O săptămână ISU în cifre

By MaraPress

By MaraPress

COMUNICAT DE PRESĂ

         În perioada 24 – 30 septembrie, personalul I.S.U. Maramureș a efectuat 113 intervenții. Din total, personalul S.M.U.R.D. a efectuat 104 intervenții, dintre care 95 au fost asistență medicală de urgență, 5-asistența persoanelor, 3- descarcerare și 1-alte situații de urgență.

         În perioada analizată, personalul subunităților I.S.U. Maramureș a efectuat 9 intervenții, din care 6 lalocalizarea și lichidarea incendiilor, 2– alte intervențiiși 1- asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

         Dintre incendii, 2 au izbucnit din cauza coșurilor de fum necurățate sau defecte, 2– din cauza instalațiilor electrice defecte și a echipamentelor electrice improvizate și câte 1- din cauza autoaprinderii sau a unor reacții chimice, respectiv a unei acțiuni intenționate.

         În perioada 24 – 30 septembrie, specialiștii Inspecției de prevenire au participat la 10 controale comune, cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Pintea Viteazul” Maramureş, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, respectiv ai Instituției Prefectului, pe linia respectării prevederilor Legii 55/2020, privind combaterea efectelor pandemiei de Covid- 19. În același interval de timp, inspectorii de prevenire din cadrul I.S.U. Maramureș au efectuat 14 controale la operatorii economici din turism. În urma neregulilor constatate, ei au aplicat 53 desancțiuni, din care 45- avertismente și 8 amenzi, în cuantum de 7000 de lei.

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →
Sport

Academia Emeric Dembroschi la final de tur de campionat

Citește →
Politică

Ing. Adrian Danci este noul președinte interimar al PNL Sighet

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Sociale

Serviciul de Pașapoarte Maramureș, deschis și sâmbătă

Angajații Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Maramureș vor avea program de lucru cu publicul sâmbătă, 18 decembrie, în intervalul orar 8.30 -16.30. În acest context, a ...
Cultură

Artistul Hollósy Simon are statuie în Sighet!

Astăzi, 17 decembrie, în Parcul Central a fost dezvelită statuia care-l înfățișează pe renumitul pictor Hollósy Simon, născut la Sighetu Marmației pe 2 februarie 1857. ...
Administrație

Se asfaltează străzile din comuna Poienile de Sub Munte

A fost emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere în comuna Poienile de sub Munte. Prima strada care va intra în ...
Sociale

Minor de 9 ani, rănit în urma unui accident rutier produs în localitatea Borcut

Astăzi, 08 septembrie, în jurul orei 09.00, polițiștii rutieri din Târgu Lăpuș au fost sesizați prin apel 112 despre producerea unui eveniment rutier în localitatea ...
Sociale

Un tânăr de 20 de ani din comuna Băița de Sub Codru a fost găsit decedat în curtea locuinței.

Un tânăr de 20 de ani din comuna Băița de Sub Codru, Maramureș, a fost găsit decedat în curtea locuinței. Vineri, 4 iunie, polițiștii Secției ...
ȘTIRI

Recesământul agricol – adevăratul scop și ce presupune acesta

În perioada 10.05.2021 – 31. 07. 2021, are loc recesământul agricol la nivelul întregii țări, prin urmare toate unitățile administrativ teritoriale fac obiectivul acestei cercetări. ...
ȘTIRI

Ministrul Energiei, despre preţurile la carburanţi: „Dacă va fi cazul, vom lua şi acolo măsuri”

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că urmăreşte preţul carburanţilor şi dacă va fi nevoie, statul va interveni. ”Urmărim preţurile pe toată piaţa de energie, ...
Sociale

Maramureș: Amenzi de aproximativ 1.500.000 de lei, aplicate de polițiști, în cadrul unei acțiuni de amploare organizată pe linia combaterii excesului de viteză

Polițiștii maramureșeni, au acționat în perioada 10 – 11 iulie, pe raza întregului județ, în cadrul unei acțiuni de amploare organizată  pe linia combaterii excesului de ...
Sociale

Conferință gratuită despre fondurile europene, la Ocna Șugatag

 O firmă specializată în obținerea de finanțări nerambursabile organizează joi, 17 iunie, o conferință gratuită dedicată axei 6 din PNDR, unde vor fi prezentate oportunitățile ...
Sociale

Florin Cîțu: Susțin planul ambițios de investiții pentru județul Maramureș

Premierul României, Florin Cîțu, a efectuat ieri, 4 iunie, o vizită de lucru în municipiul Baia Mare pentru a vedea proiectele de investiții propuse de ...
Sociale

Maramureș: Imunizarea cu a treia doză de vaccin se va desfășura în nouă centre de vaccinare

Autoritățile județene anunță că în județul Maramureș imunizarea cu a treia doză de vaccin se va desfășura în nouă centre de vaccinare. Esre vorba despre ...
ȘTIRI

DNA intervine în scandalul facturilor la energie. Liderii coaliţiei şi membrii Guvernului, acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat

Sindicaliștii de la Cartel Alfa au făcut plângere penală la DNA împotriva Guvernului în legătură cu ordonanța de plafonare și compensare a facturilor la gaze ...
Sănătate

Măsuri privind prevenirea răspândirii SARS-COV2

Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, polițiștii au acționat împreună cu jandarmi, polițiști de ...
ȘTIRI

Recesământul agricol – adevăratul scop și ce presupune acesta

În perioada 10.05.2021 – 31. 07. 2021, are loc recesământul agricol la nivelul întregii țări, prin urmare toate unitățile administrativ teritoriale fac obiectivul acestei cercetări. ...
Administrație

Două companii au depus oferte pentru studiul de fezabilitate al centurii ocolitoare a Municipiului Baia Mare

Două companii au depus oferte pentru studiul de fezabilitate al centurii ocolitoare a Municipiului Baia Mare. În urma demarării procedurii de achiziție publică, două firme ...
Sănătate

Campania de vaccinare „Orașul vaccinează satul” ajunge astăzi la Desești

Instituția Prefectului-Județul Maramureș, Direcția de Sănătate Publică Maramureș, autoritățile administrației publice locale și echipele mobile din centrele de vaccinare de la nivelul județului, alcătuite din ...