Sală de kickbox deschisă de un campion intercontinental și dublu campion european

By MaraPress

By MaraPress

Puțini dintre cei care pleacă în străinătate, au curajul să se întoarcă acasă și să își pornească o afacere în România, având în vedere situația în care se află țara noastră. Unul dintre cei care a luat decizia de a reveni în țară și de a porni un business este NEGREA ALEXANDRU, campion european la Kickbox.

Povestea acestuia este una fulminantă pe care o vom prezenta în curând într-un nou articol, însă acum vom vorbi despre visul îndeplinit al acestui fost mare campion, și anume acela de a își deschide propria sală de Kickbox, unde va avea ocazia să antreneze copii și să-i îndrume spre drumul succesului!

Visul acestuia a stat în picioare încă de la primul lui meci de profesioniști, pe care bineînțeles l-a câștigat, și nu oricum, ci prin KO. 

Așadar, de aproximativ 3-4 luni, într-o clădire din zona centrală se lucrează zi de zi pentru a da naștere celei mai frumoase săli de kickbox din întreg Maramureșul. Alex a venit cu o mentalitate de campion, reușind să achiziționeze cele mai performante materiale pentru a putea performa. De asemenea, acesta a făcut și un schimb de experiență în Timișoara, unde a putut să vadă cum se lucrează în altă parte și a avut și ocazia de a preda copiilor legitimați în orașul mai sus menționat ceea ce a învățat el de-a lungul perioadei.

Mulți își deschid o afacere, fără a știi cu ce se mănâncă, însă nu la fel e și cazul maramureșeanului nostru care știe exact ce înseamnă să fii profesionist, ce înseamnă să ții o dietă, în ce constă programul de pregătire, cum e să încasezi lovituri, urmate de rupturi de ligamente la ambele picioare, fracturi și multe altele, așadar degeaba te apuci de kickbox, dacă nu știi ce înseamnă acest sport.

Nu la fel e și cazul lui Negrea Alexandru, cu care am reușit să stau de vorbă.

I.Ș:Salut Alex, și felicitări pentru lansarea acestei săli. Ce te-a determinat să te întorci din Italia, și să îți deschizi o sală de kickbox?
N.A: Visul oricărui luptător este sa aibă propria sală  unde să transmită mai departe ceea ce a învățat în cursul carierei sale. Pot să spun că perioada asta prin care trecem toți m-a făcut să mă gândesc foarte mult  să mă întorc acasă la familia mea , a fost ocazia potrivită să iau această decizie de a veni acasă și de a deschide propria sală în orașul care  locuiesc . Sighetul are nevoie de o sala profesionistă și un sportiv profesionist care sa atragă cât mai mulți tineri care să facă sport de calitate și eu cred că sunt aceea persoană pentru că am iubit și iubesc ceea ce fac și vreau să fac bine.

I.Ș: De unde această pasiune de a antrena copii?
N.A: Copiii sunt viitorul , au nevoie de a fi motivați sa facă sport , sunt foarte mulți copii talentați care se pierd pe drum. De ce să nu li se ofere șansa de a face sport într-un cadru organizat? Îmi plac foarte mult copiii și pot să spun că îmi umple sufletul de bucurie de fiecare dată când termin antrenamentul cu ei. Fericirea lor mă face să cred că nu am făcut degeaba toate sacrificiile și tot greul prin care am trecut în cariera mea a avut un rost.


I.Ș: Care a fost secretul succesului tău?
N.A: Multă,multă,multă muncă , foarte multe sacrificii și am crezut în mine că o să ajung campion și am realizat tot ce mi-am propus pe plan sportiv .

I.Ș: Cum au reacționat sighetenii la acest nou proiect?
N.A: Sighetenii pot să spun că m-au surprins din prima zi de antrenamente , sincer nu ma așteptam la atâția copii și tineri sa intre la mine în sală încă din prima zi și ăsta e numai începutul , oamenii vor calitate și eu le voi oferi totul!

I.Ș: Dacă ar fi să alegi cel mai frumos meci din viața ta, care ar fi acela și de ce?
N.A: Fără îndoială meciul împotriva legendarului Melvin Manhoef. Am luptat în fața  a 14 mii de spectatori. 16 Aprilie 2016 a fost o seară de neuitat , 80% din spectatori erau fani ai olandezului și știau sigur că o sa pierd dar nu a fost așa , am reușit sa îl pun jos de două ori în a doua repriza și la final am câștigat , a fost o surpriză pentru mine dar și pentru spectatori. Sunt singurul român care a luptat împotriva lui și am câștigat , așadar mă mândresc cu asta.

I.Ș: Dacă antrenorii tăi au creat din tine un campion, crezi că vei putea să creezi și tu din copiii pe care îi vei antrena, niște campioni?
N.A: Fără îndoiala DA, m-am antrenat alături de mari campioni ai lumii. Am avut antrenor timp de 9 ani un fost sportiv și multiplu campion mondial Ahmed Chahidi , după care am avut ocazia sa mă antrenez timp de 3 ani în cea mai cunoscută și mai tare sală din Italia avându-l antrenor și coleg pe neînvinsul Giorgio Petrosyan și fratele său. Am învățat multe in decursul carierei mele și am ce să transmit mai departe tinerilor talentați pentru a ajunge campioni și sunt sigur că o să scot mari campioni. Am să mă dedic 100%  pentru că ăsta e scopul meu .

I.Ș: Mulțumesc frumos, Alex, și mult succes!
N.A: Mulțumesc frumos și eu! Îi aștept pe toți cei interesați să facă acest sport să se înscrie J !

Programul antrenamentelor este următorul:

GRUPA COPII:  LUNI-MIERCURI-VINERI: 17:30-18:30

GRUPA ADULȚI: LUNI-MIERCURI-VINERI: 19:00-20:15

GRUPA FETE/DOAMNE: MARTI-JOI: 18:00-19:00

Urmăriți-ne și pe FACEBOOK

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Sport

Ministrul Sporturilor din Australia reacționează, după ce tatăl lui Novak Djokovic i-a acuzat de șantaj pentru a se vaccina

Forța liderului mondial în tenis, Novak Djokovic a condus-o pe Serbia în semifinalele Cupei Davis, dar performanțele sale sportive sunt umbrite de conflictul în declarații dintre tatăl ...
ȘTIRI

Una dintre cele mai frumoase cascade din lume se afla in România, dar s-a prăbușit!

Cascada Bigăr, unul dintre cele mai frumoase monumente ale naturii din ţara noastră, s-a prăbușit, a anunțat Romsilva. Jumătate din spectaculoasa cascadă s-a rupt în ...
Sociale

Telefonul Copilului – 119 este funcțional și în județul Maramureș.

Serviciul de Telecomunicații Speciale a lansat zilele trecute numărul special, 119, dedicat apelurilor care semnalizează violența împotriva copiilor. Apelând 119 pot fi raportate cazurile de ...
Sociale

Asociația „Dăruim și ne dăruim din Sighet” a donat bani și alimente unei localități din Satu Mare, afectată de inundații

Asociația „DĂRUIM SI NE DĂRUIM” din Sighet a donat alimente, haine, bunuri, dar și suma de 5280 lei comunității din satul Giungi, județul Satu Mare, ...
Sociale

Accident grav în Cavnic

Un bărbat de 54 de ani din Cavnic, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a intrat în coliziune laterală cu un parapet metalic situat pe partea ...
Sociale

EuroMontana lansează un sondaj adresat tinerilor maramureșeni care locuiesc în zona montană

EuroMontana în colaborare cu Consiliul Județean Maramureș lansează un sondaj adresat tinerilor care locuiesc în zona montană. „Ești un tânăr care locuiește în zona montană? ...
ȘTIRI

Oligarhii fug din Ucraina. 20 de chartere şi avioane private au decolat duminică de la Kiev

Serviciul public ucrainean de trafic aerian a sfătuit, duminică, companiile aeriene să evite să zboare deasupra apelor deschise ale Mării Negre. 20 de chartere și avioane ...
Sociale

Primăria Sighet: Bonificație de 10 % la taxe și impozite locale, până la 31 martie

Primăria Municipiului Sighetu Marmației aduce la cunoştinţa cetățenilor faptul că taxele, impozitele, precum şi amenzile pot fi achitate atât în format fizic, numerar sau cu ...
Sociale

Nu e de joacă cu petardele! Mai mulți tineri din Maramureș, răniți grav în urma folosirii unor obiecte pirotehnice

Mai multe persoane au fost rănite, în noaptea de revelion, în urma folosirii unor obiecte pirotehnice. Polițiștii din Suciu de Sus au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. ...
ȘTIRI

Un medic din Timişoara a uitat o spatulă în abdomenul unei paciente. Obiectul a fost descoperit după patru ani

Un medic din Timişoara a uitat o spatulă în abdomenul unei paciente. Obiectul a fost descoperit după patru ani Medicul, în prezent pensionar, trebuie să ...
Sport

Bradul Vișeu de Sus- CSM Sighet, capul de afiș al etapei

În weekendul care urmează va avea loc etapa a V-a a Ligii a IV-a, județul Maramureș, Seria Nord și Seria Sud. Capul de afiș al ...
Administrație

Locul de joacă pentru copii, situat pe strada Piața 1 Decembrie 1918 din Sighet, va fi reabilitat și modernizat

A fost aprobată finanțarea din bugetul Consiliului Județean pentru reabilitarea și modernizarea parcului și locului de joacă pentru copii situat în Piața 1 Decembrie 1918 ...
Sociale

Compania HiSky va zbura din Baia Mare spre aeroportul Beauvais din apropiere de Paris de la finalul lunii martie 2022

Compania HiSky va zbura din Baia Mare spre aeroportul Beauvais din apropiere de Paris de la finalul lunii martie 2022, scrie site-ul boardingpass.ro Ruta Baia ...
Cultură

EVENIMENT. 15 Ianuarie. Ziua Culturii Naționale

Consiliul Județean Maramureș prin Centrul Județean pentru Conservareași Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan” Maramureș vă invităsă le fiți alături în celebrarea Zilei Culturii Naționale.Ca în ...
ȘTIRI

Certificat verde eliberat pentru un simplu test antigen rapid. Noi reguli stabilite de Comisia Europeană

Certificat verde eliberat pentru un simplu test antigen rapid. Noi reguli stabilite de Comisia Europeană Certificat verde eliberat pentru un simplu test antigen rapid. Comisia ...
ȘTIRI

Furnizorii de energie, pe punctul de a rămâne fără profitul uriaș obținut din umflarea facturilor. Anunțul ministrului Finanțelor

Supraimpozitarea furnizorilor de energie este analizată la Ministerul Finanțelor. Vor fi organizate discuţii cu reprezentanţi din întregul lanţ energetic şi vor fi prezentate nişte soluţii, ...