Proiecte pentru creșterea eficienței energetice în Sighetu Marmației

By MaraPress

By MaraPress

În ședința de Consiliu local de joi, 30 septembrie, aleșii locali au votat o serie de proiecte importante pentru Municipiului Sighetu Marmației.

Un punct important pe ordinea de zi a fost Proiectul de Hotărâre care prevede participarea la Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinație de unități de învățământ prin Administrația Fondului de Mediu, cu proiectul “Creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile Liceului Tehnologic Marmaţia din municipiul Sighetu Marmaţiei”. Categoriile de lucrări care vor fi executate prin acest proiect vizează reabilitarea termică a complexului clădirilor din cadrul Liceului Tehnologic Marmaţia, reducerea emisiilor de Co2, creșterea valorii arhitecturale a acestor clădiri, dar și reducerea cheltuielilor generate de utilitățile din dotarea acestora.

Astfel, în cadrul ședinței de joi a fost aprobată Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie precum şi principalii indicatori tehnico-economici, valoarea investiţiei ridicându-se la suma de 6.236.499,02 lei din care 198.578,73 lei contribuție de la bugetul local. Durata de realizare a investiției este de 24 luni calendaristice.

sursă foto: Primăria Sighetu Marmației

Urmăriți-ne și pe FACEBOOK

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Evenimente

Cum va fi sărbătorită Ziua Națională a României, în Sighetu Marmației

La 1 Decembrie 2021 se împlinesc 103 de ani de la Marea Unire din 1918. În intenția de a conferi o ținută distinsă Sărbătorii Naţionale ...
Sociale

Acțiuni complexe de control la Ocolul Silvic Poieni

Prefectura Maramureș s-a autosesizat cu privire la aspectele prezentate în mass-media referitoare la încălcarea legislației în vigoare, săvârșirii unor abateri de la cadrul legal și ...
Sănătate

Măsuri privind prevenirea răspândirii SARS-COV2

Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, polițiștii au acționat împreună cu jandarmi, polițiști de ...
Educație

Pachete cu jocuri educative pentru toți preșcolarii și școlarii de clasele primare din Baia Mare, de Ziua Copilului

Până pe 10 iunie, un număr de 11.000 de pachete cu jocuri educative vor fi împărțite copiilor din grădinițe, dar și învățăceilor din clasele primare, ...
ȘTIRI

Asociația ,,Suntem vocea lor” – un model demn de urmat

Salutare! Numele meu este Gal Bianca, am 20 de ani și vreau sa va scriu câteva rânduri despre ceea ce fac eu cu mare drag! ...
ȘTIRI

Benzina şi motorina vor deveni un lux pentru mulţi şoferi. Plafonarea prețurilor la carburanți mai aşteaptă

Fie trecem pe electric, fie ne facem abonamente la mijloacele de transport în comun. În curând, benzina şi motorina vor deveni un lux pentru mulţi ...
Sociale

Intervenție salvatoare a jandarmilor

Jandarmii din serviciul de pază și protecție au acordat primul ajutor unui bărbat căruia i s-a făcut rău şi a căzut inconștient. S-a întâmplat ieri, ...
Sociale

Proiectele de finanțare nerambursabilă pentru domeniul tineret pot fi depuse la CJ Maramureș

Suma de 200.000 lei a fost alocată în bugetul pentru anul 2021 pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor pentru tineri, din județul Maramureș. Asociațiile și fundațiile, ...
ȘTIRI

Certificat verde eliberat pentru un simplu test antigen rapid. Noi reguli stabilite de Comisia Europeană

Certificat verde eliberat pentru un simplu test antigen rapid. Noi reguli stabilite de Comisia Europeană Certificat verde eliberat pentru un simplu test antigen rapid. Comisia ...
Sănătate

Carantină zonală pentru Comuna Recea

SURSĂ TEXT: Pagina de facebook Instituția Prefectului-Județul Maramureș Subprefectul Rudolf Stauder, președintele CJSU, a declarat că s-a primit Ordinul Șefului DSU, Secretar de Stat, dr. ...
Sport

Jacopo Hosciuc, record doborât la OMV Maxx Motion Motorc

Tânărul motociclist , Jacopo Hosciuc, născut în Italia, dar cu părinți români, a reușit să se claseze pe primul loc la OMV Maxx Motion Motorc. ...
Sociale

Invitație la un eveniment caritabil, la Desești

În 21 iunie, a doua zi de Rusalii, Parohia Ortodoxă Desești va organiza un eveniment caritabil în sprijinul lucrărilor la infrastructura „Centrului de zi pentru ...
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte IUSTIN la Catedrala Ortodoxă Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – Sighetu Marmației Concert de pricesne susținut de artista Paula Hriscu, Un ...
Sport

Târgu Lăpuș, gazda Campionatului Național de Oină

Ieri, 14 noiembrie, s-a desfășurat prima zi a Campionatului Național de Oină în Sală Seniori, Campionatul Național de Oină în Sală Juniori I și Campionatul ...
Administrație

Centre de legume-fructe pentru produsele obținute de producătorii maramureșeni

A fost semnat un acord de parteneriat între Consiliul Județean Maramureș și Primăria Mireșu Mare, în vederea realizării studiului de fezabilitate necesar pentru implementarea obiectivului ...
Administrație

Pod nou din beton peste Valea Șușman, în Rona de Sus

Consiliul Judeţean Maramureş a alocat banii necesari pentru realizarea podului de beton peste Valea Șușman, din Rona de Sus, atunci când a fost împărțit fondul ...