De vizitat în Maramureș: Peștera cu Oase de la Poiana Botizii

By MaraPress

By MaraPress

Peștera cu Oase de la Poiana Botizii, declarată monument al naturii, este o arie protejată de interes național, situată în județul Maramureș, pe teritoriul administrativ al comunei Băiuț.

Aria naturală se află în apropierea drumului județean care leagă localitatea Suciu de Sus de Botiza. Peştera are o singură intrare având dezvoltarea de 40 m. Se află localizată pe valea Pietrii, pe afluentul stâng văii Poienii, pe afluentul stîng al râului Lăpuş, pe versantul vestic al muntelui Piatra Pinţii din comuna Băiuţ, satul Poiana Botizii.

Accesul spre peşteră se face de la Gura văii Poieni, se urcă pe drumul spre Poiana Botizei cca. 2 km, apoi se traversează valea şi se urcă pe poteca dintre cele două fire ale Izvorului Pietrei până sub Piatra Pinţii, intrarea este situată pe versantul vertical al stâncii de sus.

Este o peşteră fosilă, înălţimea galeriei are 3 m, iar lăţimea generală a peşterii are 1 m. Este necesar echipament de munte, bocanci și lanternă, având în vedere faptul că peștera nu este electrificată.

sursă foto și text: Gabriel Costinar

Urmăriți-ne și pe FACEBOOK

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Sociale

Elevi în stagiu de practică la Jandarmeria Maramureș

Începând de luni, 9 august, 13 elevi jandarmi, 12 de la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” din Fălticeni și 1 de la Şcoala ...
ȘTIRI

Cele patru scenarii în care Rusia poate lansa un atac nuclear, conform documentului aprobat de Putin în 2020: „Dacă un potenţial agresor atacă teritoriul nostru”

Rusia a declanşat războiul în Ucraina, iar starea de tensiune la nivel internaţional a crescut duminică, 27 februarie, atunci când preşedintele Vladimir Putin a ordonat ...
Sociale

Exercițiu de salvare montană cu elicopterul | Salvamont Maramureș

Inspectoratul General de Aviație participă, weekend-ul acesta, la un exercițiu de salvare montană organizat de către Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș. Exercițiul se desfășoară în ...
Sănătate

Carantină zonală pentru Comuna Recea

SURSĂ TEXT: Pagina de facebook Instituția Prefectului-Județul Maramureș Subprefectul Rudolf Stauder, președintele CJSU, a declarat că s-a primit Ordinul Șefului DSU, Secretar de Stat, dr. ...
Administrație

Lucrările de reabilitare a drumului DN 17C, care face legătura între Moisei și Dealul Ștefăniței, urmează să fie finalizate în luna august a acestui an.

Lucrările de reabilitare a drumului DN 17C, care face legătura între Moisei și Dealul Ștefăniței, urmează să fie finalizate în luna august a acestui an. ...
Sport

Sportivii maramureșeni, premiați de Consiliul Județean

Juniori, tineri și seniori sportivi maramureșeni care au obținut rezultate remarcabile în acest an la campionate naționale, europene şi mondiale de sporturi olimpice şi neolimpice, ...
Sănătate

Victor Costache acuză Ministerul Sănătăţii că blochează banii pentru ATI COVID: „M-a sunat domnul profesor Săndesc la limita lacrimilor”

Victor Costache acuză Ministerul Sănătăţii că blochează Programul Național de Terapie Intensivă, program care a fost finanţat chiar de premierul Cîţu la rectificarea bugetară. Victor ...
Administrație

ONG-urile și asociațiile din Sighet, informate despre bugetarea participativă

Astăzi, 7 iulie, la Primăria Sighet a avut loc o primă întâlnire cu ONG-urile din oraș pentru informarea legată de proiectul de hotărâre privind Bugetarea ...
ȘTIRI

Reţeaua de socializare „Truth Social”, lansată de Donald Trump, nu face faţă numărului mare de înscrieri din prima zi de la lansare

Donald Trump a lansat luni o nouă reţea de socializare, ‘Truth Social’, care va concura cu Twitter sau Facebook, unde fostului preşedinte republican al SUA ...
Sociale

O familie din Baia Mare a rămas fără un acoperiș deasupra capului, după ce locuința le-a fost înghițită de flăcări

O familie din cartierul Firiza, Baia Mare, a rămas fără un acoperiș deasupra capului, după ce locuința le-a fost înghițită de flăcări. Incendiul s-a produs ...
Sociale

A scos cuțitul la un agent de pază dintr-un supermarket, pentru că i-a cerut să poarte mască!

Un bărbat de 56 de ani din Sibiu a fost reţinut şi amendat, miercuri seara, de un echipaj de poliţie, după ce a ameninţat cu ...
Administrație

Care sunt realizările primarului Vasile Moldovan, după un an de mandat?

Primarul municipiului Sighetu Marmației, Vasile Moldovan, a prezentat astăzi, 3 noiembrie, raportul de activitate, la un an de mandat. Raportul cuprinde 19 capitole, structurate în ...
Educație

Traian Rareş Tuş, de la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare, va reprezenta România la două olimpiade internaționale

Traian Rareş Tuş este elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare şi va reprezenta România la două olimpiade internaţionale în ...
Sociale

Trei sportivi din lotul echipei de rugby CSM Știința Baia, confirmați pozitiv cu SARS-CoV-2

Trei dintre probele de control recoltate în ziua a opta de către Direcția de Sănătate Publică Maramureș de la cei 28 sportivi repatriați din Africa ...
Administrație

OMS recomandă eliminarea certificatului verde pentru călătorii.

Răsturnare de situaţie făcută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în ceea ce priveşte certificatul verde COVID. Restricţiile de călătorie şi certificatul verde trebuie eliminate, ...
Sănătate

O nouă campanie „Donează sânge, salvează vieți!”

În 14 iunie este marcată Ziua Mondială a Donatorului de sânge, iar Rotaract T.E.A.M. Baia Mare lansează campania „Donează sânge, Salvează vieți!”. „Dacă ai peste ...