Începe Evaluarea Națională. În Maramureș s-au înscris la probe 2.833 de elevi

By MaraPress

By MaraPress

Astăzi, 22 iunie, absolvenții clasei a VIII-a vor susține proba scrisă la Limba și literatura română, conform calendarului examenului de Evaluare Națională – 2021. Următoarea probă va fi în 24 iunie, la Matematică, iar elevii care au studiat în limba minorităților naționale vor avea, în 25 iunie, proba la Limba și literatura maternă.

În județul Maramureș s-au înscris 2.833 de elevi pentru a participa la Evaluarea Națională la clasa a VIII-a – 2021, iar 94 unități de învățământ din județ sunt organizate ca centre de examen. Probele se susțin cu prezență fizică.

Elevii vor avea acces în sălile de examen, în fiecare zi de probă, până la ora 8:30. Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise.  Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare, precum și a telefoanelor mobile și a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare. De asemenea, nu se vor introduce în sălile de examen ghiozdane, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a le lăsa în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de către comisia din unitatea de învățământ / centrul de examen în acest scop.

Timpul efectiv de lucru alocat rezolvării subiectelor este de 120 de minute pentru fiecare probă scrisă în parte, calculate după cele 15 minute alocate completării casetei de identificare. Probele sunt monitorizate audio-video.

Rezultatele obținute se vor afișa anonimizat, la nivelul centrului de examen, în data de 29 iunie 2021, până la ora 14:00. Contestațiile se vor putea depune în perioada 29 iunie 2021, între orele 16:00-19:00, respectiv 30 iunie 2021, între orele 08:00-12:00.

Afișarea rezultatelor finale, după soluționarea contestațiilor, se va face tot anonimizat, timp de 30 de zile, începând cu data de 4 iulie 2021.

sursă foto: Playtech.ro

Urmăriți-ne și pe FACEBOOK

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Evenimente

Sighetul va avea Târg de Crăciun

Luna veseliei, a colindelor și a cadourilor bate la ușă, iar Municipiul Sighetu Marmației în parteneriat cu “Grupul Producătorilor locali – Traista cu Bunătăți” şi ...
Administrație

Care sunt realizările primarului Vasile Moldovan, după un an de mandat?

Primarul municipiului Sighetu Marmației, Vasile Moldovan, a prezentat astăzi, 3 noiembrie, raportul de activitate, la un an de mandat. Raportul cuprinde 19 capitole, structurate în ...
Politică

Zelenski face marele anunț: Ucraina nu mai vrea în NATO și e pregătită să negocieze cu Rusia despre Donbas

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut din nou președintelui rus Vladimir Putin să accepte un dialog, subliniind că Ucraina este pregătită să vorbească și să ...
Sociale

Bărbat de 32 ani, din Baia Mare, înșelat cu suma de 33.000 lei

Un bărbat de 32 de ani din municipiul Baia Mare a fost înșelat cu suma de 33.000 lei. Polițiștii din Baia Mare au fost sesizați, ...
ȘTIRI

Arhicunoscutul meșeter popular și cioplitor în lemn, Teodor Bârsan, a trecut la cele veșnice

De astăzi o să construiești porți spre cer! Arhicunoscutul meșter popular, Teodor Bârsan, a trecut la cele veșnice, iar de acum va construi porțile cerului. ...
Companii si Bani

Coca-Cola și Pepsi își anunță retragerea din Rusia

Coca-Cola a anunțat că își suspendă operațiunile în Rusia, ca urmare a războiului din Ucraina, relatează BBC. ACTUALIZARE 23:36. Pepsi-Cola a anunțat, de asemenea, că își încetează vânzările ...
Sănătate

Intervenții pentru o serie de cazuri dificile de endoscopie digestivă intervențională, la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare

În cadrul Spitalului Judetean ”Dr. Constantin Opris” Baia Mare, la invitatia medicilor gastroenterologi din cadrul Compartimentului de Endoscopie Digestivă si echipa spitalului l-a avut alături ...
Sănătate

Studiu: Doza a treia (boosterul) crește de peste 10 ori numărul de anticorpi, la 6 luni de la rapel

Așa numita doză booster sau doza a treia crește de peste 10 ori numărul de anticorpi protectivi față de valorile înregistrate la 6 luni de ...
Cultură

EVENIMENT. 15 Ianuarie. Ziua Culturii Naționale

Consiliul Județean Maramureș prin Centrul Județean pentru Conservareași Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan” Maramureș vă invităsă le fiți alături în celebrarea Zilei Culturii Naționale.Ca în ...
Sociale

Maramureș: Doar 529 de persoane vaccinate în perioada 6-8 august

În județul Maramureș, conform datelor primite de la Direcția de Sănătate Publică, au fost imunizate, în centrele de vaccinare, în perioada 6 – 8 august, ...
Administrație

SUA: Transportul de arme către Ucraina ar putea deveni mai dificil în zilele următoare

Secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, susține că poate deveni mai greu de transportat arme către Ucraina în zilele următoare. „Este esenţial ca ...
Sociale

Sighetean condamnat pentru trafic și deținere de droguri de risc

Ieri, 18 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri, au pus în executare un Mandat de Executare a Pedepsei Închisorii, emis de Tribunalul ...
Administrație

În Bogdan Vodă va fi realizată o piață tradițională, în sprijinul producătorilor locali

În ședința de astăzi, 8 decembrie, aleșii județeni au acordat vot favorabil hotărârii prin care Consiliul Județean Maramureș și Primăria Bogdan Vodă au încheiat un ...
Sănătate

Sara Vișovan, o tânără de 26 de ani suferă de o boală foarte gravă și are nevoie de ajutorul nostru

Sara Vișovan, o tânără în vârstă de 26 de ani , suferă de o formă rară de cancer foarte agresiv și avansat, numit ANGIOSARCOM CARDIAC ...
Companii si Bani

Piața imobiliară din România se prăbușește. Primele semne că interesul românilor pentru cumpărarea unei locuințe a început să scadă

Piața imobiliară din România se prăbușește. În urma crizei provocate de pandemia de COVID-19, domeniul imobiliar începuse să-şi revină, însă, acum, odată cu războiul dintre ...
ȘTIRI

Criminal periculos, care a ucis o femeie şi a înscenat un accident, prins de mascaţi în Bucureşti

Un criminal periculos a fost prins de polițiștii din București. Bărbatul, cetățean francez, în vârstă de 35 de ani, era urmărit internațional la solicitarea autorităților ...