Legea Porcului, sau cum îi favorizăm pe șmecherii din industrii și pe cei de la Bruxelles!

By MaraPress

By MaraPress

Văd că an de an, prin decembrie, se rostogolesc regulile europene despre cum să-și crească românii porcii în gospodărie. Anul acesta deja s-a trecut la fapte, Legea Porcului a trecut deja prin Senat şi pune botniță românilor!Este inadmisibil! Sper ca parlamentarii din Camera Deputatilor să împiedice adoptarea unei astfel de legi, împotriva românilor!Țăranii românii nu pot avea decât 5 porci pentru îngrăşare, consum propriu, dar nu mai pot deține scroafe. Se interzice hrănirea acestora cu resturi alimentare, acțiune practicată de când lumea in zonele rurale din România! Nu există termen de comparație a gustului de carne al porcului de țară față de cel din import!Cei care vor sa practice comercializarea sunt vizați de alte reguli!Eu sunt împotriva acestor reguli europene pentru că unicul scop este îngenunchierea țăranului român şi abonarea României la produse de import!Părinții şi bunicii noștri erau mult mai sănătoși și mai ecologiști ca noi! Gestionau circuitul produselor în natură, ceea ce astăzi se cheamă reciclare! Erau sănătoşi şi agricultura precum și creşterea porcinelor, ovinelor şi bovinelor reprezentau siguranța lor existențială, o garanție!Iar facem legi pentru șmecherii din industrii si cei de la Bruxelles? Țăranul român cui rămâne? România noastră e preponderent rurală!Pensii mici, locuri de muncă rare, salarii mici acum vor să-i îngenuncheze de tot! “Grija” asta o mai aveau pentru români! RUŞINE!” (Dănuț Pop, președinte PER)

Sursa:Emaramureș

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Educație

Iată ce note au fost obținute la concursul de directori, în județul Maramureș

Vineri, 15 octombrie 2021, a avut loc proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ ...
ȘTIRI

UE pregătește un document de îngrădire mai teribil decât certificatul verde

Europarlamentarul Cristian Terheș a dezvăluit, vineri, la Antena 3, că Uniunea Europeană pregătește un instrument prin care fiecare cetățean european va fi obligat să se ...
Educație

Se permit serbările de sfârșit de an!

Vestea pe care au așteptat-o toți elevii, toți părinții și toate cadrele didactice s-a oficilizat Serbările de sfârșit de an școlar vor fi permise cu ...
Administrație

Sistemul de iluminat public din Sighetu Marmației va fi modernizat

Sistemul de iluminat public în municipiul Sighetu Marmației va fi modernizat printr-un proiect de finanțare depus la Administrația Fondului pentru Mediu. Valoarea totală a proiectului ...
ȘTIRI

Prețul carburanților a explodat! Pragul de 7 lei va fi depășit

Prețurile carburanților cresc în continuare cu o viteză alarmantă. În mai puțin de o lună, prețurile benzinei și motorinei s-au scumpit cu 80 de bani. ...
Educație

Elevii maramureșeni s-au întors din vizita de studiu din Polonia

Voievodatul Podkarpackie din Republica Polonă, regiune înfrățită cu Județul Maramureș, a găzduit în perioada 07 – 12 decembrie 2021, întâlnirea internațională organizată de Fundația Jagiellońska, ...
Sociale

A scos cuțitul la un agent de pază dintr-un supermarket, pentru că i-a cerut să poarte mască!

Un bărbat de 56 de ani din Sibiu a fost reţinut şi amendat, miercuri seara, de un echipaj de poliţie, după ce a ameninţat cu ...
Sociale

Accident grav în Cavnic

Un bărbat de 54 de ani din Cavnic, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a intrat în coliziune laterală cu un parapet metalic situat pe partea ...
Administrație

Sighetul va avea city manager

Municipiul Sighetu Marmației va avea city manager. Consilierii locali sigheteni s-au întrunit astăzi, 31 mai, în cadrul ședinței ordinare a lunii în curs, având pe ...
Sociale

Doar 430 de persoane vaccinate împotriva COVID-19, în județul Maramureș

În județul Maramureș, conform datelor primite de la Direcția de Sănătate Publică, au fost imunizate, în centrele de vaccinare, în perioada 3-4 iulie , 430 ...
Administrație

Locul de joacă pentru copii, situat pe strada Piața 1 Decembrie 1918 din Sighet, va fi reabilitat și modernizat

A fost aprobată finanțarea din bugetul Consiliului Județean pentru reabilitarea și modernizarea parcului și locului de joacă pentru copii situat în Piața 1 Decembrie 1918 ...
Sociale

Asociația „Dăruim și ne dăruim din Sighet” a donat bani și alimente unei localități din Satu Mare, afectată de inundații

Asociația „DĂRUIM SI NE DĂRUIM” din Sighet a donat alimente, haine, bunuri, dar și suma de 5280 lei comunității din satul Giungi, județul Satu Mare, ...
Educație

Începe Evaluarea Națională. În Maramureș s-au înscris la probe 2.833 de elevi

Astăzi, 22 iunie, absolvenții clasei a VIII-a vor susține proba scrisă la Limba și literatura română, conform calendarului examenului de Evaluare Națională – 2021. Următoarea probă va fi în ...
Administrație

Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighet va fi inaugurat în primavara anului 2022

Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, un edificiu emblematic pentru municipiul Sighetu Marmației, va fi inaugurat în primavara anului 2022, informează primarul Vasile Moldovan. În ...
Sociale

Precizări importante cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor pe raza municipiului Sighetu Marmației

Autoritățile locale din Sighet, alături de societatea de salurizare Herodot au demarat o campanie informativă cu privire la colectarea selectivă a gunoiului. Prin urmare, 10.000 ...
ȘTIRI

Recesământul agricol – adevăratul scop și ce presupune acesta

În perioada 10.05.2021 – 31. 07. 2021, are loc recesământul agricol la nivelul întregii țări, prin urmare toate unitățile administrativ teritoriale fac obiectivul acestei cercetări. ...