13 ani de închisoare pentru tânărul din Desești care a furat un cap de TIR din Sighet și a făcut ravagii în Baia Mare.

By MaraPress

By MaraPress

La sfârșitul anului 2020, în seara zilei de 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, polițiștii din județ au au intrat în alertă. Un șofer teribilist conducea un cap de TIR într-un mod haotic pe raza orașului Baia Sprie. S-a descoperit că acesta furase vehicului din parcarea unei societăți din Sighetu Marmației, Bus Trans SRL (JAN). Imediat după ce s-a dat alarma, mai multe echipaje de poliție au pornit în urmărirea acestuia.

Marcoci-Pop C. Vasile Constantin Emanuel a fost condamnat inițial de instanța de fond la 16 ani de închisoare.

Cursa nebună care a fost la un pas să se finalizeze cu moartea unui polițist a avut loc chiar în seara de Crăciun din anul 2020. Emanuel Marcoci, băut bine, a intrat în curtea unei societăți de transport din Sighetu Marmației de unde a furat capul tractor al unui tir pe care l-a condus nebunește, cu 90 de kilometri la oră, până la Baia Mare, pe o distanță de 8 kilometri, deși nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Omul a fost oprit abia după ce polițiștii au tras mai multe focuri de armă și au reușit să spargă anvelopele, tirul împotmolindu-se astfel în noroiul dintr-un șanț. Chiar și așa, șoferul a făcut mai multe manevre în încercarea de a scoate mastodontul din nămol, dar a fost încătușat înainte să pornească din nou în cursă.

Audiați, polițiștii au explicat că întreaga urmărire a avut loc în noaptea de 25/26.12.2020, în intervalul orar 23.00- 00.20, perioadă în care nu mai puțin de trei echipaje de polițe au încercat să oprească tirul care circula haotic, inclusiv pe contrasens, cu viteză maximă.

Șoferul a ignorat semnalele acustice și luminoase ale autoutilitarei de poliție, făcând manevre evidente de a lovi intenționat mașina în care se aflau agenții, iar una dintre acestea i-a și reușit. Dusterul MAI a fost serios avariat.

Pe lângă pedeapsa de 13 ani de închisoare, Marcoci a fost obligat de instanță să plătească și contravaloarea reparațiilor necesare atât la capul de tir, dar și la autospeciala de poliție Duster. Cei doi polițiști, părți vătămate în cazul infracțiunii de ultraj, nu au cerut daune morale.

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Uncategorized

Ce se întâmplă cu fotbalul sighetean?

De aproximativ o lună, problema fotbalului sighetean la seniori este în incertitudine, după ce antrenamentele echipei de la Clubul Sportiv Municipal Sighet au fost suspendate, ...
Educație

168 de candidați pe 6 posturi de ajutor de șef de post

PESTE 160 DE CANDIDAȚI, PENTRU CELE 6 POSTURI DE AJUTOR DE ȘEF DE POST 168 de candidați s-au înscris la concursul organizat de Inspectoratul de ...
Administrație

Continuă lucrările de reparații și întreținere a drumurilor în mai multe zone din Sighetu Marmației

Continuă lucrările de reparații și întreținere a drumurilor în mai multe zone din Sighetu Marmației. Ieri, 13 august, s-a finalizat intervenția pe strada Gării, o ...
ȘTIRI

Criza din Ucraina. Rusia trece la ameninţări la adresa Occidentului. „Va avea cele mai grave consecinţe”

Moscova a ameninţat vineri Occidentul cu „cele mai grave consecinţe” dacă va continua să ignore „îngrijorările legitime” privind consolidarea militară a SUA şi NATO în ...
Evenimente

Kelemen Hunor a fost prezent astăzi în Sighetu Marmației

Comunitatea maghiară din Sighetu Marmației a organizat astăzi solemnități cu ocazia comemorării eroilor revoluției pașoptiste maghiare. La această acțiune a răspuns prezent și Viceprim-ministrul României, ...
Sociale

De ziua Bunului Simț: Coșuri de gunoi vandalizate pe strada Mihai Eminescu din Sighet

Mai multe coșuri de gunoi de pe strada Mihai Eminescu din Sighet au fost vandalizate în această seară, 4 noiembrie. Acestea au ajuns pe zona ...
ȘTIRI

Noua schemă de compensare a facturilor la energie şi gaze va fi aplicată de la 1 februarie, nu retroactiv, iar coaliţia de la guvernare analizează ce măsuri va lua de la 1 aprilie, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Noua schemă de compensare a facturilor la energie şi gaze va fi aplicată de la 1 februarie, nu retroactiv, iar coaliţia de la guvernare analizează ...
Sociale

Compania HiSky va zbura din Baia Mare spre aeroportul Beauvais din apropiere de Paris de la finalul lunii martie 2022

Compania HiSky va zbura din Baia Mare spre aeroportul Beauvais din apropiere de Paris de la finalul lunii martie 2022, scrie site-ul boardingpass.ro Ruta Baia ...
Educație

Înscrierile la Academia de Poliție sunt în curs de desfășurare

Înscrierile la Academia de Poliție sunt în curs de desfășurare!Tinerii interesați de o carieră în Jandarmeria Română se pot înscrie, până pe 11 iulie 2021, ...
Sociale

Telefonul Copilului – 119 este funcțional și în județul Maramureș.

Serviciul de Telecomunicații Speciale a lansat zilele trecute numărul special, 119, dedicat apelurilor care semnalizează violența împotriva copiilor. Apelând 119 pot fi raportate cazurile de ...
Sănătate

GRAFIC. România e pe locul 2 în UE la decese și pe penultimul loc la vaccin. Andrei Baciu: Vaccinarea este singura soluție

România se află pe locul al doilea în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul persoanelor decedate în ultimele două săptămâni din cauza COVID, potrivit ...
Sociale

Acțiune de salubrizare în cimitirele din Sighet

Având în vedere că se apropie Ziua Morților, administrația publică a municipiului Sighetu Marmației a dat ordin să fie curățate cimitirele din oraș. „În multe ...
Administrație

Consiliul Județean Maramureș a finalizat cu succes proiectul ALTHERA – Alternative Therapies in Maramureș and Ivano-Frankivsk

Miercuri, 13 decembrie 2023, în sala Bogdan Vodă a Palatului Administrativ din Baia Mare s-a desfășurat conferința finală a proiectului ALTHERA – Alternative Therapies in ...
Educație

Oportunități de studiu în India pentru tinerii maramureșeni

Consiliul Județean Maramureș, în baza relațiilor de colaborare cu Ambasada Indiei, promovează programul de burse de studiu, oferite de Kendriya Hindi Sansthan, Agra (KHS) cetățenilor ...
ȘTIRI

Din cele 120 de milioane de doze de vaccin, România donează încă 200.000

România intenţionează să doneze Bangladeshului 200.000 de doze de vaccin AstraZeneca, a anunţat, vineri, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, în cadrul unei declaraţii comune de ...
Educație

Elevii maramureșeni s-au întors din vizita de studiu din Polonia

Voievodatul Podkarpackie din Republica Polonă, regiune înfrățită cu Județul Maramureș, a găzduit în perioada 07 – 12 decembrie 2021, întâlnirea internațională organizată de Fundația Jagiellońska, ...