Cele patru scenarii în care Rusia poate lansa un atac nuclear, conform documentului aprobat de Putin în 2020: „Dacă un potenţial agresor atacă teritoriul nostru”

By MaraPress

By MaraPress

Rusia a declanşat războiul în Ucraina, iar starea de tensiune la nivel internaţional a crescut duminică, 27 februarie, atunci când preşedintele Vladimir Putin a ordonat punerea în alertă a forţelor de „descurajare nucleară” ruseşti.

Potrivit autorităţilor din domeniul nuclear din Statele Unite, Rusia ar putea utiliza doctrina „first use”, adică o folosire a armelor nucleare pentru a speria un adversar astfel încât nici măcar să nu mai încerce să se apere, dar Kremlinul susţine că americanii prezintă greşit situaţia.

Vladimir Putin a aprobat în iunie 2020 o actualizare a „Principiilor de Bază ale Politicilor de Stat ale Federației Ruse privind Descurajarea Nucleară”, un document care afirmă că: „Federația Rusă consideră armele nucleare ca fiind exclusiv mijloace de descurajare”. În acest document sunt prevăzute 4 situaţii clare în Rusia poate folosi armele nucleare, potrivit

1. Primirea unor date de încredere despre o lansare de rachete balistice ce atacă teritoriul Federației Ruse și/sau a aliaților săi

2. Folosirea armelor nucleare și a altor tipuri de arme de distrugere în masă de către un adversar împotriva Federației Ruse și/sau a aliaților săi

3. Atac al unui adversar împotriva unor facilități guvernamentale sau militare critice ale Federației Ruse a căror perturbare ar submina acțiunile forțelor de răspuns nuclear

4. Agresiune împotriva Federației Ruse folosind arme convenționale când însăși existența statului este în pericol

De-a lungul timpului, oficialii de la Moscova au ieşit din „graniţele” impuse de acest document şi au ameninţat cu folosirea armelor nucleare în situaţii care nu erau prevăzute în cele 4 puncte. Vladimir Putin a declarat că armele nucleare ruseşti sunt în scopuri pur „defensive”. „Doctrina noastră privind armele nucleare nu oferă posibilitatea unui atac preventiv. Conceptul nostru se bazează pe o contralovitură reciprocă. Asta înseamnă că suntem pregătiți să folosim arme nucleare doar când știm cu siguranță că un potențial agresor atacă Rusia, teritoriul nostru”, declara Vladimir Putin în urmă cu 4 ani.

  • All
  • Administrație
  • Agricultură
  • Alegeri Locale
  • Anunțuri Publicitare
  • Auto - Moto
  • Companii si Bani
  • Comunicate de Presă
  • Cultură
  • Divertisment
  • Economie
  • Educație
  • Energie
  • Evenimente
  • Fotbal
  • Guests Posts
  • Handbal
  • Mămici
  • Politică
  • Sănătate
  • Sociale
  • Sport
  • ȘTIRI
  • Stiri Sighet
  • Tehnologie si IT
  • Tenis
  • Timp Liber
  • Transport
  • Turism
  • Uncategorized
  • UTILE
Cultură

Paula Hriscu va susține un concert de pricesne în Sighetu Marmației de Ziua Femeii

Citește →
Administrație

Vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va fi prezent la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighet

Citește →
Cultură

,,Marșul pentru viață” va avea loc în data de 22 martie începând cu ora 16

Citește →

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Sorry, we couldn't find any posts. Please try a different search.

Producător de Mobilier Tapițat - Tifex Chair Company
Companii si Bani

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat

Tifex Chair Company – Producător Mobilier Tapițat, din Sighetu Marmației   Tifex Chair Company este un producător de mobilier tapițat din Sighetu Marmației, Maramureș. Cu ...
ȘTIRI

Am renunțat la mâncare pentru plata facturilor. Declarația unei pensionare

Mii de pensionari sunt îngenunchiați de facturile uriașe la energie şi gaze. Mulţi s-au resemnat şi spun că zilnic au lacrimi în ochi şi neputință ...
Sănătate

Personalul medical al Spitalului de Urgență “ Dr Constantin Opriș” Baia Mare donează periodic sânge

Personalul medical al Spitalului de Urgență “ Dr Constantin Opriș” Baia Mare donează periodic sânge, pentru că se confruntă, aproape zilnic, cu situatii de urgență ...
ȘTIRI

Promisiuni înainte de votarea moțiunii

Valoarea salariului minim pe economie, compensarea facturilor la energie, dar și legea consumatorului vulnerabil sunt câteva dintre temele care s-ar putea afla pe agenda ședinței ...
Sociale

Sighetenii pot depune cereri pentru obținerea ajutorului de încălzire şi suplimentul pentru energie

Începând de ieri, 25 octombrie, sighetenii care au venituri mici pot solicita ajutorul de încălzire la Direcția de Asistență Socială şi suplimentul pentru energie conform ...
Administrație

Cererile de finanțare pentru proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere, de apă și canalizare din Rona de Jos, depuse pe programul „Anghel Saligny”

Primăria comunei Rona de Jos, Maramureș, a depus mai multe cereri de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“.  Acestea depășesc 45,3 milioane de lei ...
ȘTIRI

Hotărâre privind organizarea petrecerilor private!

Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat joi aprobarea modificărilor privind prelungirea stării de alertă, astfel încât nunțile și botezurile se vor putea organiza până la ora ...
Administrație

Campanie de colectare a resturilor vegetale la Sighetu Marmației

ANUNȚ IMPORTANT Campanie de colectare a resturilor vegetale la Sighetu Marmației În perioada 11.03.2024 – 15.03.2024 va avea loc operațiunea de colectare suplimentară a deșeurilor ...
ȘTIRI

Un tânăr a intrat cu mașina într-o casă din Bârsana

Din primele informații, în jurul orei 07:00, un tânăr cu domiciliul în localitatea Ieud, se deplasa spre casă dinspre Sighetu Marmației, iar datorită vitezei excesive ...
Administrație

Trei proiecte importante pentru județul Maramureș se află pe lista investițiilor a căror finanțare a fost aprobată de guvern pentru anul 2022

Trei proiecte importante pentru județul Maramureș se află pe lista investițiilor a căror finanțare a fost aprobată de guvern pentru anul 2022. Podul peste Tisa, ...
Administrație

Primăria Baia Mare dă în folosință 100 de apartamente moderne pentru tineri, urmează alte 200 până la finalul anului

Autoritatea Publică Locală a Municipiului Baia Mare continuă seria investițiilor destinate creșterii numărului de locuințe puse la dispoziția băimărenilor care nu își permit să cumpere ...
Cultură

Programul evenimentului „MândrIE Maramureșeană 2021” de vineri, 25 iunie

În weekend-ul 25-27 iunie va avea loc evenimentul MândrIE Maramureșeană. Activitatea se va desfășura la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară – Muzeul Satului ...
Cultură

A ieșit de sub tipar primul manual de Istorie a Maramureșului

În școlile din județul Maramureș a început distribuirea manualului de Istorie a Maramureșului, semnat de Marius Voinaghi – coordonator, Livia Ardelean, Anca Costin Hendea, Florin ...
ȘTIRI

Traseele din Munții Țibleș, curățate și reabilitate de Salvamont Maramureș

Salvamontiștii maramureșeni, alături de voluntari ai SPJ Salvamont Maramureș, au lucrat la curățarea, întreținerea si reabilitarea traseelor din Munții Tibleș. S-a lucrat pe traseul care ...
Administrație

Autoritățile județene vor ca pârtia olimpică de la Borșa să fie finalizată în toamnă

Pârtia olimpică de schi de la Borșa, cea mai importantă investiție în domeniul turistic la ora actuală în România, urmează să fie finalizată în această ...
Administrație

1.000.000 lei au fost alocați în bugetul pentru anul 2021 pentru sprijinirea financiară a unităților de cult din județul Maramureș

1.000.000 lei au fost alocați în bugetul pentru anul 2021 pentru sprijinirea financiară a unităților de cult din județul Maramureș. Acestea trebuie să îndeplinească condițiile ...
Cultură

Primele dovezi ale unei locuiri în peșteră acum 5000 de ani în Maramureș

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie a desfășurat, în perioada 24 – 30 noiembrie 2021, prima campanie de săpături arheologice într-o peșteră din județul Maramureș, ...