Mesaje incendiare! Cîțu „Aveți o problemă cu Unifarm!” Denunțător: „S-au cerut 760.000 euro șpagă..”

By MaraPress

By MaraPress

Mega-dosarul Unifarm, acolo unde s-a tocat jumătate de miliard de euro în timp ce românii erau ținuți forțat în case, cu Armata scoasă pe străzi, se transformă într-un mare fâs. Astăzi când vorbim, singura speță trimisă în judecată este o solicitare de mită nefinalizată, de „doar” 760.000 de euro, venită din partea fostului boss de la Unifarm, Adrian Ionel, mason cu grade multe și protejat al serviciilor de informații (după cum se lăuda în oraș înainte de inculpare). Pentru cine ar lua astăzi la lecturat dosarul, întregul jaf pare să fi fost instrumentat doar de Adrian Ionel. Nici măcar acestuia din urmă nu îi sunt puse în spate fapte abominabile. Doar o mită cerută și neîncasată, plus un comision de 2,5 euro din fiecare combinezon pe care l-ar fi cumpărat compania Unifarm. Niciun nume greu din politică sau din serviciile de informații nu este măcar menționat în acte. Cu alte cuvinte, procurorii DNA ne dau de înțeles că lui Ionel i s-au dat peste 500 de milioane de euro pe mână, acesta a cumpărat de ele cam tot ce l-a tăiat capul la prețurile astronomice din acele vremuri și nimeni nu i-ar fi cerut socoteală. Sau poate că asta a fost o tactică a celor de la DNA și opinia cum că s-ar încerca o mușamalizare în dosar este una falsă. Jurnalist.ro vine astăzi cu o primă exclusivitate din acest dosar. Este o adevărată bombă ce explodează în ograda actualului premier Florin Cîțu, la vremea respectivă ministru de Finanțe. Vorbim de un schimb cel puțin dubios de mesaje, pe platforma Whatsapp, între ministrul Cîțu și unul dintre denunțătorii din dosarul Unifarm. Corespondența cu pricina nu apare în dosarul Unifarm, cel puțin nu în partea ce a ajuns până acum la cunoștința publicului. Ea a fost descărcată de către procurori la vremea respectivă, însă nu a fost folosită în niciun fel. Cel puțin nu până acum. Pentru a înțelege mai bine cât de bizar este acel schimb de mesaje, este necesară o scurtă trecere în revistă, cronologic, a principalelor momente de la acea vreme. Contracte „vămuite” de Ionel prin complicele libanez Modul prin care directorul Adrian Ionel solicita șpaga pentru marfa achiziționată de Unifarm era extrem de simplu, susțin procurorii. Acesta folosea un cetățean libanez, pe nume Andre Jaderian, care căuta furnizorii aflați în contract cu firma de stat și le cerea să încheie cu el contracte de comision. Cine nu făcea lucrul ăsta, fie era ulterios scos din contract, fie stătea mult și bine cu facturile neplătite. Vorbim de primăvara anului trecut, atunci când goana după echipamente de luptă împotriva virusului asiatic era teribilă. De asemenea, prețurile cu care se plăteau aceste consumabile erau astronomice. Compania BGS Business Select a fost printre primele care au reușit să aducă în țară echipamente anti-Covid. Era vorba de o filieră din Turcia, pe care proprietarii companiei reușiseră să o deblocheze. Românii își pot aminti de acel prim tir cu măști sosit în românia, devenit vedetă pe toate posturile TV la acea vreme, al cărui parcurs prin Capitală a făcut senzație. Iată și momentele esențiale din ceea ce urma să se constituie în celebrul dosar Unifarm: 19 martie 2020 Reprezentanții companiei BGS Soluțion au o întâlnire cu directorul Adrian Ionel. Era fix în ziua în care primul TIR cu măști ajunsese la București, iar contractul dintre cele două părți se dovedea astfel unul viabil și benefic pentru ambele părți. La respectiva întâlnire, fără să aibă vreo legătură cu obiectul întâlnirii, Adrian Ionel îi întreabă pe aceștia dacă îl cunosc pe un anume. Le este arătată chiar și o fotografie a libanezului. La unison, cei chestionați spun că nu știu cine este persoana. Pe cale de consecință, li se transmite că vor afla zilele următoare. 23 martie 2020 Avocatul Robert Ionescu, unul dintre reprezentanții firmei, este contactat de cetățeanul libanez de care vorbim. Acesta îi explică faptul că pentru a continua contractul cu unifarm și pentru a-și lua banii pe marfă, este necesar să încheie cu el un contract de consultanță. Procentul era unul astronomic și se referea la suma integrală plătită, cu tot cu TVA! Doar pe marfa inițială de care vorbim, valoarea mitei-comision ajungea la 760.000 de euro. Câteva zile mai târziu, reprezentanții firmei BSG Business decid că nu pot plăti această mită, îl informează pe intermediarul libanez de acest lucru și decid să facă un denunț la DNA. Imediat după ce i-au transmis lui Jaderian că refuză să dea mita, cei de la BSG au devenit proscriși la UNIFARM. Au fost anunțați că le-a fost reziliat unilateral contractul. De plata facturilor în regim de urgență nici nu a mai fost vorba. Practic orice relație comercială cu Unifarm le-a fost aruncată în aer. Nimeni nu le-a mai dat vreo explicație, deși fuseseră primi care livraseră măști în România acelor vremuri. Nucleara Cîțu: „Aveți o problemă cu Unifarm!” Iată acum și bomba anunțată. Este vorba de un schimb de mesaje pe platforma criptată Whatsapp, între ministrul de Finanțe, Florin Vasile Cîțu și reprezentantul celor de la BSG Business:

Cei ce urmau să importe măștile din Turcia aveau nevoie disperată de un acreditiv bancar. Pentru cine nu e familiarizat cu termenii, vorbim de o modalitate de plată prin care cumpărătorul rezervă o anumită sumă de bani în numele furnizorului sau la unitatea bancară a acestuia din urma. În cazul nostru, vorbim de Banca Transilvania, acolo unde aveau conturile cei de la BSG Business Solution. Din partea statului român, instituția care trebuia să facă acest lucru era ministerul de Finanțe, condus la acea vreme de Florin Cîțu. Se vede foarte clar cum reprezentantul firmei private îi solicită ministrului operativitate în rezolvarea acestor chestiuni tehnice. Răspunsul lui Cîțu pare din alt film: „Aveți o problemă cu Unifarm!”. Inclusiv continuarea este halucinantă. Cîțu îl informează pe reprezentantul firmei că va veni în locația sa președintele Unifarm, pentru a rezolva „problema”. Nu doar că se condiționează în mod direct povestea acreditivului bancar de rezolvarea „problemei”, dar se poate chiar deduce că Florin Cîțu era în acel timp fie în contact, fie chiar alături de Adrian Ionel, care îl informa în timp real de „problemele” apărute.. Mare atenție la datele schimbului de mesaje, precum și la cronologia de mai sus! Discuția despre acreditiv și problemă este pe 17 martie, în vreme ce mesajul de mulțumire vine în ziua întâlnirii dintre Ionescu și directorul Adrian Ionel. La momentul respectiv, totul era roz. Nu se produsese încă întâlnirea cu intermediarul ce urma să le solicite șpaga de 760.000 euro! Întrebarea firească ce se naște din toată această construcție logică este: La ce problemă se referea Florin Cîțu în acel mesaj evaziv? Era cumva vorba despre șpaga al cărei circuit nu fusese încă pus la punct? Dacă nu era vorba despre asta sau despre ceva ilegal, de ce nu i-a scris Cîțu direct partenerului de dialog care este problema? De ce era nevoie de o întâlnire între 4 ochi cu directorul Unifarm? În fine, întrebarea cea mai usturătoare este de ce nu i s-a părut cuiva dubios, cel puțin până acum, acest schimb de replici? Procurorii DNA au în lucru și o parte cu nume grele în dosarul UNIFARM, sau îi vor prosti pe români scoțându-l țap ispășitor doar pe pionul Adrian Ionel? Bugetul pentru achiziții, în pixul lui Cîțu Încă un lucru este de luat în calcul în toată povestea Unifarm. Întregul „cașcaval pandemic” lăsat pe mâna lui Adrian Ionel a trecut exact prin pixul ministrului de Finanțe, Florin Cîțu. Ministerul său a deblocat fondurile pentru achizițiile făcute prin Unifarm și Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC). Pentru cei care poate au uitat, ministrul Cîțu a fost cel care a inițiat celebra ordonanță 29 din 18 martie 2020 prin care Unifarm a primit peste 1,1 mld lei, direct din Trezoreria Statului. La vremea respectivă, nimeni din ministerul Sănătății nu a vrut să își asume semnarea documentului. La fel de reticienți au fost și cei de la ministerul Justiției, condus la vremea respectivă de Cătălin Predoiu. În aceste condiții, putem spune că totul a fost opera exclusivă a tandemului Cîțu-Orban (ultimul în calitate de șef al inițiatorului Cîțu). Pentru cei care vor să vadă cursul exact al dislocării acestor fonduri imense din bugetul statului, direcționate apoi spre Unifarm, găsiți în acest link o anchetă bine documentată a colegilor de la Libertatea: https://www.libertatea.ro/stiri/orban-si-citu-au-semnat-si-i-au-dat-lui-adrian-ionel-11-miliarde-de-lei-la-unifarm-printr-o-oug-neavizata-de-justitie-si-sanatate-3581741

Sursa: Jurnalist.ro

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Politică

Senatorul Sorin Vlașin a fost reales în funcția de președinte al PSD Sighet

                În cursul zilei de ieri, în municipiul Sighetu Marmației au avut loc alegerile pentru organizația municipală a PSD Sighet și TSD Sighet, într-un eveniment ...
Administrație

A fost aprobat parteneriatul între Consiliul Județean Maramureș și CNAIR pentru realizarea Podului peste Tisa în zona Teplița, Sighetu Marmației.

A fost aprobat parteneriatul între Consiliul Județean Maramureș și CNAIR pentru realizarea Podului peste Tisa în zona Teplița, Sighetu Marmației. Podul peste Tisa va fi ...
Sănătate

Numărul persoanelor vaccinate în județul Maramureș, tot mai mic

În județul Maramureș, conform datelor primite de la Direcția de Sănătate Publică, au fost imunizate, în centrele de vaccinare, în perioada 10-11 iulie , 395 ...
Administrație

Au fost finalizate lucrările de reabilitare pe Drumul Județean 187, Leordina – Poienile de Sub Munte

Ieri, 15 noiembrie, a fost inaugurat DJ 187, Leordina (DN 18) – Ruscova – Repedea – Poienile de Sub Munte, drum reabilitat în cadrul unui ...
Sociale

O nouă autospecială pentru Serviciul de Voluntari pentru Situații de Urgență din comuna Poienile de Sub Munte

A fost achiziționată o nouă autospecială pentru Serviciul de Voluntari pentru Situații de Urgență din comuna Poienile de Sub Munte. Investiția era necesară având în ...
Politică

Liderul AUR, George Simion, vine la Sighet

În data de 18.01.2021 ( marți), copreședintele AUR, George Simion, unul dintre cei mai vehemenți oameni din Parlamentul României, va fi prezent în Maramureș pentru ...
Sociale

Agresiune și tentativă de viol asupra unei femei de 77 de ani din Poienile de Sub Munte

Aseară, 09 august, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina, au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că o femeie a fost agresată ...
Sociale

Intervenție preventivă în comuna Remeți din județul Maramureș

Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș, alături de cetățeni din cadrul Serviciului Voluntari pentru Situații de Urgență Remeți acționează în satul Teceu Mic pentru ...
Politică

George Simion, liderul AUR a fost prezent în Sighet

În această dimineață, cel mai vehement parlamentar, George Simion, a fost prezent în municipiul Sighetu Marmației, unde a strâns semnături pentru demiterea președintelui României, Klaus ...
Sănătate

Numeroase evenimente derulate de Spitalul Municipal Sighet, în luna mai

Programele transfrontaliere în care este implicat Spitalul Municipal Sighetu Marmației au făcut ca luna mai din acest an să fie una plină de evenimente. În ...
Sociale

Starea podului de pe DN17, Săcel-Moisei, rupt de viitură

Podul de la Săcel este în proces de refacere, după ce sâmbătă, 10 iulie, a fost rupt de o viitură puternică. Prefectul județului Maramureș, Vlad ...
Sociale

Continuă programul ”Orașul vaccinează Satul” în comunitățile din Maramureș

Continuă programul ”Orașul vaccinează Satul” în comunitățile din Maramureș. Institutia Prefectului – Judetul Maramures , Direcția de Sănătate Publică Maramureș, autoritățile administrației publice locale și ...
ȘTIRI

Noi constrângeri pentru români

Conform Hotărârii CNSU nr. 76 din 30.09.2021, art. 4, (k) organizarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum ...
Sociale

Bărbat de 33 de ani din Satu Mare surprins și înregistrat de aparatul video radar conducând cu viteza de 175 km/h

Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în vederea asigurării unul climat de siguranță și fluență a traficului rutier pe bulevardul ...
Politică

Ing. Adrian Danci este noul președinte interimar al PNL Sighet

La sfârșitul acestei săptămâni a avut loc ședința Biroului Politic Județean și al Comitetului Director Județean al PNL Maramureș, în care una dintre hotărârile adoptate ...
Sociale

Pagube mari la Borșa, în urma viiturii

Bilanțul nopții trecute: 17.000 de metri pătrați de acoperișuri ale blocurilor de locuințe din Borșa și Baia Borșa luați de vânt, zeci de arbori căzuți ...