Hotărâre privind organizarea petrecerilor private!

By MaraPress

By MaraPress

Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat joi aprobarea modificărilor privind prelungirea stării de alertă, astfel încât nunțile și botezurile se vor putea organiza până la ora 02:00.

„Un lucru foarte bun, o veste foarte bună în ceea ce priveşte nunțile și botezurile – ele pot să rămână deschise până la ora 2 noaptea”, a declarat Florin Cîţu, la Palatul Victoria.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art. 1 – Se propune ca activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată în cadrul evenimentelor private (nunți și botezuri), să fie permisă până la ora 2,00.

Art. 2 – Hotărârea nr. 28 din 14.05.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, cu modificările și completările ulterioare prin hotărârile Comitetului Național pentru Situații nr. 32 și 35, se modifică și se completează astfel:

1. La art. 3 alin. (2) se abrogă lit. e).

2. La art. 3 alin. (2) după litera s) se introduc două noi litere t) și u), cu următorul cuprins:

t) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova;

u) elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetățeni cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, sau care au de susţinut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori.

Art. 3 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Sănătate

Incubator de 10.000 de euro pentru Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus

Asociația Părinți Salvatori n-a uitat de Spitalul Orășenesc din Vișeu de Sus. Pe parcursul zilei de astăzi, 8 iunie, a sosit incubatorul în valoare de ...
Cultură

Magazin de suveniruri, la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramures anunță că a deschis, în incinta instuției, un magazin de suveniruri. „Găsiți la noi produse deosebite, create ...
Sănătate

O săptămână ISU în cifre

COMUNICAT DE PRESĂ          În perioada 24 – 30 septembrie, personalul I.S.U. Maramureș a efectuat 113 intervenții. Din total, personalul S.M.U.R.D. a efectuat 104 intervenții, ...
Administrație

Primăria Baia Mare dă în folosință 100 de apartamente moderne pentru tineri, urmează alte 200 până la finalul anului

Autoritatea Publică Locală a Municipiului Baia Mare continuă seria investițiilor destinate creșterii numărului de locuințe puse la dispoziția băimărenilor care nu își permit să cumpere ...
Sociale

Invitație la un eveniment caritabil, la Desești

În 21 iunie, a doua zi de Rusalii, Parohia Ortodoxă Desești va organiza un eveniment caritabil în sprijinul lucrărilor la infrastructura „Centrului de zi pentru ...
Administrație

Proiectul „Etică și integritate în Municipiul Sighetu Marmației” a fost selectat spre finanțare

Proiectul „Etică și integritate în Municipiul Sighetu Marmației” a fost selectat spre finanțare. Obiectivul general al proiectului constă în consolidarea capacității administrative a Municipiului Sighetu ...
Sociale

Elevi în stagiu de practică la Jandarmeria Maramureș

Începând de luni, 9 august, 13 elevi jandarmi, 12 de la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” din Fălticeni și 1 de la Şcoala ...
Politică

Ședința ordinară a Consiliului Local Sighetu Marmației a lunii februarie va avea loc luni, 28.02.2022, începând cu ora 14:00

Aleșii locali se vor întruni în cea de-a doua ședință ordinară a acestui an în ultima zi a lunii februarie, mai exact , luni, 28.02.2022, ...
Sănătate

Personalul medical al Spitalului de Urgență “ Dr Constantin Opriș” Baia Mare donează periodic sânge

Personalul medical al Spitalului de Urgență “ Dr Constantin Opriș” Baia Mare donează periodic sânge, pentru că se confruntă, aproape zilnic, cu situatii de urgență ...
Administrație

Continuă demolarea garajelor ridicate ilegal în Baia Mare

Continuă demolarea garajelor ridicate ilegal în Baia Mare. Este o primă etapă a proiectului prin care autoritățile intențioează să elibereze orașul, cartierele mai ales, sufocate ...
Politică

Vida Anuța Alina, noul consilier local al municipiului Sighetu Marmației

În prima ședință de consiliu local din acest an, s-a completat lista de consilieri, aceasta rămânând cu un loc în minus, după ce fostul consilier, ...
Sociale

Două arme de vânătoare, 12 coarne de cerb nepereche și muniție, descoperite și confiscate de polițiști în Vișeu de Sus

Având în vedere cercetările care se efectuează în două dosare penale instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, sub aspectul comiterii infracțiunilor ...
Educație

Concert de colinde în 16 decembrie la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighetu Marmației

Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighetu Marmației organizează în data de 16 decembrie un concert de colinde, susținut de către corul catedralei, Corul ...
Sănătate

Incubator de 10.000 de euro pentru Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus

Asociația Părinți Salvatori n-a uitat de Spitalul Orășenesc din Vișeu de Sus. Pe parcursul zilei de astăzi, 8 iunie, a sosit incubatorul în valoare de ...
Sport

Sportiv de performanță – la început de drum

În România, și în general în lume, sunt promovate doar câteva sporturi precum fotbalul, baschetul sau tenisul, însă trebuie să ne amintim faptul că avem și ...
Administrație

„Când sunteți lângă vaccinați, dați pe bluetooth” – Diana Șoșoacă, cel mai renumit cercetător al erei noastre

„Când sunteți lângă vaccinați, dați pe bluetooth” asta i-a ieșit pe gură doamnei Diana Șoșoacă, care pe lângă intensa activitate de om politic si activist, ...