CSS SIGHET, gazda turneului final de volei la cadete

By MaraPress

By MaraPress

În perioada 26-30 mai în Sala de Sport a Liceului Tehnologic Forestier are loc Turneul Final de volei feminin la cadete, la care participă și Clubul Sportiv Școlar Sighet, alături de alte 5 echipe cele mai bune din țară la această categorie de vârstă, și anume : CS Dinamo, CSS Bega, CSM București, CSU Târgu Mureș și CTF Mihai 1 București.

Se va juca în sistem fiecare cu fiecare, urmând ca echipa care obține cel mai bun punctaj în urma acestor meciuri, să fie declarată campioana națională la această categorie de vârstă.

Așadar, municipiul Sighetu Marmației a apărut din nou pe harta sportului românesc, o dată cu organizarea acestui turneu, care este unul foarte important, atât pentru Sighet , cât și pentru Clubul Sportiv Școlar, precum ne-a transmis și directorul clubului, Kosztelnic Emil

,, Este foarte important că reușim să jucăm la Sighetu Marmației, și am adus echipe cu tradiție în voleiul românesc, precum Dinamo București, CSU Medicina Târgu Mureș, CSM București, etc.

Șapte dintre componentele Clubului Sportiv Școlar au evoluat și în Divizia A2 de volei femin, acolo unde valoarea este mult mai mare, majoritatea fiind senioare, ceea ce le-a ajutat pe fete să capete experiență și să repete această performanță, după ce aceeași echipă a participat la turneul final de volei la mini volei în 2018, organizat de asemenea la Sighetu Marmației.  

Voleiul sighetean renaște o dată cu performanța fabuloasă obținută de aceste fete, care muncesc zi de zi pentru a își atinge obiectivul. Bineînțeles că un mare merit îl au și antrenorii echipei Zoltan Atilla și Tanța Codrea pentru aceste rezultate fabuloase.

PROGRAMUL MECIURILOR ESTE URMĂTORUL:

Miercuri 26 mai:

Ora 12: CS Dinamo 3-0 CSS Bega

Ora 15: CSM București 3-1 CSU Tg Mureș

Ora 18: CSS SIGHET 0-3 CTF MIHAI I București

Joi 27 mai:

Ora 12: CSS Bega 1-3 CSU Tg Mureș

Ora 15: CTF MIHAI I 1-3 CSM București

Ora 18: CSS Dinamo 3-0 CSS SIGHET

Vineri 28 mai:

Ora 12: CSM București – CS Dinamo

Ora 15: CSU Tg Mureș – CTF MIHAI I

Ora 18: CSS SIGHET – CSS Bega

Sâmbătă 29 mai:

Ora 12: CSS Bega – CTF MIHAI I

Ora 15: CS Dinamo – CSU Tg Mureș

Ora 18: CSS SIGHET – CSM București

Duminică 30 mai:

Ora 10: CSM București – CSS Bega

Ora 12:30: CTF I MIHAI – CS DINAMO

Ora 15: CSU Tg Mureș – CSS SIGHET

 Având în vedere, situația cu care ne confruntăm de aproximativ 14 luni, meciurile se vor desfășura fără spectatori, însă partidele vor putea fi urmărite pe pagina de facebook a Clubului Sportiv Școlar Sighet.

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Sociale

EuroMontana lansează un sondaj adresat tinerilor maramureșeni care locuiesc în zona montană

EuroMontana în colaborare cu Consiliul Județean Maramureș lansează un sondaj adresat tinerilor care locuiesc în zona montană. „Ești un tânăr care locuiește în zona montană? ...
Sociale

Un bărbat de 42 de ani din Vișeu de Sus a căzut de pe acoperișul școlii gimnaziale din Bârsana

Azi, 07 iulie, ora 15.00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag, au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că, un bărbat ...
Sociale

Acțiuni complexe de control la Ocolul Silvic Poieni

Prefectura Maramureș s-a autosesizat cu privire la aspectele prezentate în mass-media referitoare la încălcarea legislației în vigoare, săvârșirii unor abateri de la cadrul legal și ...
ȘTIRI

S-a dat startul pentru desemnarea celor mai bogate steme a Maramureșului. Locul 1 – Bârsana

Administrația publică din Bârsana anunță adoptarea stemei care va reprezenta comuna peste tot. Inițiatorul acestui proiect de suflet, primarul Teodor Ștefanca anunță adoptarea varientei finale ...
Educație

Dăruim zâmbete de Crăciun – Campania ShoeBox – Sighetu Marmației

Dăruim zâmbete de Crăciun – Campania ShoeBox – Sighetu Marmației ShoeBox-Cadoul din cutia de pantofi! Nu este doar un proiect caritabil, ci și o oportunitate ...
Sociale

Starea podului de pe DN17, Săcel-Moisei, rupt de viitură

Podul de la Săcel este în proces de refacere, după ce sâmbătă, 10 iulie, a fost rupt de o viitură puternică. Prefectul județului Maramureș, Vlad ...
ȘTIRI

Pfizer anunţă un vaccin nou „gata în 100 de zile”, dacă tulpina Omicron se dovedeşte rezistentă. Alți bani altă distracție

Producătorii de vaccinuri spun că deja lucrează la un ser anti-COVID eficient împotriva noii tulpinii Omicron, dar îl pregătesc mai întâi pentru testare. Producătorii Pfizer ...
Educație

Bani și o icoană, în dar pentru Roșu Alexandru, elevul de nota 10 la Bacalaureat al Colegiului Național Dragos Vodă

Roșu Alexandru, elevul de nota 10 la Bacalaureat al Colegiului Național Dragos Vodă, a primit în semn de apreciere o sumă de bani și o ...
Sport

CSM Sighet, victorie în derby-ul etapei

Ieri începând cu ora 15:00 la Vișeu de Sus a avut loc derby-ul etapei a V-a a Ligii a IV-a, Seria Nord, unde s-au întâlnit ...
Sport

Nicoleta Sasu, sportivă legitimată la ACS Athletic Târgu Lăpuș, medaliată cu aur în Austria

În perioada 3-5 septembrie, în Telfes im Stubai, Austria, a avut loc ediția 20 a Campionatelor Mondiale de alergare montană Masters. Nicoleta Sasu, sportivă legitimată ...
Administrație

Podul peste râul Cvasnița din comuna Poienile de sub Munte a fost reabilitat și este deschis circulației publice

Podul peste râul Cvasnița din comuna Poienile de sub Munte a fost reabilitat și este deschis circulației publice. Au fost montate balustradele laterale, iar în ...
Administrație

Proiecte pentru creșterea eficienței energetice în Sighetu Marmației

În ședința de Consiliu local de joi, 30 septembrie, aleșii locali au votat o serie de proiecte importante pentru Municipiului Sighetu Marmației. Un punct important ...
Sociale

Maramureș: Amenzi de aproximativ 1.500.000 de lei, aplicate de polițiști, în cadrul unei acțiuni de amploare organizată pe linia combaterii excesului de viteză

Polițiștii maramureșeni, au acționat în perioada 10 – 11 iulie, pe raza întregului județ, în cadrul unei acțiuni de amploare organizată  pe linia combaterii excesului de ...
Sociale

Cincizeci de polițiști de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au donat sânge și plasmă

Astăzi, 25 octombrie, începând cu ora 9.00, cincizeci de polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au donat sânge ...
Sănătate

Se apropie valul 5 al pandemiei

Spitelele din Iaşi se pregătesc de valul cinci al pandemiei, iar medicii atrag atenţia asupra noii tulpini de COVID. 48 de paturi au fost aduse ...
ȘTIRI

Pfizer anunţă un vaccin nou „gata în 100 de zile”, dacă tulpina Omicron se dovedeşte rezistentă. Alți bani altă distracție

Producătorii de vaccinuri spun că deja lucrează la un ser anti-COVID eficient împotriva noii tulpinii Omicron, dar îl pregătesc mai întâi pentru testare. Producătorii Pfizer ...