A murit președintele Parlamentului European, David Sassoli!

By MaraPress

By MaraPress

Doliu în lumea politicii europene și mondiale. Președintele Parlamentului European, David Sassoli a încetat din viață.

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a murit marți dimineață, la câteva ore după ce presa a relatat că politicianul fusese internat în spital ca urmare a unei complicații grave.

În vârstă de 65 de ani, Sassoli a încetat din viață într-un spital din Italia, la ora 1:15 a dimineții de marți, a precizat, pe Twitter, Robert Cuillo, purtătorul său de cuvânt.

Anterior veștii decesului, purtătorul de cuvânt precizase că toate întâlnirile oficiale din această perioadă ale președintelui Parlamentului European au fost anulate.

În luna septembrie, Sassoli, fost jurnalist de televiziune, a fost spitalizat cu pneumonie şi din acest motiv nu a putut prezida sesiunea parlamentară în care șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a rostit discursul anual privind Starea Uniunii.

Ulterior, el s-a deplasat în Italia, după ce medicii au fost de acord ca politicianul să se recupereze după boală în țara natală.

David Sassoli a devenit președinte al Parlamentului European în 2019, după un acord amplu între cele mai mari familii politice europene în legătură cu funcțiile de top din principalele instituții ale Uniunii.

Înainte să survină decesul său, deputații europeni luaseră decizia de a se reuni săptămâna viitoare pentru a-i vota succesorul.

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →
Sport

Academia Emeric Dembroschi la final de tur de campionat

Citește →
Politică

Ing. Adrian Danci este noul președinte interimar al PNL Sighet

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Sport

Un nou început de drum pentru echipa de fotbal de la CSM Sighet

După ce în vară au ratat obiectivul, și anume promovarea în Liga a III-a, echipa de fotbal a Clubului Sportiv Municipal Sighet pornește din nou ...
ȘTIRI

Traseele din Munții Țibleș, curățate și reabilitate de Salvamont Maramureș

Salvamontiștii maramureșeni, alături de voluntari ai SPJ Salvamont Maramureș, au lucrat la curățarea, întreținerea si reabilitarea traseelor din Munții Tibleș. S-a lucrat pe traseul care ...
Educație

Studenți în practică la Jandarmeria Maramureș

Cinci studenţi din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti – Facultatea Jandarmi, anul I şi anul II, se află la Inspectoratul de Jandarmi ...
Administrație

Miercuri va avea loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Sighet

Aleșii locali se întrunesc într-o ședință extraordinară, miercuri începând cu ora 14:00 în Sala Transit a Primăriei Municipiului Sighetu Marmației, după ce ședința ordinară din ...
Sociale

34 de posturi vacante scoase la concurs, prin încadrare directă, la nivelul ITPF Sighetu Marmației

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a inițiat procedura de ocupare prin concurs, prin încadrare directă, a 34 de posturi vacante de agenţi ...
ȘTIRI

Certificat verde eliberat pentru un simplu test antigen rapid. Noi reguli stabilite de Comisia Europeană

Certificat verde eliberat pentru un simplu test antigen rapid. Noi reguli stabilite de Comisia Europeană Certificat verde eliberat pentru un simplu test antigen rapid. Comisia ...
Administrație

Două companii au depus oferte pentru studiul de fezabilitate al centurii ocolitoare a Municipiului Baia Mare

Două companii au depus oferte pentru studiul de fezabilitate al centurii ocolitoare a Municipiului Baia Mare. În urma demarării procedurii de achiziție publică, două firme ...
Cultură

Prof. univ. dr. Nicolae Iuga a obținut „Premiul International Russian Prize”

Prof. univ. dr. Nicolae Iuga a obținut „Premiul International Russian Prize” pentru anul 2021, în cadrul unei ceremonii derulate în Praga, Republica Cehă.Oremiul este decernat ...
Cultură

Consiliul Județean Maramureș reia proiectul ,,Șezătoare la muzeu”

Consiliul Județean Maramureș, prin Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, reia proiectul „Șezătoare la muzeu”, care se va desfășura joi, 10 februarie 2022, ...
ȘTIRI

Un bărbat din Petrova a fost prins de polițiști după o urmărire în trafic

Pe parcursul zilei de sâmbătă, 15 ianuarie, în jurul orei 17 30, în timpul unei patrulări, secția 4 Poliție Rurală Leordina a observat un autovehicul ...
Sociale

Maramureș: Weekend cu alte 5 acte de violență exercitate asupra unui membru al familiei

În week-end-ul care tocmai s-a încheiat polițiștii maramureșeni au emis cinci ordine de protecție provizorii pe numele a cinci bărbați care au comis infracțiunea de ...
Administrație

Bani pentru reabilitarea a cinci străzi din Sighet

Administrația locală a municipiului Sighetu Marmației a reușit să identifice sursele bugetare și să aloce sumele necesare pentru reabilitarea integrală a cinci străzi din oraș. ...
Cultură

Dumitru Pop – Tincu, onorat cu titlul de TEZAUR UMAN VIU

Dumitru Pop – Tincu, urmașul celebrului meșter popular Stan Ioan Pătraș, creatorul Cimitirului Vesel de la Săpânța, a fost onorat cu titlul de TEZAUR UMAN ...
ȘTIRI

Explicaţia halucinantă a poliţistului prins băut și drogat, în Alexandria: „Am mâncat covrigi cu mac”

Caz desprins parcă din filme, la Alexandria. Un agent de poliţie care cântă în corul unei biserici a furat o maşină. Colegii lui au descoperit ...
Sport

Sportiv de performanță – la început de drum

În România, și în general în lume, sunt promovate doar câteva sporturi precum fotbalul, baschetul sau tenisul, însă trebuie să ne amintim faptul că avem și ...
Sociale

Cum se circulă pe drumurile publice din Maramureș

Traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă, în județul Maramureș. Zăpadă frământată cu grosimea de până la 1 cm se găsește depusă pe partea ...