Fight Club Alex Negrea participă în premieră la primul turneu

By MaraPress

By MaraPress

Fight Club Alexandru Negrea va participa în perioada 3-5 decembrie la Târgoviște la ,,Zmărăndescu Golden Boy Figt Promotion” unul dintre cele mai tari turnee de kickbox din țara noastră, organizat de către fostul mare sportiv, Cătălin Zmărăndescu.

Având în vedere că s-a înființat de doar câteva luni, clubul de kickbox al fostului campion european, intercontinental, Negrea Alexandru a reușit să strângă peste 70 de copii, dornici de a îi călca pe urmă celui care se ocupă zi și noapte de acești copii.

Drept dovadă, campionul sighetean va fi prezent la această gală, mai sus menționată, cu numai puțin de 29 de copii, un număr impresionant de mare.

Cei care vor participa la turneul de la Târgoviște sunt: Grigor Carina, Negrea Alessia, Tivadar Alessia, Aranyosi Monica, Sauca Natalia, Rednic Andreea, Kertesz Elisa, Varga Mateo, Lapusan Rareș, Tordai David, Șofronici Giorgio, Aranyosi Miki, Godja Cosmin, Tinko Rareș, Stitie Darius, Pop Mădălin, Codrea Raul, Floro Denis, Hotea Rareș ,Tomșa Cristian, Boilă Ianis, Vant Rareș, , Luțuc Samuel, Kertesz Mark, Rednic Andrei, Petrovai Răzvan, Mihnea Dragoș, Rad Ionuț, Harini Rareș.

Este de apreciat faptul că într-un timp atât de scurt, acești copii s-au pregătit ca la carte, iar ca răsplată a muncii lor, vine acest turneu foarte intens.

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Fotbal

CSM Sighet, performanță remarcantă în Liga a III-a în sezonul 2023-2024

În sezonul 2023-2024, echipa de fotbal a municipiului, Club Sportiv Municipal Sighetu Marmației a reușit o performanță istorică pentru sportul sighetean, acela de a evolua ...
Educație

Cadouri pentru preșcolarii maramureșeni, de 1 Iunie

De 1 iunie, Ziua Copilului, un număr de 1905 preșcolari din județul Maramureș vor primi în dar cărticica „Ghici, ce e în depărtare?”, oferită de ...
Sănătate

Starea de alertă, prelungită oficial. Masca devine OBLIGATORIE peste tot. LISTA RESTRICŢIILOR

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat în şedinţa de miercuri hotărârea privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor pentru combaterea ...
ȘTIRI

Liviu Dragnea și Irina Tănase s-au despărțit? Motivul șocant pentru care el și-ar fi luat bagajele și ar fi plecat

Se pare că s-ar fi rupt lanțul de iubire dintre Liviu Dragnea și Irina Tănase. Fostul lider PSD ar fi părăsit-o pe femeia alături de ...
Sănătate

Se apropie valul 5 al pandemiei

Spitelele din Iaşi se pregătesc de valul cinci al pandemiei, iar medicii atrag atenţia asupra noii tulpini de COVID. 48 de paturi au fost aduse ...
Sociale

Un câine izolat pe malul râului Vaser a fost salvat de salvamontiștii maramureșeni

Un câine izolat pe malul râului Vaser a fost salvat de salvamontiștii maramureșeni. Situația a fost semnalată azi, 7 iunie, de o turistă care se ...
ȘTIRI

Florin Cîţu, despre acuzaţiile de plagiat la adresa lui Nicolae Ciucă. „Va trebui să clarifice în faţa românilor situaţia cu teza de doctorat”

Preşedintele PNL a afirmat marţi seara că premierul Nicolae Ciucă trebuie să clarifice cât mai repede situaţia privind acuzaţiile de plagiat în cazul lucrării sale ...
ȘTIRI

Bărbații din Ucraina scapă, cum pot, de război. 12 au trecut râul Tisa înot și au cerut azil în România

Un număr de 12 bărbaţi ucraineni au fost descoperiţi de poliţiştii de frontieră pe teritoriul românesc după ce au trecut prin râul Tisa, aceştia cerând ...
Sănătate

Discounturi pentru persoanele vaccinate, oferite de operatorii economici din Baia Mare

Primăria Baia Mare organizează un maraton de vaccinare începând de vineri, 4 iunie și până duminică, 6 iunie inclusiv. Ca o noutate, un flux de ...
Cultură

Primele dovezi ale unei locuiri în peșteră acum 5000 de ani în Maramureș

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie a desfășurat, în perioada 24 – 30 noiembrie 2021, prima campanie de săpături arheologice într-o peșteră din județul Maramureș, ...
Educație

Elevii maramureșeni s-au întors din vizita de studiu din Polonia

Voievodatul Podkarpackie din Republica Polonă, regiune înfrățită cu Județul Maramureș, a găzduit în perioada 07 – 12 decembrie 2021, întâlnirea internațională organizată de Fundația Jagiellońska, ...
ȘTIRI

Românii săturați de președintele Iohannis, s-au dezlănțuit la adresa acestuia pe pagina de facebook

Românii s-au dezlănţuit pe pagina de Facebook a preşedintelui Iohannis, după ce acesta a anunţat că va convoca partidele la consultări abia săptămâna viitoare, deoarece ...
Sport

23 de sportivi din cadrul clubului Ultimate Kickboxing Sighet au fost premiați

Un număr de 23 de sportivi sigheteni, campioni nationali, europeni și vicecampioni mondiali, aparținănd clubului sportiv Ultimate Kickboxing Sighet au fost premiați în cursul zilei ...
ȘTIRI

Comunitatea LGBTQ – o idee tot mai agreata de către parlamentarii romani, cu excepția AUR

Parlamentarii sunt pe cale să introducă în legile românești sintagme precum  „copiii LGBTQ”, „adolescenții intersecuali” sau „familii-curcubeu”!  – În comisiile Senatului se discuta zilele astea o ...
Sănătate

O nouă tranșă de vaccin AstraZeneca sosește în țară

208.800 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge astăzi, 22 iunie, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar ...
ȘTIRI

Un bărbat din Petrova a fost prins de polițiști după o urmărire în trafic

Pe parcursul zilei de sâmbătă, 15 ianuarie, în jurul orei 17 30, în timpul unei patrulări, secția 4 Poliție Rurală Leordina a observat un autovehicul ...