Numărul persoanelor vaccinate în județul Maramureș, tot mai mic

By MaraPress

By MaraPress

În județul Maramureș, conform datelor primite de la Direcția de Sănătate Publică, au fost imunizate, în centrele de vaccinare, în perioada 10-11 iulie , 395 persoane.

Din totalul acestora au fost imunizate cu prima doză 233 persoane, iar cu a doua doză 162 persoane.

Până în prezent au fost imunizate în județul nostru, începând cu data de 27 decembrie 2020, un număr de 199.786 persoane, din care cu prima doză au fost vaccinate 105.321 persoane, iar cu a doua doză 94.465 persoane. Cu vaccinul Pfizer-BioNTech au fost imunizate 172.623 persoane, cu vaccinul Moderna 6.246 persoane, cu vaccinul AstraZeneca 13.814 persoane, iar cu vaccinul Johnson & Johnson 7.103 persoane.

S-au imunizat, până în prezent, 3.334 persoane angajate în cadrul unor operatori/agenți economici privați. În mediul rural au fost imunizate de la începutul demarării campaniei de vaccinare cu echipe mobile 1.122 de persoane. În spitalele publice au fost imunizați 139 de pacienți. Medicii de familie au procedat, până acum, la vaccinarea a 4.598 persoane.

De asemenea, echipe mobile constituite din medici, asistenți medicali și registratori s-au deplasat în teren și au procedat, în perioada 5-11 iulie, la imunizarea cu vaccinul Pfizer-BioNTech a 545 persoane (imobilizate/nedeplasabile), împreună cu asistenții personali și aparținătorii care locuiesc în aceeași locuință/gospodărie.

Urmăriți-ne și pe FACEBOOK

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Handbal

Patru fete din Sighet luptă pentru un loc în semifinalele Campionatului European U19 de handbal feminin

Astăzi începând cu ora 19:45 pe ProArena se va transmite meciul dintre România U19 și Elveția U19 din etapa a doua a grupelor principale. În ...
Sociale

Accident rutier cu două victime în Lăpușel

Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați astăzi, 8 iunie, cu privire la faptul că pe D.N. 1 C în localitatea Lăpușel s-a produs un accident ...
Sociale

Teste rapide antigen, eliberate sâmbătă și duminică, la Spitalul Municipal Sighetu Marmației

Începând de ieri, 13 august, la Spitalul Municipal Sighetu Marmației sunt disponibile și teste rapide antigen SARS CoV 2, la prețul de 80 de lei. ...
Sociale

Maramureș: Nicio persoană infectată cu COVID-19 în ultimele 24 de ore

La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției sunt centralizate următoarele informaţii referitoare la situația epidemiologică: 🔹20420 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul ...
Administrație

Casa Pălărierului din Sighet, inclusă în circuitul spațiilor destinate activităților artistice

Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială, sportivă, de agrement, tineret şi femei, din cadrul Consiliului local al municipiului Sighetu Marmației, a avut ...
Administrație

Ionel Bogdan: Alocăm resursele financiare necesare pentru realizarea variantei ocolitoare a localității Copalnic-Mănăștur

S-a aprobat proiectul de hotărâre care prevede încheierea parteneriatului între Consiliul Județean Maramureș și primăria Copalnic-Mănăștur pentru realizarea variantei ocolitoare a localității Copalnic-Mănăștur. „Pentru sporirea ...
Fotbal

Dinamo are un nou acționar majoritar.

Dorin Șerdean, noul acționar majoritar de la Dinamo Firma Lotus, deținută în trecut de Pablo Cortacero, a fost preluată oficial de Dorin Șerdean și înregistrată la Registrul Comerțului, scrie Playsport. Șerdean a negociat, timp ...
Sociale

Trafic rutier în condiții de iarnă, în județul Maramureș

Traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă, în județul Maramureș, informează CJSU Maramureș. Zăpadă frământată cu grosimea de până la 1 cm se găsește ...
Sociale

Maramureș: Imunizarea cu a treia doză de vaccin se va desfășura în nouă centre de vaccinare

Autoritățile județene anunță că în județul Maramureș imunizarea cu a treia doză de vaccin se va desfășura în nouă centre de vaccinare. Esre vorba despre ...
Administrație

Comuna Rona de Jos din Maramureș, în plină dezvoltare

În comuna Rona de Jos din Maramureș sunt în derulare momentan mai multe proiecte importante pentru comunitate. Printre acestea se numără asfaltarea străzilor, reabilitarea căminului ...
Administrație

3 miliarde de lei pentru toaleta publică din Sighet?

Prin votul consilierilor sigheteni PSD, PRO Romănia, PMP și UDMR, administrația publică va investi 320.000 RON într-o toaletă publică, prin transformarea garajelor primăriei, în toalete ...
ȘTIRI

Apocalipsa din bucătărie: un studiu Stanford arată că aragazurile contribuie la încălzirea globală într-o proporție comparabilă cu mașinile

Gazele arse emise de aragazurile și cuptoarele cu gaz din gospodării nu doar că sunt dăunătoare pentru sănătatea publică, ci au și un impact mult ...
Sport

BASCHET: Centru național de selecție pentru copii la Sighetu Marmației

Consiliul Director al Federației Române de Baschet, prezidat de președintele FRB, Carmen Tocală, a aprobat înființarea, începând din anul 2022, a șase centre naționale de ...
Sănătate

Spitalul Municipal Sighetu Marmației oferă testare PCR pentru diagnosticarea COVID-19, cu eliberarea rezultatului în aceeași zi

Spitalul Municipal Sighetu Marmației oferă Testare RT-PCR pentru diagnosticarea COVID-19 cu eliberarea rezultatului în aceeași zi. Incepând din 14 iunie 2021, testele se pot face ...
Sociale

Un tânăr de 20 de ani din comuna Băița de Sub Codru a fost găsit decedat în curtea locuinței.

Un tânăr de 20 de ani din comuna Băița de Sub Codru, Maramureș, a fost găsit decedat în curtea locuinței. Vineri, 4 iunie, polițiștii Secției ...
Curs WordPress 2024
Cultură

Învață să Creezi Site-uri Web. Înscrie-te la Curs!

Vrei să înveți să creezi site-uri web? Înscrie-te la cursul pentru începători WordPress din 4 Martie – 3 Mai 2024 Organizat de StoryWeb! Nu ai ...