Cursuri gratuite de formare profesională, pentru persoanele angajate din Sighet

By MaraPress

By MaraPress

Asociația George Ofrim din Sighetu Marmatiei, în calitate de partener într-un proiect finanțat prin fonduri europene, aduce în județul Maramureș cursuri gratuite de formare profesională pentru persoanele angajate. Proiectul se numește ”Caravana oportunităților de formare”, are o durată de 24 de luni, iar vineri, 28 mai, în incinta Primăriei Sighet a avut loc lansarea.

Proiectul este implementat de Asociatța Consensual, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Asociația pentru Integrare și Dezvoltare Comunitară – INDECO și Asociația George Ofrim.

Principalele activitaăț vizează consiliere profesională și tutorat, sprijin în dezvoltarea carierei, îmbunătățirea abilităților profesionale și non-profesionale ale persoanelor angajate, servicii integrate si flexibile si programe de formare profesionala în diferite domenii și meserii.

Proiectul se derulează în județele Maramureș, Satu Mare și Bistrița-Năsăud, iar persoanele din grupul țintă trebuie sa aibă vârsta de minim 25 de ani și maxim 65 de ani și să dovedească printr-un document că sunt angajate. În acest mod vor beneficia gratuit de toate serviciile. Inscrierile se pot face la telefon: 0743.326.089 sau la adresa de email proiecteago@gmail.com.

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Administrație

Pasaje subterane pentru fluidizarea traficului în zona municipiului Baia Mare

În 2023, Maramureșul va avea două pasaje supraterane pentru fluidizarea traficului în zonele Clubul Văcarilor și Italsofa din Baia Mare, dă asigurări președintele Consiliului Județean ...
Sociale

Campanie de prevenire a fraudelor informatice, în derulare

Campania de prevenire a fraudelor informatice, inițiată de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, continuă. Chiar dacă în ultimele două săptămâni numărul sesizărilor, privind comiterea ...
Sociale

17 voluntari, în stagiu de pregătire la ISU Maramureș

O serie de 17 voluntari a început astăzi, 9 august, un stagiu de perfecționare, destinat celor ce se pregătesc să participe și la operațiuni de ...
Politică

Prima ședință ordinară a Consiliului Județean a anului 2022 va avea loc luni, 31 ianuarie, ora 14:00.

Consilierii județeni se întrunesc în prima ședință ordinară a anului 2022, luni, 31 ianuarie, începând cu ora 14:00, ședința urmând a se desfășura în sistem ...
Sociale

Trafic rutier în condiții de iarnă, în județul Maramureș

Traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă, în județul Maramureș, informează CJSU Maramureș. Zăpadă frământată cu grosimea de până la 1 cm se găsește ...
Educație

Oportunități de studiu în Republica Populară Chineză pentru tinerii maramureșeni

Consiliul Județean, în baza relațiilor de colaborare cu filiala Maramureș a Camerei de Comerț și Industrie România – China, promovează programul de burse de studiu ...
Sociale

EuroMontana lansează un sondaj adresat tinerilor maramureșeni care locuiesc în zona montană

EuroMontana în colaborare cu Consiliul Județean Maramureș lansează un sondaj adresat tinerilor care locuiesc în zona montană. „Ești un tânăr care locuiește în zona montană? ...
Politică

Prima ședință ordinară a Consiliului Județean a anului 2022 va avea loc luni, 31 ianuarie, ora 14:00.

Consilierii județeni se întrunesc în prima ședință ordinară a anului 2022, luni, 31 ianuarie, începând cu ora 14:00, ședința urmând a se desfășura în sistem ...
ȘTIRI

Noua schemă de compensare a facturilor la energie şi gaze va fi aplicată de la 1 februarie, nu retroactiv, iar coaliţia de la guvernare analizează ce măsuri va lua de la 1 aprilie, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Noua schemă de compensare a facturilor la energie şi gaze va fi aplicată de la 1 februarie, nu retroactiv, iar coaliţia de la guvernare analizează ...
Administrație

Pregătiri pentru reabilitarea străzii Dobrogeanu Gherea din Sighetu Marmației

Strada Dobrogeanu Gherea va intra într-un amplu proces de rebilitare, anunță Primăria Sighet. Zilele trecute, a fost semnat referatul de necesitate și caietul de sarcini ...
Administrație

Consiliul Județean Maramureș a finalizat cu succes proiectul ALTHERA – Alternative Therapies in Maramureș and Ivano-Frankivsk

Miercuri, 13 decembrie 2023, în sala Bogdan Vodă a Palatului Administrativ din Baia Mare s-a desfășurat conferința finală a proiectului ALTHERA – Alternative Therapies in ...
Sociale

Acțiunea SCUTUL PĂDURII pentru prevenirea delictelor silvice, în județul Maramureș

În perioada 30 august  – 3 septembrie, polițiști, jandarmi, alături de organe silvice din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, au acționat pe linia prevenirii şi combaterii ...
Administrație

Întâlnirea trimestrială de lucru a Autorității Teritoriale de Ordine Publică Maramureș, la Primăria Sighet

Municipiul Sighetu Marmației a găzduit ieri, 28 iunie, întâlnirea trimestrială de lucru a Autorității Teritoriale de Ordine Publică Maramureș. La întâlnire, alături de gazda evenimentului, ...
Sociale

Certificatul de vaccinare te ține departe de carantina de 14 zile!

Certificatul de vaccinare te ține departe de carantina de 14 zile, la întoarcerea din vacanță dintr-o zonă roșie sau galbenă. Spania, Portugalia și Olanda au ...
Sociale

Locuitorii din Târgu Lăpuș și bunurile acestora vor fi protejate la inundații

Locuitorii din Târgu Lăpuș și bunurile acestora vor fi protejați la inundații. Avansează lucrările de decolmatare pe râul Dobric, anunță reprezentanții Apelor Române Someș Tisa. ...
ȘTIRI

Românii săturați de președintele Iohannis, s-au dezlănțuit la adresa acestuia pe pagina de facebook

Românii s-au dezlănţuit pe pagina de Facebook a preşedintelui Iohannis, după ce acesta a anunţat că va convoca partidele la consultări abia săptămâna viitoare, deoarece ...