În municipiul Sighetu Marmației va fi construită o creșă modernă

By MaraPress

By MaraPress

În municipiul Sighetu Marmației va fi construită o creșă modernă, urmare a demersurilor inițiate de Primărie.

Consiliul local al municipiului Sighetu Marmației, întrunit în ședință extraordinară luni 18 octombrie, a aprobat predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, a amplasamentului, precum și asigurarea condițiilor în vederea construirii unei creșe de capacitate medie.

Noua creșă va fi construită în zona Făget, pe un teren cu o suprafață de 4.083 mp aflat în proprietatea publică a municipiului Sighetu Marmației. Printre cerințele cu privire la terenul necesar a fi pus la dispozitia CNI precum și caracteristicile investiției se menționează ca terenul pus la dispoziție de către administrația locală să fie liber de sarcini, suprafața necesară amplasării obiectivului de investiție să nu fie mai mică de 3.510,18 mp și să fie amplasat în intravilanul localității. Mărimea grupelor poate varia între minim 5 și maxim 10 copii, creșa fiind gândită să asigure educația antepreșcolară pentru un număr maxim de 70 de copii.

Primăria Sighet va avea obligația ca, după predarea amplasamentului şi a obiectivului realizat, să menţină destinaţia acestuia şi să-l întreţină pe o perioadă de minimum 15 ani.

sursă foto: bzi.ro

Urmăriți-ne și pe FACEBOOK

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Timp Liber

Tabără de olărit pentru copii, la Baia Sprie

În perioada 2-8 august va avea loc tabăra Ceramica 2021, la Casa olarului Daniel Leș, în Maramureș. „Vrei să uiți pentru un timp de grijile ...
Sociale

Sighetenii pot depune cereri pentru obținerea ajutorului de încălzire şi suplimentul pentru energie

Începând de ieri, 25 octombrie, sighetenii care au venituri mici pot solicita ajutorul de încălzire la Direcția de Asistență Socială şi suplimentul pentru energie conform ...
Sociale

Campanie de prevenire a fraudelor informatice, în derulare

Campania de prevenire a fraudelor informatice, inițiată de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, continuă. Chiar dacă în ultimele două săptămâni numărul sesizărilor, privind comiterea ...
Administrație

Consiliul Local Sighet se reunește astăzi, 29 iunie, în ședință ordinară

Astăzi, 29 iunie, de la ora 14:00, a fost convocată ședința ordinară a Consiliului local Sighet. Iată proiectele de hotărâre care urmează să fie supuse: ...
Sociale

Asociația „Dăruim și ne dăruim din Sighet” a donat bani și alimente unei localități din Satu Mare, afectată de inundații

Asociația „DĂRUIM SI NE DĂRUIM” din Sighet a donat alimente, haine, bunuri, dar și suma de 5280 lei comunității din satul Giungi, județul Satu Mare, ...
Fotbal

Dinamo are un nou acționar majoritar.

Dorin Șerdean, noul acționar majoritar de la Dinamo Firma Lotus, deținută în trecut de Pablo Cortacero, a fost preluată oficial de Dorin Șerdean și înregistrată la Registrul Comerțului, scrie Playsport. Șerdean a negociat, timp ...
Sănătate

Echipa SMURD Maramureș la ceas aniversar!

În urmă cu câteva zile, echipa SMURD a județului Maramureș a împlinit 12 ani de activitate. Pe această cale, prietenii noștri care sunt mereu alături ...
Sănătate

Victor Costache acuză Ministerul Sănătăţii că blochează banii pentru ATI COVID: „M-a sunat domnul profesor Săndesc la limita lacrimilor”

Victor Costache acuză Ministerul Sănătăţii că blochează Programul Național de Terapie Intensivă, program care a fost finanţat chiar de premierul Cîţu la rectificarea bugetară. Victor ...
Politică

Ședința ordinară a Consiliului Local Sighetu Marmației a lunii februarie va avea loc luni, 28.02.2022, începând cu ora 14:00

Aleșii locali se vor întruni în cea de-a doua ședință ordinară a acestui an în ultima zi a lunii februarie, mai exact , luni, 28.02.2022, ...
Sociale

Șomcuta Mare – femeie căzută în apă

Aseară, 16 iulie, în jurul orei 19.00, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați prin apel la 112 despre faptul că în Valea Căicana de ...
ȘTIRI

Cele patru scenarii în care Rusia poate lansa un atac nuclear, conform documentului aprobat de Putin în 2020: „Dacă un potenţial agresor atacă teritoriul nostru”

Rusia a declanşat războiul în Ucraina, iar starea de tensiune la nivel internaţional a crescut duminică, 27 februarie, atunci când preşedintele Vladimir Putin a ordonat ...
Alegeri Locale

Rafila a sesizat Corpul de Control al premierului cu privire la întocmirea PNRR. Acuzații de conflict de interese la Ministerul Sănătăţii

Rafila a sesizat Corpul de Control al premierului cu privire la întocmirea PNRR. Acuzații de conflict de interese la Ministerul Sănătăţii Alexandru Rafila a sesizat ...
ȘTIRI

Explicaţia halucinantă a poliţistului prins băut și drogat, în Alexandria: „Am mâncat covrigi cu mac”

Caz desprins parcă din filme, la Alexandria. Un agent de poliţie care cântă în corul unei biserici a furat o maşină. Colegii lui au descoperit ...
ȘTIRI

Noi constrângeri pentru români

Conform Hotărârii CNSU nr. 76 din 30.09.2021, art. 4, (k) organizarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum ...
Sociale

Conferință gratuită despre fondurile europene, la Ocna Șugatag

 O firmă specializată în obținerea de finanțări nerambursabile organizează joi, 17 iunie, o conferință gratuită dedicată axei 6 din PNDR, unde vor fi prezentate oportunitățile ...
Administrație

Trei proiecte importante pentru județul Maramureș se află pe lista investițiilor a căror finanțare a fost aprobată de guvern pentru anul 2022

Trei proiecte importante pentru județul Maramureș se află pe lista investițiilor a căror finanțare a fost aprobată de guvern pentru anul 2022. Podul peste Tisa, ...