terminat cu scorul de 1-2, toate cele trei puncte puse în joc, fiind luate de FC Bihor Oradea.

La această partidă au asistat aproximativ 800 de spectatori, de unde rezultă faptul că fotbalul este cel mai iubit sport din municipiul Sighetu Marmației.

În următoarea etapă, CSM Sighet va evolua în deplasare împotriva celor de la Șimleul Silvaniei, un meci în care obiectivul echipei sighetene este fără dar și poate, VICTORIA!

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Administrație

Două poduri din Sighet urmează să fie reabilitate de către CNAIR

Două poduri din municipiul Sighetu Marmaţiei vor fi reabilitate anul viitor de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Este vorba despre un pod ...
Administrație

Mai multe lucrări de reabilitare și amenajare în comuna Poienile de sub Munte

În comuna Poienile de sub Munte se efectuează, în perioada aceasta, mai multe lucrări de reabilitare și amenajare. Zilele trecute, în zona Torhovita, a fost ...
Sociale

Amenzi de 10.000 de lei pentru șoferii aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe

  Ieri, 20 iunie, polițiștii rutieri maramureșeni au acționat pe raza întregului județ, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a ...
ȘTIRI

Asociația ,,Suntem vocea lor” – un model demn de urmat

Salutare! Numele meu este Gal Bianca, am 20 de ani și vreau sa va scriu câteva rânduri despre ceea ce fac eu cu mare drag! ...
ȘTIRI

Noi constrângeri pentru români

Conform Hotărârii CNSU nr. 76 din 30.09.2021, art. 4, (k) organizarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum ...
Educație

Dorința unui copil, împlinită de luptătorii S.A.S. Maramureș

Mateo este un copil de ispravă, care ieri a împlinit 6 ani. Pentru că este pasionat de uniforma de poliție dar și de tot ce ...
Sport

Raliul Maramureșului revine!

Competiția auto ”Raliul Maramureșului” va avea loc în acest week-end. Startul festiv va fi oficiat vineri, 28 mai, începând cu ora 20.00 în Piața Libertății ...
Administrație

Lucrările de asfaltare pe DJ 184B, Copalnic Mănăștur-Șomcuta Mare, au fost finalizate

Pe Drumul Județean 184B se derulează în prezent lucrări de reparații și modernizare a drumului. Pe o lungime de 3 kilometri au fost efectuate lucrări ...
Economie

Cum se creează prețul pentru carburanți. Cât ar trebui, de fapt, să coste un litru de benzină

A fost isterie în România zilele trecute, după ce tot mai mulți șoferi au invadat benzinăriile și au creat cozi de nedescris și totul din ...
ȘTIRI

Comunicat oficial Poliția de Frontieră – Numărul refugiaților care au intrat în România

În data de 15.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 58.405 de persoane, dintre ...
ȘTIRI

Un tânăr a intrat cu mașina într-o casă din Bârsana

Din primele informații, în jurul orei 07:00, un tânăr cu domiciliul în localitatea Ieud, se deplasa spre casă dinspre Sighetu Marmației, iar datorită vitezei excesive ...
Educație

Se permit serbările de sfârșit de an!

Vestea pe care au așteptat-o toți elevii, toți părinții și toate cadrele didactice s-a oficilizat Serbările de sfârșit de an școlar vor fi permise cu ...
Administrație

Proiectul „Etică și integritate în Municipiul Sighetu Marmației” a fost selectat spre finanțare

Proiectul „Etică și integritate în Municipiul Sighetu Marmației” a fost selectat spre finanțare. Obiectivul general al proiectului constă în consolidarea capacității administrative a Municipiului Sighetu ...
ȘTIRI

Un bărbat din Petrova a fost prins de polițiști după o urmărire în trafic

Pe parcursul zilei de sâmbătă, 15 ianuarie, în jurul orei 17 30, în timpul unei patrulări, secția 4 Poliție Rurală Leordina a observat un autovehicul ...
Cultură

Artistul Hollósy Simon are statuie în Sighet!

Astăzi, 17 decembrie, în Parcul Central a fost dezvelită statuia care-l înfățișează pe renumitul pictor Hollósy Simon, născut la Sighetu Marmației pe 2 februarie 1857. ...
Administrație

Locul de joacă pentru copii, situat pe strada Piața 1 Decembrie 1918 din Sighet, va fi reabilitat și modernizat

A fost aprobată finanțarea din bugetul Consiliului Județean pentru reabilitarea și modernizarea parcului și locului de joacă pentru copii situat în Piața 1 Decembrie 1918 ...