Plimob Sighet, campioana județului Maramureș U19 începe de mâine fazele eliminatorii cu o deplasare

By MaraPress

By MaraPress

În urmă cu aproximativ o săptămână pe Stadionul Municipal Solovan din Sighetu Marmației a avut loc finala Campionatului Județean U19 între CS Plimob Sighet și CSO Minerul Baia Sprie.

Scorul final a fost 5-1 pentru echipa din Sighet, care s-a calificat în următoarea fază a competiției organizate de Federația Română de Fotbal.

Pentru a ajunge la turneul semifinal vor avea nevoie să treacă de trei faze eliminatorii.
În prima etapă eliminatorie care se va disputa mâine vor întâlni în deplasare pe cei de la Crișul Aleșd, locul 2 în Campionatul Județean U19 din Bihor.
Prima clasată a fost FC Bihor Oradea, însă având în vedere faptul că au folosit jucători cu Contract de Activitate Sportivă nu pot să participe în această etapă a competiției, locul acestora fiind luat de cei de la Aleșd.

Așadar, mâine începând cu ora 17:00 la Aleșd va avea loc prima fază eliminatorie între Crișul Aleșd și CS Plimob Sighet.

Partida va fi condusă la centru de Chiorean Raul (Satu Mare), asistat la cele două margini de Kopriva Zsolt (Carei) și Damian Jennifer (Satu Mare).

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
Handbal

Minaur Baia Mare, surclasată în Germania

Minaur Baia Mare a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, de echipa germană SG BBM Bietigheim, scor 39-20 (19-11), în etapa a II-a din grupa B ...
Administrație

Bugetarea participativă se va implementa în Sighetu Marmației

Proiectul „Bugetarea participativă”” se va implementa în Sighetu Marmației. Proiectul a fost votat în unanimitate de consilierii locali prezenți la ședința ordinară din 30 octombrie.Acest ...
Sociale

Medicii de familie cer desființarea Centrului de Permanență din Poienile de sub Munte

Medicii de familie au convenit la desființarea Centrului de Permanență din Poienile de sub Munte. Potrivit primarului comunei Poienile de sub Munte, Alexa Fircan, solicitarea ...
Sociale

Maramureș: Doar 529 de persoane vaccinate în perioada 6-8 august

În județul Maramureș, conform datelor primite de la Direcția de Sănătate Publică, au fost imunizate, în centrele de vaccinare, în perioada 6 – 8 august, ...
Sănătate

Carantină zonală pentru Comuna Recea

SURSĂ TEXT: Pagina de facebook Instituția Prefectului-Județul Maramureș Subprefectul Rudolf Stauder, președintele CJSU, a declarat că s-a primit Ordinul Șefului DSU, Secretar de Stat, dr. ...
Sociale

Accident rutier cu două victime în Lăpușel

Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați astăzi, 8 iunie, cu privire la faptul că pe D.N. 1 C în localitatea Lăpușel s-a produs un accident ...
Cultură

Ne-a părăsit Ioan Godja-Ou din Văleni, la vârsta de 102 ani!

Ne-a părăsit Ioan Godja-Ou din Văleni! Cine a fost Moșu’ Ou? Născut în anul 1919, în localitatea Văleni, Moșu’ Ou a fost un țăran cărturar, ...
Sociale

Inspectorii DSVSA Maramureș încep controalele. Cetățenii, care sacrifică porci în gospodăriile proprii sunt rugați să testeze carnea trichineloscopic

În perioada sărbătorilor de iarnă, în scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș va intensifica acțiunile de supraveghere sanitară ...
Sociale

Atenție la escroci! Înşelăciune prin metoda ciupitura

Polițiștii băimăreni de investigații criminale efectuează cercetări pentru identificarea unui bărbat care a înșelat casiera unei societăți comerciale cu suma de 400 de lei. Cazul ...
Sănătate

Contract de finanțare semnat pentru un spital modular în Baia Mare

A fost semnat contractul de finanțare prin care Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” primește un sprijin financiar în valoare de 14,36 milioane de ...
Politică

Anunţul din Rusia care dă fiori României: „Obiectivele Moscovei includ întreaga Europă de Est, inclusiv membri ai NATO”

Un fost ministru de Externe al Rusiei a avertizat că obiectivele Moscovei includ întreaga Europă de Est, cu intenţia de a „ataca, de a exercita ...
Sport

23 de sportivi din cadrul clubului Ultimate Kickboxing Sighet au fost premiați

Un număr de 23 de sportivi sigheteni, campioni nationali, europeni și vicecampioni mondiali, aparținănd clubului sportiv Ultimate Kickboxing Sighet au fost premiați în cursul zilei ...
Administrație

Primăria Baia Mare dă în folosință 100 de apartamente moderne pentru tineri, urmează alte 200 până la finalul anului

Autoritatea Publică Locală a Municipiului Baia Mare continuă seria investițiilor destinate creșterii numărului de locuințe puse la dispoziția băimărenilor care nu își permit să cumpere ...
Sociale

Șoferul accidentului din Baia Mare din stația de autobuz a fost arestat preventiv

Tribunalul Maramureș a dispus arestarea preventivă a șoferului în vârstă de 20 ani care a intrat cu autoturismul în stația de autobuz de lângă VIVO ...
ȘTIRI

Masuri draconice în China pentru COVID. Oamenii înghesuiți în cutii metalice unde îngheață de frig

Confruntată cu un nou val de infectări, China a introdus un lockdown draconic, imaginile distribuite pe reţelele de socializare arătând tabere imense de carantină, în ...
Sociale

Accident grav în Cavnic

Un bărbat de 54 de ani din Cavnic, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a intrat în coliziune laterală cu un parapet metalic situat pe partea ...