Trei proiecte importante pentru județul Maramureș se află pe lista investițiilor a căror finanțare a fost aprobată de guvern pentru anul 2022

By MaraPress

By MaraPress

Trei proiecte importante pentru județul Maramureș se află pe lista investițiilor a căror finanțare a fost aprobată de guvern pentru anul 2022.

Podul peste Tisa, un proiect în valoare de aproape 169 milioane de lei, se află în faza de licitație a contractului de execuție, iar în ianuarie urmează să fie deschide ofertele. Este un proiect derulat în parteneriat de Consiliul Județean Maramureș și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Barajul Runcu, un alt proiect important pentru dezvoltarea Maramureșului și pentru creșterea calității vieții maramureșenilor se află și el pe lista de finanțare. Până la finalizarea proiectului, prevăzută pentru 2025, mai sunt necesari circa 103 milioane de lei, valoarea totală actualizată a proiectului fiind de peste 460 de milioane de lei. Stadiul fizic de realizare a barajului este de 77%, iar stadiul finanțării este în prezent de 73%.

Amenajarea râului Săsar în Baia Mare, este cel de-al treilea proiect aflat pe lista investițiilor aprobate de guvern. Pentru acest obiectiv de investiții, evaluat la peste 132 milioane de lei, vor fi alocate circa 100 de milioane până la finalizarea proiectului în 2025. Lucrările efectuate până în prezent sunt la stadiul de 31%, iar finanțarea este la stadiul de 24% din total.

sursă foto: facebook/Ionel Bogdan

Urmăriți-ne și pe FACEBOOK

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Sociale

Trei sportivi din lotul echipei de rugby CSM Știința Baia, confirmați pozitiv cu SARS-CoV-2

Trei dintre probele de control recoltate în ziua a opta de către Direcția de Sănătate Publică Maramureș de la cei 28 sportivi repatriați din Africa ...
Sociale

Avertizare meteo de ger! Temperaturi de până la -18 grade Celsius!

ANM a emis o informare meteo valabilă de marți până joi, când vremea devine geroasă, cu temperaturi de minus 18 grade. În intervalul marți ora ...
Educație

Webinarii organizate de Camera de Comerț și Industrie Maramureș

COMUNICAT DE PRESĂ Camera de Comerț și Industrie Maramureș va organiza, în perioada 14 – 29 octombrie a.c., în colaborare cu specialiști în domeniul protecției ...
Administrație

Lucrările de asfaltare pe drumul către Luhei – Poienile de Sub Munte, în linie dreaptă

Președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan, a efectuat ieri o vizită în Poienile de Sub Munte pentru a verifica stadiul lucrărilor de asfaltare pe DJ 187, ...
Sănătate

Spitalul Municipal Sighetu Marmației oferă testare PCR pentru diagnosticarea COVID-19, cu eliberarea rezultatului în aceeași zi

Spitalul Municipal Sighetu Marmației oferă Testare RT-PCR pentru diagnosticarea COVID-19 cu eliberarea rezultatului în aceeași zi. Incepând din 14 iunie 2021, testele se pot face ...
Politică

Vida Anuța Alina, noul consilier local al municipiului Sighetu Marmației

În prima ședință de consiliu local din acest an, s-a completat lista de consilieri, aceasta rămânând cu un loc în minus, după ce fostul consilier, ...
Administrație

Mai multe lucrări de reabilitare și amenajare în comuna Poienile de sub Munte

În comuna Poienile de sub Munte se efectuează, în perioada aceasta, mai multe lucrări de reabilitare și amenajare. Zilele trecute, în zona Torhovita, a fost ...
Sociale

Maramureș: Weekend cu alte 5 acte de violență exercitate asupra unui membru al familiei

În week-end-ul care tocmai s-a încheiat polițiștii maramureșeni au emis cinci ordine de protecție provizorii pe numele a cinci bărbați care au comis infracțiunea de ...
Administrație

În municipiul Sighetu Marmației va fi construită o creșă modernă

În municipiul Sighetu Marmației va fi construită o creșă modernă, urmare a demersurilor inițiate de Primărie. Consiliul local al municipiului Sighetu Marmației, întrunit în ședință ...
Administrație

A fost aprobat parteneriatul între Consiliul Județean Maramureș și CNAIR pentru realizarea Podului peste Tisa în zona Teplița, Sighetu Marmației.

A fost aprobat parteneriatul între Consiliul Județean Maramureș și CNAIR pentru realizarea Podului peste Tisa în zona Teplița, Sighetu Marmației. Podul peste Tisa va fi ...
Politică

A murit președintele Parlamentului European, David Sassoli!

Doliu în lumea politicii europene și mondiale. Președintele Parlamentului European, David Sassoli a încetat din viață. Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a murit marți dimineață, ...
ȘTIRI

Liviu Dragnea și Irina Tănase s-au despărțit? Motivul șocant pentru care el și-ar fi luat bagajele și ar fi plecat

Se pare că s-ar fi rupt lanțul de iubire dintre Liviu Dragnea și Irina Tănase. Fostul lider PSD ar fi părăsit-o pe femeia alături de ...
ȘTIRI

Alexandru Rafila: Angajații nevaccinați vor fi testați doar pentru o perioadă limitată de timp

Zi decisivă pentru certificatul verde la muncă. Ministrul de Finanțe va tranșa astăzi disputa dintre ministrul Sănătății, Alexandru Rafila și liderul PNL, Florin Cîțu. Mărul ...
ȘTIRI

Pericol la raft! Kaufland retrage de pe piață un produs Bio pentru depășirea limitei de pesticide

Kaufland a retras voluntar și preventiv de pe piață produsul Bio Avocado pentru depășirea limitei legale de reziduuri de pesticide, a anunțat Autoritatea Națională Sanitară ...
Sănătate

Personalul medical al Spitalului de Urgență “ Dr Constantin Opriș” Baia Mare donează periodic sânge

Personalul medical al Spitalului de Urgență “ Dr Constantin Opriș” Baia Mare donează periodic sânge, pentru că se confruntă, aproape zilnic, cu situatii de urgență ...
Sociale

Maramureș: Doar 529 de persoane vaccinate în perioada 6-8 august

În județul Maramureș, conform datelor primite de la Direcția de Sănătate Publică, au fost imunizate, în centrele de vaccinare, în perioada 6 – 8 august, ...