A fost aprobat parteneriatul între Consiliul Județean Maramureș și CNAIR pentru realizarea Podului peste Tisa în zona Teplița, Sighetu Marmației.

By MaraPress

By MaraPress

A fost aprobat parteneriatul între Consiliul Județean Maramureș și CNAIR pentru realizarea Podului peste Tisa în zona Teplița, Sighetu Marmației.

Podul peste Tisa va fi format din două poduri paralele cu o distanță de 3 metri între ele, un pod pentru fiecare sens de circulație, cu două benzi pe sens, având o lungime totală de 261,20 metri. Valoarea totală a proiectului este de 170 de milioane de lei, iar finanțarea va fi asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Podul va realiza o legătură rutieră între Județul Maramureș și Ucraina, va asigura conectivitatea cu coridoarele de transport transeuropene, va crește mobilitatea populației și a schimburilor comerciale de mărfuri, sporind astfel eficiența economică a rețelei de transport din Maramureș și România.

sursă foto: Consiliul Județean Maramureș

Urmăriți-ne și pe FACEBOOK

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Uncategorized

Lideri religioși de pe tot globul au ieșit în public să îndemne credincioșii să se vaccine. De la Papa Francisc la Dalai Lama, de la ...
Administrație

Se revitalizează centrul istoric al orașului Baia Sprie

Primăria Baia Sprie a dat startul proiectului care va schimba înfățișarea centrului istoric din oraș. Se dorește revitalizarea zonei centrale și creșterea atractivității, atât pentru ...
Sociale

Taxa de salubrizare suspendată în Baia Mare

Băimărenii nu vor plăti în perioada imediat următoare taxa de salubrizare. Decizia a fost luată de primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.  În acest sens, ...
Educație

Tineri din 7 țări au participat la un proiect european în municipiul Sighetu Marmației

În perioada 11-18 Decembrie, la Sighetu-Marmației s-a desfășurat proiectul You(th) for Democracy, implementat de Asociația SZMISZ, la care au participat tineri din 7 țări,  Italia, ...
Politică

CNN: Centrala nucleară Zaporojie a luat foc după ce a fost bombardată de ruși

Centrala nucleară Zaporojie din Ucraina era în flăcări, astăzi dimineață. UPDATE ora 6:00: Luptele s-au oprit, pompierii pot interveni Luptele au încetat în apropierea centralei ...
ȘTIRI

Legea Porcului, sau cum îi favorizăm pe șmecherii din industrii și pe cei de la Bruxelles!

Văd că an de an, prin decembrie, se rostogolesc regulile europene despre cum să-și crească românii porcii în gospodărie. Anul acesta deja s-a trecut la ...
Sociale

Cadavrul unui bărbat de 42 de ani din Seini, găsit într-o groapă septică

Polițiștii din Seini au fost sesizați ieri, 18 decembrie, prin apel la 112 de către o femeie de 54 de ani din oraș cu privire ...
Administrație

Lucrările de asfaltare pe drumul către Luhei – Poienile de Sub Munte, în linie dreaptă

Președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan, a efectuat ieri o vizită în Poienile de Sub Munte pentru a verifica stadiul lucrărilor de asfaltare pe DJ 187, ...
Sociale

Barza neagră s-a întors în Cheile Lăpușului

Barza neagră s-a întors în Cheile Lăpușului, arie protejată de interes național, din județul Maramureș, informează Societatea Ornitologică Română, Sucursala Cluj. Oaspete de vară, grațioasa ...
Sociale

Pachete cu alimente și produse de igienă pentru persoanele defavorizate din Sighet

Primăria municipiului Sighetu Marmației, prin Direcţia de Asistenţă Socială, va demara începând cu data de 13 august, distribuirea produselor de igienă şi a ajutoarelor alimentare ...
Sociale

Bărbat de 33 de ani din Satu Mare surprins și înregistrat de aparatul video radar conducând cu viteza de 175 km/h

Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în vederea asigurării unul climat de siguranță și fluență a traficului rutier pe bulevardul ...
Sociale

Un contrabandist s-a răsturnat cu mașina pe dealul Hera.

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Valea Vișeului au intervenit în cadrul unei acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări și au acordat primul ajutor ...
Sănătate

Un nou maraton de vaccinare la Baia Mare

În perioada 1 – 4 iulie 2021, în Piața Libertății din municipiul Baia Mare, va avea loc Maratonul de Vaccinare ”Împreună pentru Viață!”. Persoanele care ...
ȘTIRI

Un tânăr a intrat cu mașina într-o casă din Bârsana

Din primele informații, în jurul orei 07:00, un tânăr cu domiciliul în localitatea Ieud, se deplasa spre casă dinspre Sighetu Marmației, iar datorită vitezei excesive ...
Sociale

Maramureș: Imunizarea cu a treia doză de vaccin se va desfășura în nouă centre de vaccinare

Autoritățile județene anunță că în județul Maramureș imunizarea cu a treia doză de vaccin se va desfășura în nouă centre de vaccinare. Esre vorba despre ...
Sănătate

O nouă campanie „Donează sânge, salvează vieți!”

În 14 iunie este marcată Ziua Mondială a Donatorului de sânge, iar Rotaract T.E.A.M. Baia Mare lansează campania „Donează sânge, Salvează vieți!”. „Dacă ai peste ...