Studiu: Doza a treia (boosterul) crește de peste 10 ori numărul de anticorpi, la 6 luni de la rapel

By MaraPress

By MaraPress

Așa numita doză booster sau doza a treia crește de peste 10 ori numărul de anticorpi protectivi față de valorile înregistrate la 6 luni de la rapel, având o eficiență foarte ridicată în fața formelor severe de Covid-19, arată un studiu realizat în România de Medlife.

După ce a analizat răspunsul imun al organismului în urma vaccinării împotriva COVID-19 la 10 zile, 3 luni și 6 luni de la rapel, MedLife continuă demersul de cercetare și anunță rezultatele preliminare privind evoluția titrului de anticorpi după administrarea celei de-a treia doze de vaccin. În această etapă, specialiștii diviziei de cercetare au analizat un eșantion de 248 de persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 70 de ani, vaccinate cu trei doze Pfizer BioNTech, cărora le-au fost recoltate probe biologice în vederea detectării anticorpilor IgG anti-Spike la 10 zile după administrarea booster-ului.

  • 99% din persoanele vaccinate cu doza a treia a vaccinului împotriva COVID-19 prezintă un titru de anticorpi anti-S protectivi împotriva formelor severe de boală.
  •  Conform datelor analizate, eficiența celei de-a treia doze se observă la toate categoriile de vârstă, fără diferențe majore între segmente.
  •  După ce titrul de anticorpi scade, în medie cu 78%, în interval de 6 luni de la administrarea rapelului, doza a treia readuce titrul de anticorpi la cote înalte, depășind de aproape trei ori valorile maxime înregistrate la 10 zile de la rapel.
  •  Valoarea medie a titrului de anticorpi după administrarea celei de-a treia doze de vaccin este 2767 AU/ml, în timp ce la 10 zile de la rapel valoarea medie a titrului de anticorpi era de 1050 AU/ml.
  •  În măsura în care vaccinarea va frana, reprezentanții MedLife spun că cel mai probabil vom înregistra un val cinci din luna februarie. Țările care vor introduce măsuri ferme de limitare a mișcării persoanelor nevaccinate vor ieși mai devreme din criza socială și economică și vor reintra în normalitate.
  •  MedLife va lansa un studiu de amploare în luna ianuarie, anul viitor, pentru a identifica procentul real al românilor care au trecut prin boală. Indiferent de rezultate, vaccinarea în masă rămâne singura soluție pentru a depăși această criză fără precedent.

După doza a treia de vaccin, procentul celor care au un titru de anticorpi protectivi crește cu 20 de puncte procentuale față de intervalul 6 luni de la rapel

În etapa anterioară a studiului, echipa de medici MedLife anunța că titrul de anticorpi scade în interval de 6 luni de la efectuarea schemei complete de vaccinare (administrarea a două doze), 78% din eșantionul studiat prezentând un titru de anticorpi protectivi după acest interval de timp. În schimb, după administrarea celei de-a treia doze de vaccin, procentul celor care prezintă anticorpi anti-S protectivi împotriva formelor severe de boală ajunge până la 99%.

Conform datelor analizate, eficiența celei de-a treia doze se observă la toate categoriile de vârstă, fără diferențe majore între segmente. Mai mult decât atât, inclusiv procentul persoanelor din categoria 51 – 70 ani, care prezentau într-o proporție mai mică, de 71%, anticorpi cu titru protector la 6 luni de la rapel, a crescut semnificativ după administrarea boosterului, până la aproape 100%.

Valoarea medie a titrului de anticorpi anti-S după administrarea booster-ului este de aproape 12 ori mai mare decât valoarea medie la 6 luni post-rapel

Analizând în comparație cu etapele anterioare ale studiului, se observă o evoluție importantă a titrului de anticorpi după administrarea dozei 3 de vaccin, valoarea medie înregistrată fiind de 2767 AU/ml. Astfel, după booster, valoarea medie a titrului de anticopi este de 2,5 mai mare față de valoarea medie înregistrată la 10 zile după cea de-a doua doză (1050 AU/ml) și de peste 10 ori mai mare față de valoarea medie la 6 luni post-rapel (233 AU/ml).

„Ne aflăm într-o etapă preliminară, însă chiar și așa, rezultatele obținute confirmă încă o dată utilitatea și eficiența dozei a treia în creșterea nivelului de anticorpi. Vorbim de un procent de 99% al persoanelor care au dezvoltat un titru protectiv de anticorpi anti-Spike după cea de-a treia doză de vaccin, ceea ce înseamnă că, față de intervalul 6 luni post-rapel, avem cu aproximativ 20 de puncte procentuale mai mulți oameni care au o rezistență mai mare împotriva formelor grave de boală. De asemenea, faptul că boosterul crește de peste 10 ori numărul de anticorpi este o altă premisă favorabilă, cu potențial pe termen lung. Rămâne de văzut și de analizat dacă odată atinse aceste valori maxime ale titrului de anticorpi se va păstra același ritm de scădere ca în intervalul 6 luni după a doua doză sau dacă ritmul va încetini, imunizarea, fiind astfel asigurată pe o perioadă mai lungă de timp”, a declarat Dumitru Jardan, biolog, doctor în științe medicale, MedLife.

Mai multe studii internaționale arată eficiența dozei 3

Datele obținute de MedLife sunt întărite și de rezultatele studiilor internaționale cu privire la eficiența dozei trei.

Luna trecută, compania Pfizer a publicat rezultatele unui studiu clinic efectuat pe 10.000 de persoane, care arată o eficacitate relativă a dozei booster de 95,6. Profilul persoanelor analizate în studiul Pfizer este similar cu cel al persoanelor analizate de MedLife, în ambele cercetări fiind incluse doar persoane care au primit anterior seria primară de două doze Pfizer BioNTech și au efectuat booster-ul cu același ser.

„Știm deja din studiile internaționale că administrarea celei de-a doua doze de vaccin contribuie la redobândirea sau întărirea unei imunități care asigură protecție împotriva formelor grave de boală, însă scopul nostru, încă de la începutul pandemiei, este să analizăm date concrete de la nivel local. Rezultatele obținute în această etapă preliminară confirmă faptul că majoritatea celor care se vaccinează a treia oară dezvoltă un titru de anticorpi protectivi și chiar valori mult mai mari comparativ cu cele înregistrate după primele două doze, ceea ce este un lucru foarte bun. În perioada următoare, vom extinde eșantionul și vom continua să monitorizăm evoluția titrului de anticorpi în raport cu doza booster.

Dacă ne uităm la rezultatele prezentate astăzi, am putea spune că perspectivele pentru viitor sunt bune. Dar să nu uităm că direcția pe care o urmează această pandemie nu depinde doar de cei care își administrează trei doze de vaccin, ca o măsură suplimentară de protecție, ci mai degrabă de toți ceilalți care aleg să nu se vaccineze nici măcar cu două doze. Am traversat o perioadă foarte grea, cu o presiune incredibilă asupra sistemului de sănătate, moment în care românii s-au mobilizat și s-au vaccinat în număr mare. Acum, odată cu scăderea numărului de cazuri, am intrat din nou într-o fază de letargie, iar efectele se vor vedea, cel mai probabil, peste alte câteva săptămâni. E important să facem ceva acum, nu să așteptăm un nou vârf al crizei”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife.

“În măsura în care vaccinarea va frâna, cel mai probabil, vom înregistra un val cinci al pandemiei din luna februarie. Țările care vor introduce măsuri ferme de limitare a mișcării persoanelor nevaccinate vor ieși mai devreme din criza socială si economică și vor reintra în normalitate. Dacă și România se va alinia acestor măsuri ferme, vom putea, la rândul nostru, să ieșim mai repede din această criză, copiii noștri vor putea merge normal la școală, bătrânii vor putea ieși în parcuri și pe stradă, vom putea călători și ne vom putea bucura de viața socială ante-pandemică. MedLife va lansa un studiu de amploare în luna ianuarie, anul viitor, pentru a identifica procentul real al românilor care au trecut prin boală. Indiferent de rezultate, vaccinarea în masă rămâne singura soluție pentru depășirea acestei crize fără precedent”, a mai declarat Mihai Marcu.

sursă:Digi24

Urmăriți-ne și pe FACEBOOK

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Evenimente

Sighetul va găzdui o nouă ediție a Galei Folk „Floare de Colț”

Municipiul Sighetu Marmației va găzdui în perioada 7 – 8 august 2021, a IX-a ediție a Galei Folk Floare de Colț, care de anul acesta ...
Educație

Bacalaureat 2021. Trei elevi din judeţul Maramureș au obţinut media 10

Ministerul Educației a publicat astăzi, 5 iulie, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021. Pentru promoția ...
Sociale

Primăria Sighet: Bonificație de 10 % la taxe și impozite locale, până la 31 martie

Primăria Municipiului Sighetu Marmației aduce la cunoştinţa cetățenilor faptul că taxele, impozitele, precum şi amenzile pot fi achitate atât în format fizic, numerar sau cu ...
Sport

23 de sportivi din cadrul clubului Ultimate Kickboxing Sighet au fost premiați

Un număr de 23 de sportivi sigheteni, campioni nationali, europeni și vicecampioni mondiali, aparținănd clubului sportiv Ultimate Kickboxing Sighet au fost premiați în cursul zilei ...
Sociale

Jandarmeria Montană Maramureş în sprijinul iubitorilor de munte

   Siguranța și sănătatea cetățenilor sunt prioritare pentru jandarmii maramureșeni astfel că și în acest sfârșit de săptămână jandarmii montani acţionează în zona de responsabilitate ...
Sociale

Programul Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap în teritoriu, în luna august 2021

 Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap se va deplasa în teritoriu și în luna august, în locațiile stabilite, după următorul program: 02 ...
Sociale

Acțiunea SCUTUL PĂDURII pentru prevenirea delictelor silvice, în județul Maramureș

În perioada 30 august  – 3 septembrie, polițiști, jandarmi, alături de organe silvice din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, au acționat pe linia prevenirii şi combaterii ...
ȘTIRI

Traseele din Munții Țibleș, curățate și reabilitate de Salvamont Maramureș

Salvamontiștii maramureșeni, alături de voluntari ai SPJ Salvamont Maramureș, au lucrat la curățarea, întreținerea si reabilitarea traseelor din Munții Tibleș. S-a lucrat pe traseul care ...
Sociale

Maramureș: Amenzi de aproximativ 1.500.000 de lei, aplicate de polițiști, în cadrul unei acțiuni de amploare organizată pe linia combaterii excesului de viteză

Polițiștii maramureșeni, au acționat în perioada 10 – 11 iulie, pe raza întregului județ, în cadrul unei acțiuni de amploare organizată  pe linia combaterii excesului de ...
Cultură

Cea mai nouă Sinagogă construită în Europa va fi inaugurată în noiembrie în Sighetu Marmației

Cea mai nouă Sinagogă construită în Europa și una dintre cele mai mari din Europa de Est va fi inaugurată la începutul lunii noiembrie 2021 ...
Sociale

Acțiuni complexe de control la Ocolul Silvic Poieni

Prefectura Maramureș s-a autosesizat cu privire la aspectele prezentate în mass-media referitoare la încălcarea legislației în vigoare, săvârșirii unor abateri de la cadrul legal și ...
Sociale

Sighet: curățenie pe străzi și în parcuri

În cursul zilei de ieri, 17 iulie, s-a intervenit de la primele ore ale dimineții cu acțiuni de curățenie în parcuri, spălatul carosabilului și a ...
Administrație

Cererile de finanțare pentru proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere, de apă și canalizare din Rona de Jos, depuse pe programul „Anghel Saligny”

Primăria comunei Rona de Jos, Maramureș, a depus mai multe cereri de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“.  Acestea depășesc 45,3 milioane de lei ...
Administrație

Pași în realizarea Centurii Metropolitane a Municipiului Baia Mare

Centura Metropolitană a Municipiului Baia Mare devine realitate. Ieri, 18 noiembrie, a fost semnat primul contract pentru realizarea acestui proiect de importanță majoră. Valoarea totală ...
Administrație

Care sunt realizările primarului Vasile Moldovan, după un an de mandat?

Primarul municipiului Sighetu Marmației, Vasile Moldovan, a prezentat astăzi, 3 noiembrie, raportul de activitate, la un an de mandat. Raportul cuprinde 19 capitole, structurate în ...
Sport

Emil Kosztelnik a fost numit în Comisia Tehnică a FRB

Consiliul Director al Federației Române de Baschet, convocat statutar de noul președinte al Federației Române de Baschet, Carmen Tocală s-a reunit în data de 21 ...