Ce restricții pregătesc autoritățile. Vacanța elevilor ar putea fi mai lungă de două săptămâni; interdicție totală pentru nunți

By MaraPress

By MaraPress

Noile restricții pe care le pregătesc autoritățile vor fi evaluate după două-trei săptămâni pentru a vedea eficiența pe care au avut-o și dacă este cumva nevoie de menținerea lor sau chiar de o înăsprire. Așa de pildă, vacanța elevilor, care este propusă pentru o perioadă de două săptămâni, dacă nu va produce efecte pozitive, ar putea fi prelungită, a declarat ministrul interimar al sănătății, Cseke Attila, joi seara, la Digi24.

„Dacă nu se produce un efect în sensul pozitiv, pe acest segment, există toată posibilitatea de a prelungi această măsură”, a declarat Cseke Attila, referindu-se la vacanța în care intră școlile.

El a explicat că efectul măsurilor se vede după cel puțin 10-14 zile. „Atunci poți să vezi dacă efectul a fost semnificativ sau mai puțin semnificativ și atunci anumite măsuri pot fi înăsprite, dacă nu sunt îndestulătoare, sau unele măsuri pot fi prelungite”, a spus Cseke Attila.

Ministrul interimar al sănătății a spus că este de acord cu ideea sancțiunilor, în cazul nerespectării restricțiilor. „La noi problema, de multe ori, nu e calitatea legii, e problema de aplicare a legii și de sancționare a celor care încalcă legea”, a recunoscut ministrul. El a explicat însă că sancțiunile nu se pot impune decât prin lege, în Parlament.

Certificat verde obligatoriu în Sănătate. Propunere de sancțiuni: amendă de 50.000 de lei

Astfel, de exemplu, în cazul certificatului verde pentru personalul medical, sancționarea nu se poate face decât prin Parlament, pentru că actualul guvern este interimar, dar există deja depusă inițiativa legislativă. „Pe partea de sănătate și pe partea administrativă din sănătate – și Ministerul Sănătății, și toate instituțiile subordonate, în care nu sunt numai medici, sunt și alte categorii profesionale, și Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate, e un mesaj aici care trebuie dat în mod evident – eu am propus și îmi asum, sunt texte foarte clare, amendă de la 50.000 de lei în sus pentru conducătorul unității care permite accesul unui angajat care nu are certificat verde. La recidivă, rămâne fără contract de muncă”, a spus Cseke Attila.

El a subliniat că România nu este prima țară care ar lua astfel de măsuri. Comentăm „de parcă am fi inventat noi roata acum. Această măsură este în vigoare, chiar și într-o formă mai dură, în multe țări din Europa, care astăzi au ridicat restricțiile sau sunt în curs de ridicare”, a arătat ministrul interimar al sănătății.

Unde se va folosi certificatul verde. Inclusiv unitățile private ar putea fi vizate

În afară de magazinele alimentare, de farmacii, unde evident trebuie păstrat accesul și pentru cei nevaccinați, pentru că este o vorba despre o necesitate zilnică, în toate celelalte instituții va fi cerut vizitatorilor certificatul verde, a spus Cseke.

El a precizat că este vorba și de instituții publice, și de administrația publică centrală și locală, dar și de sfera privată, unde probabil măsura va fi propusă pentru birouri, pentru firme care au mai mult de 50 de angajați. „Pentru salariați, pentru angajații din acea instituție, nu putem să propunem, pentru că aici trebuie să mergem în Parlament, fiind vorba de dreptul constituțional la muncă”, a spus ministrul interimar al sănătății, precizând că este vorba despre „vizitatori”. El a spus însă că în cazul companiilor, recomandarea categorică a autorităților este să-și verifice angajații.

„Această propunere se va regăsi sub formă de amendament la proiectul de lege pe care îl avem în Parlament, dar nu poate guvernul, prin hotărâre de guvern, astăzi fiind un guvern interimar, să facă acest lucru. Ar putea s-o facă un guvern care se formează”, a menționat Cseke Attila.

Interdicție totală pentru evenimente private

În ceea ce privește evenimentele private – nunți, botezuri, onomastică etc. – va fi o interdicție totală pentru desfășurarea lor în restaurante, inclusiv pentru cei vaccinați sau cei care au certificat verde. „Din păcate, realitatea practică ne-a arătat că nu am reușit să controlăm”, a explicat Cseke. El a adăugat că în acest domeniu, sancțiunile sunt mult mai ușor de pus în aplicare.

În rest, restaurantele, cafenelele vor rămâne deschise pentru cei vaccinați.

La partea de spații culturale – teatre, cinematografe etc. – accesul va fi posibil numai pentru cei cu certificat verde și probabil va fi redusă de la 50 la sută la 30 la sută capacitatea de ocupare a sălii.

Pentru carantina de noapte, excepțiile se vor referi nu numai la cei vaccinați, ci la toți cei care au certificat verde, la persoanele care vin sau se duc la muncă, la urgențele medicale.

Restricțiile vor fi luate în discuție vineri de CNSU și apoi în ședința de guvern, după care vor mai trebui elaborate și anumite ordine de ministru pe domenii de specialitate.

sursa: digi 24

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Administrație

Casa Pălărierului din Sighet, inclusă în circuitul spațiilor destinate activităților artistice

Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială, sportivă, de agrement, tineret şi femei, din cadrul Consiliului local al municipiului Sighetu Marmației, a avut ...
Sănătate

Echipa SMURD Maramureș la ceas aniversar!

În urmă cu câteva zile, echipa SMURD a județului Maramureș a împlinit 12 ani de activitate. Pe această cale, prietenii noștri care sunt mereu alături ...
ȘTIRI

Criza din Ucraina. Rusia trece la ameninţări la adresa Occidentului. „Va avea cele mai grave consecinţe”

Moscova a ameninţat vineri Occidentul cu „cele mai grave consecinţe” dacă va continua să ignore „îngrijorările legitime” privind consolidarea militară a SUA şi NATO în ...
ȘTIRI

Apocalipsa din bucătărie: un studiu Stanford arată că aragazurile contribuie la încălzirea globală într-o proporție comparabilă cu mașinile

Gazele arse emise de aragazurile și cuptoarele cu gaz din gospodării nu doar că sunt dăunătoare pentru sănătatea publică, ci au și un impact mult ...
Sociale

Un contrabandist s-a răsturnat cu mașina pe dealul Hera.

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Valea Vișeului au intervenit în cadrul unei acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări și au acordat primul ajutor ...
Administrație

Locul de joacă pentru copii, situat pe strada Piața 1 Decembrie 1918 din Sighet, va fi reabilitat și modernizat

A fost aprobată finanțarea din bugetul Consiliului Județean pentru reabilitarea și modernizarea parcului și locului de joacă pentru copii situat în Piața 1 Decembrie 1918 ...
Administrație

CJ Maramureș vrea parteneriate de colaborare în domeniul managementului deșeurilor cu oficiali spanioli cu experiență în domeniu

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, împreună cu Gabriel Ștețco, consilier județean, au avut, în cadrul vizitei oficiale la Madrid, mai multe discuții și întâlniri ...
Educație

Dăruim zâmbete de Crăciun – Campania ShoeBox – Sighetu Marmației

Dăruim zâmbete de Crăciun – Campania ShoeBox – Sighetu Marmației ShoeBox-Cadoul din cutia de pantofi! Nu este doar un proiect caritabil, ci și o oportunitate ...
ȘTIRI

Ministrul Energiei, despre preţurile la carburanţi: „Dacă va fi cazul, vom lua şi acolo măsuri”

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că urmăreşte preţul carburanţilor şi dacă va fi nevoie, statul va interveni. ”Urmărim preţurile pe toată piaţa de energie, ...
Sport

Ministrul Sporturilor din Australia reacționează, după ce tatăl lui Novak Djokovic i-a acuzat de șantaj pentru a se vaccina

Forța liderului mondial în tenis, Novak Djokovic a condus-o pe Serbia în semifinalele Cupei Davis, dar performanțele sale sportive sunt umbrite de conflictul în declarații dintre tatăl ...
Cultură

Primele dovezi ale unei locuiri în peșteră acum 5000 de ani în Maramureș

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie a desfășurat, în perioada 24 – 30 noiembrie 2021, prima campanie de săpături arheologice într-o peșteră din județul Maramureș, ...
Sănătate

Se redeschide Cabinetul de Urologie, din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației

Începând de luni, 13 decembrie, se redeschide Cabinetul de Urologie, din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației. Doctorul Vlad Valentin, medic specialist urolog, este noul angajat ...
Sociale

Avertizare meteo de ger! Temperaturi de până la -18 grade Celsius!

ANM a emis o informare meteo valabilă de marți până joi, când vremea devine geroasă, cu temperaturi de minus 18 grade. În intervalul marți ora ...
Administrație

Crearea unei zone de excludere aeriană în Ucraina implică riscuri, avertizează miniştri de externe din NATO

Miniştri de externe din statele NATO, care au vineri o reuniune extraordinară la Bruxelles consacrată invaziei ruse în Ucraina, s-au manifestat la sosire împotriva creării ...
Sociale

Societatea Vital: Recomandări în utilizarea apei potabile pe perioada de secetă

Societatea VITAL S.A. face un apel către utilizatorii serviciilor de alimentare cu apă potabilă din orașul Tăuții Măgherăuș; în sensul că aceștia sunt sfătuiți  să ...
ȘTIRI

Un nou convoi umanitar a plecat spre Vama Siret, cu destinația Ucraina

Un nou transport cu ajutoare umanitare a plecat spre Ucraina. Foto/Profimedia Cel de al doilea transport de ajutoare umanitare colectate pe Platforma Guvernului României – ...