ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI SĂRBĂTORITĂ DE EXECUTIVUL CONSILIULUI JUDEȚEAN MARAMUREȘ

By MaraPress

By MaraPress

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, alături de primarul municipiului Baia Mare, de prefectul județului Maramureș, de parlamentari și de reprezentanți ai instituțiilor militarizate și deconcentrate au adus ieri un omagiu celor care au plătit cu prețul vieții lor pentru libertatea și unitatea țării.

La Monumentul Ostașului Român din Parcul Municipal „Regina Maria” a avut loc ceremonialul militar și religios în amintirea eroilor care prin sacrificiile lor au împlinit un ideal național. După ceremonial, a urmat depunerea de coroane la cele patru busturi din Parcul Mara: bustul lui I.C. Brătianu, bustul lui Iuliu Maniu, grupul statuar Avram Iancu și bustul lui George Pop de Băsești.

Ionel Bogdan, președintele administrației județene, a vorbit despre însemnătatea Zilei Naționale a României: „Astăzi, avem onoarea de a celebra 103 ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918. O zi în care ne amintim cu emoție și solemnitate de înaintașii noștri care ne-au lăsat moștenire o țară unită, puternică și valori pe care avem datoria să le păstrăm cu sfințenie și să le transmitem generațiilor viitoare.

De Ziua Națională a României cinstim cu cel mai profund respect sacrificiile înaintașilor noștri și ne amintim cu recunoștință de eforturile care au făcut posibilă unitatea națională. Îi omagiem astăzi pe toți cei care au plătit cu sânge, pe câmpul de luptă, împlinirea unui ideal național.

Printre patrioții care au luptat pentru Unirea cea Mare se află și oameni din Maramureșul nostru drag, personalități care au pus umărul la realizarea acestui ideal național, precum Vasile Lucaciu, care a luptat pentru drepturile românilor din Transilvania, George Pop de Băsești, președintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, deputații Ilie Lazăr și Iuliu Ardelean și mulți alții care au s-au sacrificat pentru ca noi, astăzi, să ne bucurăm de moștenirea lăsată, o Românie unită și independentă.

La mulți ani, România!

La mulți ani, dragi maramureșeni!

La mulți ani tuturor românilor!”

La Șișești a fost prezent vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Doru Lazăr, care a depus o coroană de flori la mormântul lui Vasile Lucaciu, o personalitate marcantă a vremii, care a luptat pentru drepturile și idealurile românilor din Transilvania și care a pus umărul la înfăptuirea Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918.

După finalizarea manifestărilor militare și religioase a urmat concertul de folclor și cântece patriotice, organizat în Piața Revoluției din Baia Mare și susținut de orchestra și corpul de balet al Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”, Fanfara Municipiului Baia Mare, profesorii și elevii Școlii Populare de Artă din cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, precum și de cunoscuți artiști de muzică populară.

Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș, a transmis un mesaj cetățenilor care au fost prezenți la concert pentru a se bucura de Ziua Națională. „Astăzi, prin folclor, tradiție și cântece patriotice, ne aducem aminte cu nemărginit respect de sacrificiile făcute de eroii patriei care au luptat pentru realizarea Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918.

O sărbătoare atât de importantă precum Ziua Națională nu poate fi descrisă și celebrată mai bine decât prin muzică.

Cântecele patriotice și folclorul specific maramureșean prezentate în cadrul concertului de astăzi reprezintă un discurs cultural-artistic care va aduce emoția recunoștinței și a respectului pentru toate sacrificiile făcute de strămoșii noștri, precum și vibrația mândriei de neam și țară în sufletul fiecăruia dintre noi.

Dragostea de țară și mândria că suntem români să ne fie mereu în suflet, oriunde ne-am afla!”

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Fotbal

Istvan Kovacs a fost delegat la un meci din Liga Campionilor, decisiv pentru calificarea în fazele eliminatorii

Brigada lui Istvan Kovacs va conduce partida din UEFA Champions League dintre FC Porto și Șahtior Donețk, care va avea loc miercuri, 13 decembrie, de ...
Administrație

1.000.000 lei au fost alocați în bugetul pentru anul 2021 pentru sprijinirea financiară a unităților de cult din județul Maramureș

1.000.000 lei au fost alocați în bugetul pentru anul 2021 pentru sprijinirea financiară a unităților de cult din județul Maramureș. Acestea trebuie să îndeplinească condițiile ...
Educație

Consiliul Județean a început livrarea celor 2225 de ghiozdane echipate pentru elevii claselor pregătitoare din Maramureș

Consiliul Județean a început livrarea celor 2225 de ghiozdane echipate pentru elevii claselor pregătitoare din Maramureș. Prin proiectul ”Primul Ghiozdan”, Consiliul Județean în parteneriat cu ...
Sociale

Cresc din nou cazurile de COVID-19 în județul Maramureș

În ultima perioadă, conform informațiilor primite de la Direcția de Sănătate Publică Maramureș, la nivelul județului Maramureș se înregistrează o creștere a infecțiilor cu virusul ...
Sociale

Maramureş: Muncitor electrocutat în timp ce efectua lucrări de întreţinere pe un stâlp

Azi, 30 iunie, polițiștii Postului de Poliție Șișești au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că în localitatea Dănești s-ar fi electrocutat o persoană. ...
ȘTIRI

Arhicunoscutul meșeter popular și cioplitor în lemn, Teodor Bârsan, a trecut la cele veșnice

De astăzi o să construiești porți spre cer! Arhicunoscutul meșter popular, Teodor Bârsan, a trecut la cele veșnice, iar de acum va construi porțile cerului. ...
Sport

Concursurile de MTB revin în Maramureș

După organizarea concursurilor auto, Consiliul Județean Maramureș a votat, în cadrul ședinței ordinare, un acord de colaborare cu Asociația Sportivă ON Sport în vederea organizării ...
Sociale

Șomcuta Mare – femeie căzută în apă

Aseară, 16 iulie, în jurul orei 19.00, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați prin apel la 112 despre faptul că în Valea Căicana de ...
Cultură

EVENIMENT. 15 Ianuarie. Ziua Culturii Naționale

Consiliul Județean Maramureș prin Centrul Județean pentru Conservareași Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan” Maramureș vă invităsă le fiți alături în celebrarea Zilei Culturii Naționale.Ca în ...
ȘTIRI

Liviu Dragnea și Irina Tănase s-au despărțit? Motivul șocant pentru care el și-ar fi luat bagajele și ar fi plecat

Se pare că s-ar fi rupt lanțul de iubire dintre Liviu Dragnea și Irina Tănase. Fostul lider PSD ar fi părăsit-o pe femeia alături de ...
Sociale

Sighetean condamnat pentru trafic și deținere de droguri de risc

Ieri, 18 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri, au pus în executare un Mandat de Executare a Pedepsei Închisorii, emis de Tribunalul ...
Administrație

Bugetarea participativă se va implementa în Sighetu Marmației

Proiectul „Bugetarea participativă”” se va implementa în Sighetu Marmației. Proiectul a fost votat în unanimitate de consilierii locali prezenți la ședința ordinară din 30 octombrie.Acest ...
Administrație

Se revitalizează centrul istoric al orașului Baia Sprie

Primăria Baia Sprie a dat startul proiectului care va schimba înfățișarea centrului istoric din oraș. Se dorește revitalizarea zonei centrale și creșterea atractivității, atât pentru ...
Sociale

17 voluntari, în stagiu de pregătire la ISU Maramureș

O serie de 17 voluntari a început astăzi, 9 august, un stagiu de perfecționare, destinat celor ce se pregătesc să participe și la operațiuni de ...
Cultură

Dumitru Pop – Tincu, onorat cu titlul de TEZAUR UMAN VIU

Dumitru Pop – Tincu, urmașul celebrului meșter popular Stan Ioan Pătraș, creatorul Cimitirului Vesel de la Săpânța, a fost onorat cu titlul de TEZAUR UMAN ...
Politică

Vida Anuța Alina, noul consilier local al municipiului Sighetu Marmației

În prima ședință de consiliu local din acest an, s-a completat lista de consilieri, aceasta rămânând cu un loc în minus, după ce fostul consilier, ...