Intervenție salvatoare a jandarmilor

By MaraPress

By MaraPress

Jandarmii din serviciul de pază și protecție au acordat primul ajutor unui bărbat căruia i s-a făcut rău şi a căzut inconștient. S-a întâmplat ieri, în jurul orei 12:45, în incinta Palatului de Justiție din municipiul Baia Mare. Jandarmii nu au stat pe gânduri și au solicitat sprijin apelând numărul unic pentru apeluri de urgență ,,112″ iar până la sosirea ambulanţei, i-au acordat primul ajutor bărbatului. Acesta a fost preluat de echipajul medical şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgență ,,Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

,,Felicitări colegilor jandarmi de la Palatul de Justiție care au început manevrele de resuscitare până la sosirea noastră. Ceea ce au făcut ei, posibil să fi fost diferența dintre viață și moarte. Aprecierile sunt din partea întregului echipaj de terapie intensivă mobilă din cadrul SMURD Maramureș”.

Adrian, Ciprian și Vlad sunt cei 3 jandarmi care au dat dovadă de profesionalism.

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Sociale

Societatea Vital îndeamnă cetățenii să consume apa rațional

Din cauza temperaturilor extrem de ridicate și a precipitațiilor reduse, sistemele de distribuție a apei din județul Maramureș înregistrează creșteri semnificative ale consumului de apă, ...
Sociale

Cină caritabilă organizată de OSMTH și Asociația ,,Dăruim și ne Dăruim”

În data de 16 decembrie la restaurantul ,,Casa Iurca de Călinești” din municipiul Sighetu Marmației începând cu ora 17:30 va avea loc o cină caritabilă ...
Administrație

Ședințele de Consiliu Local din Maramureș vor fi transmise online

În cursul zilei de marți, 20 iulie, Institutia Prefectului – Judetul Maramures a emis o circulară care conține obligativitatea transmiterii online a ședințelor de consiliu ...
Sociale

Atenție la utilizarea aparatelor și a instalațiilor electronice!

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, iar instalațiile și aparatele electrice vor fi intens folosite în această perioadă. Utilizarea necorespunzătoare a acestora poate ...
Sociale

Inspectorii DSVSA Maramureș încep controalele. Cetățenii, care sacrifică porci în gospodăriile proprii sunt rugați să testeze carnea trichineloscopic

În perioada sărbătorilor de iarnă, în scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș va intensifica acțiunile de supraveghere sanitară ...
Educație

17 comune și orașe din Maramureș vor primi sumele necesare pentru dotarea unităților școlare cu tablete și echipamente IT

Perioada pandemică a scos la lumină necesitatea imperioasă de a dota corespunzător toate școlile din România, și implicit din Maramureș, pentru ca atât elevii, cât ...
Sociale

Incediu puternic izbucnit la o centrală termică, în Ocna Șugatag. Proprietarul are arsuri pe o suprafață de 25% din corp

Detașamentul Sighetu Marmației a intervenit, alături de SVSU Ocna Șugatag, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o centrală termică. S-a intervenit cu două echipaje de ...
ȘTIRI

Explicaţia halucinantă a poliţistului prins băut și drogat, în Alexandria: „Am mâncat covrigi cu mac”

Caz desprins parcă din filme, la Alexandria. Un agent de poliţie care cântă în corul unei biserici a furat o maşină. Colegii lui au descoperit ...
Agricultură

APEL DE SELECȚIE

ASOCIAȚIA GRUPUL DE ACȚIUNE LOCALĂ VALEA IZEI-MOISEI ANUNŢĂ LANSAREA ÎN PERIOADA 15.12.2022 – 30.01.2023 A PRIMEI SESIUNI DE CERERI DE PROIECTE DIN 2022 PENTRU MĂSURAM6/6A ...
Politică

A murit președintele Parlamentului European, David Sassoli!

Doliu în lumea politicii europene și mondiale. Președintele Parlamentului European, David Sassoli a încetat din viață. Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a murit marți dimineață, ...
Administrație

Poveștile ucrainenilor din Gara de Nord: „Mi-am pierdut toate lacrimile. Nu mai pot să plâng”

Călătoresc zile în șir, cu ce apucă, cu ce găsesc, speriați și obosiți, pentru a scăpa de coșmarul războiului, un scenariu pe care nici măcar ...
Sănătate

Campania de vaccinare „Orașul vaccinează satul” ajunge astăzi la Desești

Instituția Prefectului-Județul Maramureș, Direcția de Sănătate Publică Maramureș, autoritățile administrației publice locale și echipele mobile din centrele de vaccinare de la nivelul județului, alcătuite din ...
ȘTIRI

Comunitatea LGBTQ – o idee tot mai agreata de către parlamentarii romani, cu excepția AUR

Parlamentarii sunt pe cale să introducă în legile românești sintagme precum  „copiii LGBTQ”, „adolescenții intersecuali” sau „familii-curcubeu”!  – În comisiile Senatului se discuta zilele astea o ...
Educație

„Tinerii de nota 10” din județul Maramureș au fost premiați de autorități

„Tinerii de nota 10” din județul Maramureș au fost premiați de Consiliul Județean Maramureș. Cei cinci absolvenți care au obținut media 10 la examenele naționale ...
Sociale

Pactul european verde: Comisia Europeană are ca obiectiv reducerea la zero a poluării aerului, apei și solului

Comisia Europeană a adoptat miercuri Planul de acţiune al UE ”Către reducerea la zero a poluării aerului, apei şi solului” – un rezultat esenţial al Pactului ...
Cultură

Ne-a părăsit Ioan Godja-Ou din Văleni, la vârsta de 102 ani!

Ne-a părăsit Ioan Godja-Ou din Văleni! Cine a fost Moșu’ Ou? Născut în anul 1919, în localitatea Văleni, Moșu’ Ou a fost un țăran cărturar, ...