Sportiv de performanță – la început de drum

By MaraPress

By MaraPress

În România, și în general în lume, sunt promovate doar câteva sporturi precum fotbalul, baschetul sau tenisul, însă trebuie să ne amintim faptul că avem și alte ramuri sportive, cu sportivi de calibru care luptă zi de zi, oră de oră, pentru a-și face un nume și pentru a-și îndeplini obiectivele pe plan sportiv, deoarece știm cu toții că atunci când pornești pe un drum, îți trasezi niște targeturi, pe care doar prin muncă reușești să le atingi.

Unul dintre aceste sporturi, este KICKBOXINGUL,  catalogat ca și grup de arte marțiale și lupte sportive în poziție verticală, care folosește atât loviturile cu mâinile, cât și cu picioarele, fiind o combinație între karate, muay thai și boxul clasic. Este un sport dur, care implică multă muncă.

Vorbeam adineauri de sportivi care luptă pentru a-și atinge obiectivele, iar unul dintre ei este GODJA RADU VLAD, un tânăr de 22 de ani, din Berbești, județul Maramureș, care este nou în lumea kickboxing-ului, dar care este foarte ambițios și muncitor.

Radu, ca orice alt copil, a avut primul contact cu fotbalul, practicând acest sport timp de 7 ani. Ulterior, a intrat pe mâna profesorului de box, Adrian Ștețca, care l-a îndrumat spre performanță timp de 2 ani, până la vârsta de 16 ani, după care a început kickboxing-ul sub lupa lui Robert Turda. Abia de la vârsta de 20 de ani a intrat cu adevărat în febra acestui sport, mai exact după ce a terminat liceul la Colegiul Național Dragoș Vodă din Sighet, profil filologie, și s-a mutat la București.

Cum spuneam, viața maramureșeanului s-a schimbat radical după ce și-a schimbat domiciliul. În capitală a trecut pragul celei mai bune școli de kickbox din România, la Clubul Sportiv Ciprian Sora, care poartă numele unuia dintre cei mai buni luptători de kickbox din țara noastră. Așadar, sub îndrumarea acestuia, putem spune că Radu Godja s-a îndrăgostit nebunește de tot ce înseamnă Kickbox, iar din momentul primei întâlniri cu Ciprian Sora se află zi de zi în sala de sport, că e Crăciun, Revelion sau orice altă zi, pe Radu îl găsești muncind, și revenim din nou la obiectiv, tânărul maramureșean fixându-și  targeturi înalte.

Acesta a avut și primul meci la profesioniști, în urmă cu câteva săptămâni, pe care l-a încheiat cum nu se putea mai bine, și anume cu un KO, chiar în prima repriză a meciului. Așadar, se arată un viitor strălucit pentru Radu Vlad Godja, care pe lângă sport, nu a lăsat nici școala deoparte, fiind în prezent student la Facultatea de Drept.

Am luat legătura cu Radu, care a acceptat să răspundă la câteva întrebări despre cariera lui:

I.Ș: Salut, Radu! Spune-mi te rog ce te-a determinat să te lași de fotbal și să intri în ring?

R.G: Salut, Ionuț! În primul rând îți mulțumesc pentru invitația ta, e o onoare pentru mine și te felicit pentru ceea ce faci! Da…de ce m-am lăsat de fotbal și m-am apucat de sportul de contact? În familia mea pe primul loc a fost întotdeauna cartea de aceea la vârsta de 14 ani în clasa a 8-a am fost nevoit să întrerup fotbalul, deoarece trebuia să învăț pentru examenul de intrare la liceu! Ulterior, regăsindu-mă mai mult în sportul de contact. Deși am fost foarte talentat la fotbal, în clasa a 8-a a venit U Cluj și mi-a făcut ofertă de a juca la juniori, părinții mei au ales să fac carte și cam aceasta este povestea mea. Nu îmi pare rău, poate așa a vrut Dumnezeu!

I.Ș: Câte sacrificii face un sportiv de performanță?

R.G: Părerea mea e că indiferent de sportul pe care îl practici, dacă îți dorești performanță, este cea mai grea meserie pe care poate să o facă ființa umană. Pot să spun că performanța este un chin. Treci prin foarte multe stări, de la agonie la extaz, de la durere la plăcere, de la tristețe la fericire și lista poate continua. Sacrificiile sunt enorme, când prietenii tăi poate sunt la distracție, tu trebuie să te odihnești pentru că sa fii apt a doua zi la antrenament, sunt ani când nu ai zile de naștere, nu ai Paște, nu ai Crăciun.

I.Ș: Care este obiectivul principal pe care ți l-ai pus la început de drum?

R.G: Obiectivul meu și al antrenorului meu, Ciprian Sora, este să fiu cel mai bun sport la categoria mea din România.

I.Ș: Ce înseamnă pentru Radu Vlad Godja kickboxingul?

R.G: Kickboxingul pentru multă lume înseamnă o simplă bătaie, dar pot să spun că pe lângă antrenamentele specifice și de pregătire, este un joc al minții, trebuie să ai un psihic foarte puternic. Într-un meci, treci prin momente grele și trebuie să ai puterea de a reveni și a continua. Acest sport m-a ajutat în controlarea temperamentului, pot să zic că m-a maturizat foarte mult și prin performanță, devii foarte disciplinat.

I.Ș: Unde te vezi peste 15 ani?

R.G: Peste 15 ani mă văd pe o plajă, la soare… glumesc! Cu ajutorul lui Dumnezeu, îmi doresc să fiu alături de familia mea, sănătos alături de copiii mei și satisfacția maximă după o carieră în sport este să dăruiești mai departe ce ai învățat în toată perioada în care ai făcut performanță. Să vezi că prin mâinile tale cresc sportivi.

I.Ș: Cum a fost primul meci la profesioniști, emoțiile dinainte și care a fost satisfacția de la final?

R.G: Emoțiile dinaintea meciului sunt de nedescris, nu este ca la fotbal, acolo privirile sunt îndreptate în mai multe locuri, în schimb la kickboxing ești doar tu și adversarul tău, tot publicul și toți telespectatorii se uită la tine. Emoțiile sunt până când a bătut gongul, după aia am auzit doar indicațiile antrenorului de la colțul ringului. Pot să zic că toate orele petrecute în sală, toate loviturile pe care le primești la antrenament, nu mai contează atunci când la finalul meciului îți ridică mâna arbitrul, uiți tot, te simți satisfăcut, extrem de fericit și împlinit.

I.Ș: Care este principalul tău atuu?

R.G: Principalul meu atuu este seriozitatea, am niște principii foarte bine clădite și nu o să mă opresc până nu o să le ating!

I.Ș: În final, cui vrei să îi mulțumești pentru faptul că ai ajuns la profesioniști?

R.G: În primul rând, vreau să mulțumesc persoanei care m-a descoperit, Robert Turda. În al doilea rând, vreau să mulțumesc antrenorului meu, Ciprian Sora pentru profesionalismul de care dă dovadă, este un om cu o deosebită importanță pentru mine, întregii echipe, preparatorului meu fizic, Cristain Iacob, care mă ,,chinuie” în fiecare dimineață cu antrenamente fizice pentru a avea rezistența neesară de a duce o luptă, lui Danciu Adrian pentru antrenamentele de forță. În al treilea rând, vreau să mulțumesc familiei mele pentru toată susținerea acordată, care este alături de mine tot timpul și prietenilor mei.

I.Ș: Mulțumesc frumos pentru timpul acordat și mult succes mai departe!

R.G: Mulțumesc și eu pentru invitație! Sunt alături de tine în susținerea sportului și ca ultim cuvânt vreau să spun: Lăsați copiii să facă sport, indiferent de sport, important e să facă mișcare!

Așadar, încă avem sportivi care duc Maramureșul pe harta sportului românesc, iar prin intermediul acestui ziar online, voi evidenția fiecare sportiv care luptă atât pentru Sighet, cât și pentru Maramureș, și de ce nu pentru țară.

sursă foto: Radu Vlad Godja

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Sport

Cupa ,,1 Decembrie” la Șah , organizată de CSM Sighet

Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației va organiza împreună cu primarul municipiului Sighetu Marmației, Vasile Moldovan și alături de Consiliul Local Sighet, Cupa ,,1 Decembrie” la ...
Cultură

EVENIMENT. 15 Ianuarie. Ziua Culturii Naționale

Consiliul Județean Maramureș prin Centrul Județean pentru Conservareași Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan” Maramureș vă invităsă le fiți alături în celebrarea Zilei Culturii Naționale.Ca în ...
Sociale

Un tânăr de 20 de ani din comuna Băița de Sub Codru a fost găsit decedat în curtea locuinței.

Un tânăr de 20 de ani din comuna Băița de Sub Codru, Maramureș, a fost găsit decedat în curtea locuinței. Vineri, 4 iunie, polițiștii Secției ...
Sociale

Atenție la escroci! Înşelăciune prin metoda ciupitura

Polițiștii băimăreni de investigații criminale efectuează cercetări pentru identificarea unui bărbat care a înșelat casiera unei societăți comerciale cu suma de 400 de lei. Cazul ...
Sănătate

Se apropie valul 5 al pandemiei

Spitelele din Iaşi se pregătesc de valul cinci al pandemiei, iar medicii atrag atenţia asupra noii tulpini de COVID. 48 de paturi au fost aduse ...
ȘTIRI

Noua schemă de compensare a facturilor la energie şi gaze va fi aplicată de la 1 februarie, nu retroactiv, iar coaliţia de la guvernare analizează ce măsuri va lua de la 1 aprilie, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Noua schemă de compensare a facturilor la energie şi gaze va fi aplicată de la 1 februarie, nu retroactiv, iar coaliţia de la guvernare analizează ...
Sănătate

Pastilele cu iod, motiv de dispută între medici şi Ministerul Sănătăţii. Când şi cum vor fi distribuite populaţiei

Direcţiile de Sănătate Publică au început să plaseze românilor pastilele cu iodură de potasiu. Alexandru Rafila a declarat că această sarcină ar trebui să revină ...
Sociale

Cincizeci de polițiști de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au donat sânge și plasmă

Astăzi, 25 octombrie, începând cu ora 9.00, cincizeci de polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au donat sânge ...
ȘTIRI

Traseele din Munții Țibleș, curățate și reabilitate de Salvamont Maramureș

Salvamontiștii maramureșeni, alături de voluntari ai SPJ Salvamont Maramureș, au lucrat la curățarea, întreținerea si reabilitarea traseelor din Munții Tibleș. S-a lucrat pe traseul care ...
Sociale

Podeț rupt de aluviuni, în Maramureș. Trafic rutier blocat

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, din cauza unui podeț rupt de aluviuni, circulația este oprită pe DN 17C între localitățile ...
Sănătate

COVID-19: Doar 4 maramureșeni testati pozitiv în ultimele 24 de ore!

Până astăzi, 30 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.077.584 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.039.173 de pacienți ...
Sociale

Un câine izolat pe malul râului Vaser a fost salvat de salvamontiștii maramureșeni

Un câine izolat pe malul râului Vaser a fost salvat de salvamontiștii maramureșeni. Situația a fost semnalată azi, 7 iunie, de o turistă care se ...
Sănătate

Spitalul Municipal Sighet desfășoară un nou proiect

                                                                                             Spitalul Municipal Sighetu Marmației desfășoară proiectul “Consolidarea capacității Spitalului Municipal Sighetu Marmației în gestionarea situației de urgență cauzată de criza COVID-19”, Cod SMIS 2014+ ...
Fotbal

Dinamo are un nou acționar majoritar.

Dorin Șerdean, noul acționar majoritar de la Dinamo Firma Lotus, deținută în trecut de Pablo Cortacero, a fost preluată oficial de Dorin Șerdean și înregistrată la Registrul Comerțului, scrie Playsport. Șerdean a negociat, timp ...
Sociale

Maramureș: Se anunță controale intensificate pentru respectarea măsurilor de prevenire și limitare a infecției cu virusul SARS-CoV-2

Autoritățile județene anunță controale intensificate în sistem integrat pentru respectarea măsurilor de prevenire și limitare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 Prefectul de Maramureș, Rudolf Stauder, ...
Sociale

Lăpușel – două mașini implicate într-un accident

Un accident rutier s-a produs astăzi, 17 iulie, în jurul orei 13:00, pe DN 1C, între Lăpușel şi Satulung. Şoferul unui BMW 320 a pierdut ...